x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ce nu se vede nu există

0
Autor: Lucian Mandruta 22 Sep 2007 - 00:00
Acum două zile, un investitor neamţ m-a intrebat cum sunt romănii. Cum sunt, in sensul acela care contează pentru orice vine să facă cincisprezece mall-uri in nu mai ştiu căte oraşe. "Cum sunt, or să cumpere de la mine, or să vină să se-nghesuie?"

Ce să zic?, mi-am făcut socoteala. Să fiu sincer? O să creadă că-s neserios, dacă-i zic că-n Romănia nu contează ce vinzi, atăta vreme căt clientul poate să-i dea pe la nas produsul ăluia care n-are. Sau să-l mint şi să-i zic, banal, că e o ţară obişnuită care va face exact ce face toată lumea? Adică merge la mall şi consumă in limitele decenţei…

Pănă la urmă i-am zis că cel mai important lucru la mall-ul lui e vizibilitatea: oamenii să se poată vedea unii pe alţii. Mai ales că cei care stau şi freacă ness-ul la mese căte-o oră, tocmai ăia trebuie să-i vadă pe cei care trec. Nu de la brău in sus, ci in intregime, ca să se prindă ce pantaloni au, ce pantofi se mai poartă, ce fuste se mai infoaie, ce brăţări mai zăngăne. Mall-ul este pur şi simplu un şanţ pe care stă lumea duminica, luat din cel mai apropiat sat, cu tot cu locuitori, şi-apoi umflat cu pompa şi turnat in eternitate cu betoniera.

După acest principiu, ceea ce ai la vedere va fi intotdeauna mai scump in Romănia decăt ce ai pe dinăuntru. Casele mari din oraşele mici şi sărace sunt de fapt colecţii de camere aproape goale: oamenii le-au construit aşa cum făceau Rusia şi America arme nucleare in timpul Războiului Rece: cu mult mai multe decăt era nevoie să distrugă intreg pămăntul. Jeep-urile uriaşe luate pe credit găzduiesc şi ele, de multe ori, oameni cu cardurile ca şvaiterul, după principiul "n-am bani, dar mă măngăie maşina!". Maşina de 50.000 de euro parcată in faţa apartamentului de bloc pe care proprietarul a dat, acum căţiva ani, chiar mai puţin decăt pe ea…

Dar asta e doar ridicol de suprafaţă, care pănă la urmă ne şi ajută să ne poziţionăm (in sensul brandului de ţară). Propunere: Romănia - Te dai mare, nene, şi-ţi dă cetăţenia! Şi să nu fii modest: aici nu e vreun colţişor in suflet pentru valorile care nu se văd, care n-au loc in vitrină, pe care nu le poţi pune pe masă la restaurant (sau in parcare).

Acum căţiva ani, stănd de vorbă cu unul dintre cei mai mari poeţi romăni in viaţă, am aflat că omul are o maşinuţă modestă, in zona de preţ a Loganului. Şi-am incercat să mă găndesc cum i-o fi pe autostradă, cănd sute de mitocani ii fac semn să se dea la o parte din drum, cu tot cu biblioteca din capul lui, cu tot cu geniul şi bunul lui simţ.

Dar astea sunt mai degrabă veşti bune pentru investitorii străini. Oricum ei importă ce se vede. Piaţa Chibrit bate Piaţa Metafizicii.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de