x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ce ne-a învăţat cutremurul?

0
Autor: Ion Cristoiu 30 Apr 2009 - 00:00

Cutremurul din 25 aprilie 2009 a fost urmat nu numai de replicile la nivelul tectonic, ci şi de replicile la nivelul dezbaterilor. Printr-un paradox de nuanţe hazlii, cele două tipuri de replici au fost asemănătoare în materie de intensitate.



Altfel spus, au fost slabe. Conştienţi că scriem degeaba, pentru că între timp presa şi autorităţile şi-au îndreptat atenţia spre alte evenimente, vom încerca totuşi să dezbatem slăbiciunile evidenţiate cu prilejul seismului. După opinia noastră, cutremurul a pus în evidenţă două categorii de slăbiciuni: care pot fi înlăturate, pentru că ele aparţin instituţiilor, şi care nu pot fi înlăturate, deoarece ele ţin de esenţa opiniei noastre publice.

Printre slăbiciunile care pot fi înlăturate se numără blocarea reţelelor de telefonie mobilă, nefolosirea de către instituţiile statului a liniei de telecomunicaţii securizate şi inexistenţa unor comunicaţii speciale cu Observatorul seismologic de la Vrâncioaia. Petrecută şi la Revelioane, blocarea reţelelor de telefonie mobilă îşi are cauza în lăcomia firmelor, care şi-au mărit numărul de utilizatori peste capacitatea normală. E o chestiune care poate fi rezolvată prin impunerea unui anume număr de utilizatori.

Denunţată de toată lumea, blocarea reţelei de telefonie mobilă a fost văzută ca o slăbiciune care a împiedicat comunicarea între instituţiile statului şi, mai ales, cu serviciul de urgenţă 112. Unii comentatori au mustrat populaţia care s-a repezit la telefoane să se intereseze ce s-a întâmplat cu amicii şi neamurile din celălalt capăt al Bucureştilor sau al ţării. S-a pus asta pe seama unor carenţe în educaţia vizând cutremurele şi catastrofele în general.

Desigur, unii dintre cei care au pus mâna pe telefon au vrut să-şi împărtăşească trăirile, marcaţi de conştiinţa încercării unui eveniment senzaţional. Cei mai mulţi însă au vrut să vadă dacă rudelor şi apropiaţilor nu li s-a întâmplat ceva grav. Pentru că din simplul fapt că în apartamentul tău cutremurul s-a redus la clătinarea lustrei nu înseamnă că în alte locuri n-a avut efecte grave.

În cazul cutremurului de sâmbătă, un rol nefast în blocarea telefoanelor l-au avut şi televiziunile de ştiri. Deşi nu fusese nici o pagubă materială şi umană, în loc să comunice asta telespectatorilor pentru a-i linişti, televiziunile de ştiri au pornit la o adevărată vânătoare de efecte grave ale cutremurului. Era normal în aceste condiţii ca bucureştenii, convinşi că în alte locuri s-a produs ceva grav, să se năpustească la telefoane.

Din acest punct de vedere, blocarea telefoanelor mobile se constituie într-un atentat la siguranţa naţională. Faptul că telefoanele nu merg sporeşte panica. Apoi, imposibilitatea de a şti ce s-a întâmplat cu alţii îţi sporeşte angoasa stârnită de cutremur.

O slăbiciune care poate fi corectată se referă la existenţa unor proceduri pe care trebuie să le îndeplinească instituţiile statului. Televiziunile de ştiri au fost mustrate că au convocat tot felul de dătători cu părerea. Numai că, din câte am observat, pe lângă inexistenţa unor proceduri interne în astfel de cazuri, cauza constă şi în lipsa unei reacţii prompte a Institutului de Fizică a Pământului.

Nu e normal ca domnul director să fie căutat la telefon. Ar fi fost normal ca domnia sa să obţină rapid datele de la Vrâncioaia (cum să le obţină, dacă n-a putut intra în legătură cu Observatorul?!) şi să intervină din proprie iniţiativă. Sau, dacă directorul nu e la slujbă, cel de serviciu (dacă există aşa ceva) să emită rapid un Comunicat.

Ar fi de luat în calcul şi posibilitatea unei reţele de comunicaţii speciale între Institutul de Fizică a Pământului sau Observatorul de la Vrâncioaia şi televiziunile de ştiri. Ca să nu mai spunem că ar trebui să ne gândim la desemnarea de către autorităţi a unei persoane oficiale căreia televiziunile să fie obligate prin lege să i se adreseze în caz de catastrofă pentru a obţine informaţii exacte atât în ce priveşte catastrofa, cât şi în ce priveşte primele măsuri luate.

Acestea sunt slăbiciuni care pot fi corectate sau înlăturate. Sunt însă şi slăbiciuni fatale, care nu pot fi înlăturate, şi atunci trebuie găsite mijloace de contracarare a lor. Prima se referă la înclinaţia românilor de a-i crede mai degrabă pe profeţii analfabeţi prezenţi în studiouri decât pe specialişti. Oricât am denunţa-o, e o slăbiciune ţinând de firea românului. Acesta dă dreptate zvonului, şi nu informaţiei exacte, profetului de bodegă, şi nu specialistului.

O soluţie de contracarare a acestei slăbiciuni ar fi interzicerea drastică de CNA pe posturile tv a profeţilor mincinoşi, a vrăjitoarelor şi a cetăţenilor ieşiţi din spitalele de boli nervoase. Protecţia consumatorului sancţionează sever câştigul obţinut de comerciant prin vânzarea de produse contrafăcute. De ce nu s-ar aplica această regulă şi la televiziunile care câştigă din şarlatanie?

A doua slăbiciune vizează prestaţia televiziunilor de ştiri. Cine le-a urmărit cu atenţie a dibuit o oarecare nemulţumire că seismul n-a fost catastrofal. Nu altfel se explică iniţiativa de a da imagini de la cutremurul din Italia sau de la cel din 1977. E şi aceasta o slăbiciune fatală, ţinând de sindromul pe care l-am denumi dramatizarea fleacului.

Dacă ne gândim la tremuriciul care le apucă pe fătuci în clipa când transmit căderea unei ciori dintr-un pom, excitaţia care le-a lovit în clipa cutremurului normal nu trebuie să ne mire. Contracararea acestei slăbiciuni poate veni doar de la postul public de televiziune, admiţând că aici nu lucrează doar fătuci şi guguştiuci. TVR şi RRA au fost însă practic inexistente cu prilejul cutremurului. N-ar trebui oare stabilite prin lege anumite proceduri obligatorii pe care să le parcurgă posturile publice de radio şi tv?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de