Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PA GINA 3
Un procesoman chinuieşte de ani de zile o mulţime de lume, dar societatea nu-l poate împiedica să-şi facă damblaua, fiindcă genul acesta de nebunie e ocrotit de democraţie. Oamenii sunt jigniţi în condiţia lor de cetăţeni, care vor să respecte legea, sunt puşi pe drumuri, sunt deranjaţi din rosturile profesionale şi familiale, sunt obligaţi la cheltuieli. Procurorii şi judecătorii muncesc în gol, iar nebunul nu păţeşte nimic. Poţi să-l dai la rândul tău în judecată, dar ar fi încă un timp irosit şi un ban pierdut. Nimeni n-are nimic de câştigat când se pune cu un monoman.
Un procesoman chinuieşte de ani de zile o mulţime de lume, dar societatea nu-l poate împiedica să-şi facă damblaua, fiindcă genul acesta de nebunie e ocrotit de democraţie. Oamenii sunt jigniţi în condiţia lor de cetăţeni, care vor să respecte legea, sunt puşi pe drumuri, sunt deranjaţi din rosturile profesionale şi familiale, sunt obligaţi la cheltuieli. Procurorii şi judecătorii muncesc în gol, iar nebunul nu păţeşte nimic. Poţi să-l dai la rândul tău în judecată, dar ar fi încă un timp irosit şi un ban pierdut. Nimeni n-are nimic de câştigat când se pune cu un monoman.
SCRIITORUL DE LA PA GINA 3
Un procesoman chinuieşte de ani de zile o mulţime de lume, dar societatea nu-l poate împiedica să-şi facă damblaua, fiindcă genul acesta de nebunie e ocrotit de democraţie. Oamenii sunt jigniţi în condiţia lor de cetăţeni, care vor să respecte legea, sunt puşi pe drumuri, sunt deranjaţi din rosturile profesionale şi familiale, sunt obligaţi la cheltuieli. Procurorii şi judecătorii muncesc în gol, iar nebunul nu păţeşte nimic. Poţi să-l dai la rândul tău în judecată, dar ar fi încă un timp irosit şi un ban pierdut. Nimeni n-are nimic de câştigat când se pune cu un monoman.
Dacă medicina ar inventaria toate formele de nebunie, care confuzionează societatea şi o fac să funcţioneze în pierdere, ar rămâne multe blocuri pustii şi multe străzi goale. Oricine are dreptul să dea în judecată pe oricine pentru orice, iar procurorii şi judecătorii, plătiţi din banii contribuabililor, sănătoşi la cap şi iubitori de adevăr şi dreptate, întocmesc în neştire dosare cu NUP-uri, întrucât pentru o cauză dreaptă ca şi pentru reclamaţiile unui maniac al tribunalelor se munceşte la fel. După care maniacii fac recurs sau deschid alt proces, şi cercul nu se închide niciodată.
România are cel mai mare număr de procese degeaba, la ambiţie şi din prostie, din buba la minte şi din lipsă de ocupaţie. Cunosc un astfel de om căruia, pe căi normale, nu-i iese nimic de când s-a născut. Pe cine nu-i ca el, nu-i cu el şi nu-i aprobă ideile şi escrocheriile îl dă în judecată, îl face albie de porci în memorii adresate ziarelor şi instituţiilor culturale, îl reclamă la poliţia economică şi-i pune în mişcare şi pe alţi nebuni, fiindcă patima e contagioasă. Nebunia justiţiară e mai răspândită ca nicăieri. În alte ţări, justiţia e mai selectivă cu chemările în instanţă. Dacă reclamaţia e plină de insulte, cu argumente şi fapte subţiri, nu se deschide rol. Persoana cu vădite dovezi de boală, despre care spuneam c-o cunosc, plăteşte taxa şi are liber la jigniri, insulte şi acuze apocaliptice, în scris şi în instanţe. Faptul că e un procesoman cu un trecut bogat, cunoscut de toată lumea în robă îi dă un statut de exceptat: Ce poţi să-i faci dacă-i dement? Ce, e singurul care tulbură bunul mers al lucrurilor de zi cu zi? Când avem atâţia parlamentari cu satut psihiatric dubios, n-are dreptul şi nebunul de rând la o porţie de dezordine socială?
Cititorii s-ar putea întreba în ce măsură îi priveşte pe ei proliferarea acestui tip de sminteală? Direct nu-i priveşte, numai că între nebunul care intră cu mitraliera în şcoală şi ucide la nimereală zece copii şi nebunul care otrăveşte viaţa a zece buni plătitori de impozite plimbându-i prin tribunale şi obligându-i la nişte discuţii care îl pot afecta psihic pe orice om normal există o legătură: amândoi lovesc la întâmplare în mulţime. În faţa unui nebun, care are ce are cu toată lumea, individul e mulţime, individul înseamnă toată lumea.
Un procesoman chinuieşte de ani de zile o mulţime de lume, dar societatea nu-l poate împiedica să-şi facă damblaua, fiindcă genul acesta de nebunie e ocrotit de democraţie. Oamenii sunt jigniţi în condiţia lor de cetăţeni, care vor să respecte legea, sunt puşi pe drumuri, sunt deranjaţi din rosturile profesionale şi familiale, sunt obligaţi la cheltuieli. Procurorii şi judecătorii muncesc în gol, iar nebunul nu păţeşte nimic. Poţi să-l dai la rândul tău în judecată, dar ar fi încă un timp irosit şi un ban pierdut. Nimeni n-are nimic de câştigat când se pune cu un monoman.
Dacă medicina ar inventaria toate formele de nebunie, care confuzionează societatea şi o fac să funcţioneze în pierdere, ar rămâne multe blocuri pustii şi multe străzi goale. Oricine are dreptul să dea în judecată pe oricine pentru orice, iar procurorii şi judecătorii, plătiţi din banii contribuabililor, sănătoşi la cap şi iubitori de adevăr şi dreptate, întocmesc în neştire dosare cu NUP-uri, întrucât pentru o cauză dreaptă ca şi pentru reclamaţiile unui maniac al tribunalelor se munceşte la fel. După care maniacii fac recurs sau deschid alt proces, şi cercul nu se închide niciodată.
România are cel mai mare număr de procese degeaba, la ambiţie şi din prostie, din buba la minte şi din lipsă de ocupaţie. Cunosc un astfel de om căruia, pe căi normale, nu-i iese nimic de când s-a născut. Pe cine nu-i ca el, nu-i cu el şi nu-i aprobă ideile şi escrocheriile îl dă în judecată, îl face albie de porci în memorii adresate ziarelor şi instituţiilor culturale, îl reclamă la poliţia economică şi-i pune în mişcare şi pe alţi nebuni, fiindcă patima e contagioasă. Nebunia justiţiară e mai răspândită ca nicăieri. În alte ţări, justiţia e mai selectivă cu chemările în instanţă. Dacă reclamaţia e plină de insulte, cu argumente şi fapte subţiri, nu se deschide rol. Persoana cu vădite dovezi de boală, despre care spuneam c-o cunosc, plăteşte taxa şi are liber la jigniri, insulte şi acuze apocaliptice, în scris şi în instanţe. Faptul că e un procesoman cu un trecut bogat, cunoscut de toată lumea în robă îi dă un statut de exceptat: Ce poţi să-i faci dacă-i dement? Ce, e singurul care tulbură bunul mers al lucrurilor de zi cu zi? Când avem atâţia parlamentari cu satut psihiatric dubios, n-are dreptul şi nebunul de rând la o porţie de dezordine socială?
Cititorii s-ar putea întreba în ce măsură îi priveşte pe ei proliferarea acestui tip de sminteală? Direct nu-i priveşte, numai că între nebunul care intră cu mitraliera în şcoală şi ucide la nimereală zece copii şi nebunul care otrăveşte viaţa a zece buni plătitori de impozite plimbându-i prin tribunale şi obligându-i la nişte discuţii care îl pot afecta psihic pe orice om normal există o legătură: amândoi lovesc la întâmplare în mulţime. În faţa unui nebun, care are ce are cu toată lumea, individul e mulţime, individul înseamnă toată lumea.
