x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ce ştie toată lumea şi eu nu

0
Autor: Tudor Octavian 21 Iul 2010 - 00:00
Dacă-l întrebi pe un laureat al Premiului Nobel pentru fizica nucleară cum se strâng şuruburile, e mai mult decât probabil să spună că nu ştie. Dar dacă-l întrebi pe un lăcătuş cu patru clase terminate într-o şcoală comunală ce e cu fizica asta nucleară îţi răspunde fără să se gândească prea mult. Lăcătuşul ştie. Lăcătuşul ştie şi ce trebuie să facă guvernul ca să trăiască toţi bine. Ştie şi ce treburi învârt China şi Rusia. Ştie şi cine ar fi trebuit să conducă ţara după ce a murit Ceauşescu. Ştie şi ce era bine să-i fi dat poporului Ceauşescu, dacă voia să nu fie omorât. Ştie tot. La câţi oameni ştiu tot despre orice-i întrebi, poţi crede că suntem o naţiune de lăcătuşi renascentişti.

Dar nu numai lăcătuşii au un răspuns complet şi definitiv la indiferent ce întrebare li se pune, ci şi cetăţenii care apar frecvent la televizor, nu contează că-s ziarişti, miniştri, deputaţi sau lideri sindicali. Toţi au răspunsul prompt la nu contează ce întrebare li se pune.
Nimeni n-a spus niciodată "Nu ştiu" sau "Vă rog să mă scuzaţi, dar la asta nu mă pricep". Chiar şi eu, deşi îmi e tot mai clar că numărul treburilor la care nu mă pricep e peste acela al treburilor despre care mai ştiu câte ceva, am răspuns prompt la tot ce am fost întrebat. Ştiu că nu ştiu totul, dar, dacă spun că nu ştiu, jignesc persoana care mă întreabă. Fiindcă şi aceasta nu întreabă ca să afle, ci ca să i se confirme ce ştie.

Şi dac-ar fi vorba doar de ştiut, dar în majoritatea situaţiilor e vorba despre convingeri. Suntem o naţiune de lăcătuşi cu mai multe convingeri definitive despre orice decât toţi laureaţii Premiului Nobel la un loc. Decât toţi guvernanţii lumii şi decât toţi cei care, deşi trudesc de o viaţă ca să ştie foarte mult despre foarte puţin, mor roşi de îndoieli.

Cel mai bine m-a lămurit cum devine chestiunea cu ştiutul şi convingerile o bătrână cu o pensie de urmaş cât pensia minimă pe economie. Femeia n-a avut niciodată o slujbă şi n-a cotizat pentru pensie. A fost, conform cu spusele ei, casnică. Bărbatul a lucrat dintotdeauna ca necalificat şi, fiindcă avea darul beţiei, n-a mai apucat să şi-l manifeste şi ca pensionar. Cu toate acestea, bătrâna ştia că statul era dator să-i dea o pensie mai mare. Nu că ştia, dar era convinsă. Şi mai nutrea o convingere, ca de altfel toţi românii cu o pensie de tot modestă.

Convingerea cu care bătrâna a aşteptat momentul pensiei, cu care s-a amăgit decenii de-a rândul de sărăcie e că de aceea primeşte tot omul o pensie la un moment dat, ca să trăiască şi el mai bine. Pensia trebuie să aibă ceva dintr-o izbăvire, pensia e un dar, un lucru sigur, un viitor apărat şi un contract prin care statul îşi cere iertare că l-a oprimat pe român. Pensia e dovada vinovăţiei statului, în raport cu toată suflarea din ţară. Iar singura cale prin care toţi guvernanţii pot spera la toleranţă din partea mulţimilor îndelung înşelate, exploatate, împilate şi jignite toată viaţa e o pensie din ce în ce mai mare. Închei, rugându-te, dragă cititorule, să nu mă întrebi dacă tot ce am scris mai sus e de bine sau de rău, fiindcă nu ştiu. Şi nu numai că nu ştiu, dar sunt convins că n-o să ştiu niciodată.
Citeşte mai multe despre:   special,   editorial,   observator

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de