x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ce se întâmplă?

0
Autor: Tudor Octavian 18 Ian 2010 - 00:00



Prădătorii şi jivinele mari sunt subiectul preferat al canalelor tv, care privesc geografia, istoria, ştiinţele şi trecutul planetei. Chiar şi emisiunile despre furnici tot asta prezintă, furnicile ucigaşe. Când nu e vorba despre violenţă şi despre sânge, e vorba despre urieşenie: balene, rechini, dinozauri, mastodonţi preisto­rici. Dar şi despre cele mai mari incendii, cele mai mari cutremure, cele mai mari construcţii, cele mai mari catastrofe.

Cine nu-i "cel mai" sau "cea mai" nu interesează. Publicul mare al televi­ziunii, care şi el e cel mai amestecat şi, în esenţă, cel mai uşor de manipulat, refuză spectacolul, la fel de incitant, al normalităţii. Realizatorii care ar vrea să facă filme de televiziune despre cei vânaţi, altfel spus despre învinşi, ştiu că nu obţin rating şi nu se încumetă. Globalizarea asta înseamnă, cultul vânătorului, al învingătorului, povestea celui care obţine un succes maxim, a stăpânului în absolut.

În toate emisiunile despre jivinele uriaşe, a căror istorie stă în forţă, în colţi şi în gheare, se repetă şi precizarea globală că acestea practic nu au duşmani. Publicul mondial al canalelor tv cu învingători şi mult sânge înţelege ce îi e sortit să înţeleagă, atunci când nu mai primeşte şi altă hrană totalitară, că trebuie să stea liniştit la locul lui, în aşteptarea zilei în care va fi consumat
de ceva mare de tot: o criză, un război, o afacere nucleară, un dezastru din care iese profit...

Într-o dimineaţă, am butonat telecomanda pe mai multe canale. La Telesho­ping-uri era prezentat cuţitul perfect, căruia nu-i rezistă nimic, nici ananasul, nici lemnul, nici tabla şi nici degetele celui care-l mânuieşte, fără să ştie că are în mână cel mai global cuţit din lume. O emisiune comercială despre linguriţe e pândită de ridicol, dar una despre cuţite are mister, măreţie şi viitor. Până şi cel mai bleg public simte o furnicătură agresivă în braţe. În definitiv, între dintele rechinului, care sfâşie tot, şi cuţitul care taie tot, asemănările sunt majore, iar deosebirile neînsemnate. E adevărat că sunt la fel de frecvente emisiunile în infinitul mic, dar tot sub semnul lui "cel mai" şi "cea mai". Interesul nu e pentru microorganismele de consum, ci despre acelea primejdioase, despre rechinii infinitului microscopic. Urmărind câteva filme, despre paraziţii de pe trupul şi dinăuntrul omului, am acumulat încă un simţământ de vulnerabilitate, de "ce rost are?". Statisticienii numără şi măsoară totul, dar nici un statistician şi nici un cercetător de la universităţile americane, unde se numără şi se măsoară totul, nu ne spune ce pierdem când devenim atât de atoateştiutori. Ce câştigăm atunci când corpul de femeie tânără nu mai e decât un invers microscopic de confruntări, degradări şi funcţiuni glandulare?

Din ziua în care un medic mi-a spus că tot ce sunt, tot ce simt şi tot ce înţeleg ţine de structura celor 80% ţevi şi canale din mine, mă uit în oglindă ca la un străin şi un inamic. Proşti mai sunt totuşi cei care ştiu totul  despre orice e mare şi puternic dacă ştiu atât de puţin despre acel ceva mic şi desăvârşit care e spiritul!
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de