x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ce poate Parisul şi ce nu poate Micul Paris

0
Autor: Dan Constantin 22 Oct 2010 - 00:00
Ce poate Parisul şi ce nu poate Micul Paris Cristian Marcu/Jurnalul Naţional


Francofonia nu transferă automat şi spiritul civic
În Franţa şi în România sunt în dez­ba­tere două legi similare ca obiectiv - schimbarea sistemului de pensii. Şi Sarkozy, şi Băsescu şi-au pus în miş­ca­re mecanismele prin care pot im­pu­ne respectivele acte legislative. În Franţa, noua lege impune o creştere a duratei de pensionare de la 60 la 62 de ani, cu stagiul complet de coti­za­re. În România, ţară mai săracă, ve­­nită recent din comunism, statul vrea să-şi ţină angajaţii până ajung cu un picior în groapă - la 65 de ani. Un punct delicat este în proiectul le­gii franceze, cel referitor la pensiona­bi­lii care nu au stagiul complet de co­tizare. Vârsta la care se iese la pensie ajunge pentru ei la 67 de ani. În am­bele ţări, proiectele de lege nu au fost bine digerate. Franţa este dată peste cap de câteva săptămâni de manifes­ta­ţiile de protest, cetăţenii - cu milioa­nele - ieşind pe străzile marilor oraşe. Guvernul a impus un ritm mai rapid de trecere prin Parlament a legii, însă dezbaterea din Senat, în această săptămână, a băgat Franţa în haos. Punctele vitale din transport sunt paralizate prin lipsa carburanţilor, iar bulevardele au intrat pentru ore bune în stăpânirea protestatarilor. Bande de anarhişti au spart totul în cale, trupele de intervenţie reuşind cu greu să le anihileze. Sarkozy, ajuns la cota cea mai de jos a încrederii, caută un nou prim-ministru pentru a mai schimba peisajul politic. Strada este inflamată, participarea elevilor şi studenţilor la luptele de stradă amintind de mai 1968. De ce răspund milioane de francezi la chemările la protest? Întrebarea este firească mai ales dacă privim, prin comparaţie, la ceea ce înseamnă protest în România faţă de noua lege a pensiilor.

Aderarea noastră la francofonie nu aduce automat şi un transplant al conştiinţei civice atât de puternic exprimat de societatea franceză. Îşi cunoaşte francezul interesul mai bine decât românul? Evident că da, ce­tă­ţeanul din Hexagon fiind de multe ge­neraţii într-un dialog cu legea, cu instituţiile statului. Având în spate ge­neraţii de oameni mai educaţi, mai in­formaţi, ei îşi apără drepturile chiar cu vehemenţă atunci când nu sunt as­cultaţi. O lege care le prelungeşte contractele de muncă nu poate fi o bu­curie populară. În România, pro­testele la legea pensionării au debutat prin acţiuni ale pensionarilor, deşi această categorie nu este lovită de reglementare. Cei afectaţi de noua lege sunt la noi cei aflaţi în activitate. Mass-media s-a con­centrat la Bu­cu­reşti pe ne­mul­ţu­mi­rile pensionarilor; la Paris erau in­tervievaţi studenţii, ele­vii, salariaţii - cei vizaţi de creş­te­rea vârstei de pen­sionare, de schim­ba­rea sistemului. Ei înţeleg cel mai bine con­se­cin­ţele legii, mai bine decât bu­nicii lor, deja pensionari. În Ro­mâ­nia s-a instalat şi o lehamite a pro­testului; a fost abil întreţinută o ope­ra­ţiune de compromitere a sindicatelor şi a Parlamentului. Presa este ameninţată şi supravegheată cu mijloace grosiere de poliţie politică. Cârtiţe ale sistemului de opresiune sunt infiltrate în ca­na­lele de comunicare. Rezultatele sunt pe măsură. Valul de proteste a fost temperat în România. Frica de schi­mbare a Guvernului Boc duce la pro­vocări mediatice greţoase. Proble­ma lui Băsescu a devenit de câteva zi­le nu eficienţa manipulărilor, ci pros­tia colosală a vasalilor. Or, aici este marea vulnerabilitate a regimului: românii nu sunt proşti. Se ener­vează groaznic atunci când sunt luaţi de proşti. Chiar pot ieşi pe stradă pentru a fi văzuţi că nu acceptă prostirea pe faţă. Este totuşi o speranţă să vedem cum şi Micul Paris îşi cere drepturile.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de