x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ce se întâmplă cu Codul Fiscal?

Ce se întâmplă cu Codul Fiscal?

de Ilan Laufer    |    30 Iul 2015   •   07:42

Cea mai discutată temă în această perioadă este viitorul Codului Fiscal, care a fost respins de preşedinte şi retrimis în Parlament pentru o dezbatere suplimentară. Preşedintele consideră că prea multe măsuri de relaxare fiscală vor crea un deficit bugetar mai mare decât cel asumat faţă de partenerii externi. Suntem obligaţi, ca stat suveran, să ne asumăm răspunderea pentru un deficit mai mare atâta timp cât el va contribui esenţial la micşorarea ecartului ce ne desparte de ţările dezvoltate din UE, mai ales că indicatorii marcoeconomici ai României sunt de partea noastră. România se bucură în această perioadă de cea mai mare rată de creştere economică din EU, şi acum este momentul să accelerăm procesul de modernizare, proces ce a fost extrem de lent în ultimii 25 de ani. Cum este posibil să fie reanalizat Codul Fiscal în doar două zile, luând în calcul că la formarea acestuia s-a lucrat o perioadă îndelungată, iar foarte multe instituţii de stat, dar şi din mediul privat au avut un aport important la formarea lui? Consider că o dezbatere reală nu poate fi luată în calcul, fiind vorba doar despre un compro­mis politic.Trebuie să înţelegem că măsurile din noul Cod Fiscal reprezintă un nou început pentru mediul de afaceri din România şi vor avea un aport major la formarea clasei de mijloc, care ne lipseşte cu desăvârşire în acest moment. Pe scurt, singurul compromis pe care îl văd viabil în acest moment este etapizarea scăde­rii TVA-ul de la 24%, orice altă modificarea a măsurilor de relaxare fiscală va reprezenta un alt autogol pe care România şi mediul de afaceri îl vor încasa de la clasa politică.

×