x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ce l-aș întreba pe Gauss despre conștiință

0
Autor: Ionuț Bălan 07 Iun 2019 - 07:30
Ce l-aș întreba pe Gauss despre conștiință


România este emergentă, şi nu matură, pentru că - aşa cum am mai zis - cine are pretenţii ca democraţia să funcţioneze e bine să aibă educaţia necesară pentru a nu fi manipulat. Să înţeleagă cât de important e suportul doctrinar când alege şi să nu-l înlocuiască cu fraza: „Sunt foarte cool ăştia pentru care optez!”.

Ca să o spun mai clar, abordările din momentul de faţă trădează lipsa de conştiinţă. Românii n-au ierarhii de valori. Se raportează la emoţii, şi cine are cele mai puternice impulsuri se impune. Iar acest fapt poate continua să se amplifice pe fondul conştiinţei deficitare şi a precarităţii scării de valori. În condiţiile în care - subliniez - lipsesc reperele doctrinare.

Şi acest context îmi aminteşte de felul cum au câştigat aderenţii mişcărilor totalitare din perioada interbelică, ce au avut dramaturgi care scriau piese cu personaje ce ziceau că atunci când aud vorbindu-se de cultură, le vine să pună mâna pe pistol, cadru completat eventual de propagandă cu incinerări de cărţi „reacţionare” în piaţa publică.

În fine, nu știu dacă mai are sens să discutăm de anticipații raționale. Fiindcă nu e musai ca așteptările să fie de acest fel. Expectațiile pot avea încărcătură emoțională.

Sigur, cu acest prilej, se poate trece de la anticipații raționale la asimetria informațională, care intervine atunci când nivelul educațional scăzut le permite propagandiștilor să inducă în eroare, să-și asigure un avantaj comparativ și să conserve o formă de putere.

Da, dar știți ce primesc în schimb cei manipulați, ca să nu perceapă asimetria? Democrația. Lor li se întărește sentimentul - așa cum zicea Aristotel - că cine-i egal dintr-un anumit punct de vedere este din toate, fără a se ține cont că postulatul filosofului grec nu e funcțional în absența educației și a bunului-simț dat de cei 7 ani de acasă.

Scriu aceste rânduri cu precizarea că mai întâi emoţional a ancorat cea căreia în curând i se va spune vechea clasă politică. Cu alte cuvinte, cei care recurg la asta în prezent doar o fac mai bine, profitând de faptul că societatea românească a cultivat lipsa unei scări de valori. Ierarhiile electoratului, dacă ar fi analizate şi prelucrate statistic pe preferinţe, ar arăta acelaşi lucru, o curbă a lui Gauss aplatizată şi la partidele cu doctrină, şi la cele fără, ceea ce demonstrează că se votează emoţional, şi nu raţional. 

 


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de