x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cealalta integrare

0
Autor: Tudor Octavian 19 Dec 2006 - 00:00
Cealalta integrare


Un amic de-al meu, plecat sa se stabileasca in Canada prin anii 1980, a trait un timp cu o "englezoaie", dar nu s-a insurat cu ea.

Un amic de-al meu, plecat sa se stabileasca in Canada prin anii 1980, a trait un timp cu o "englezoaie", dar nu s-a insurat cu ea.

Cuvantul "englezoaie" e folosit doar la esuarea unei relatii. Cand amicul acesta al meu a cunoscut-o pe functionara mai mare cu patru ani ca el, femeia era "englezoaica". Adica o persoana cu o aleasa legitimitate istorica in Toronto. Si, in ciuda faptului ca nu era nici frumoasa, nici bogata, nici prea tanara, era o partida. Autohtonii se tin separati de noii emigranti si o fac cu o obstinatie care inseamna mai mult decat prudenta. Parintii fetei nu faceau un secret din lipsa de consideratie pentru "romanul ei". Roman, polonez sau ucrainean, pentru ei era totuna: un strain. Mai bine zis un corp strain. In cei patru ani, cat a durat relatia cu "englezoaica", amicul meu a dormit la ea, a luat masa cu ai ei, le-a studiat obiceiurile, ca sa nu fie niciodata inoportun, dar niciodata n-a putut sa spuna, dupa slujba, ca se duce acasa. "Am stiut de la inceput - mi-a spus - ca in casa lor n-o sa ma simt acasa nici peste 20 de ani. Aveau o asemenea constiinta a anglicanismului lor, incat tu, ca roman, ca alta ginta, faceai in scurt timp un sentiment de incapacitate. Orice putea sa-ti reuseasca, insa englez n-aveai cum sa devii." Fata il iubea cu disperarea varstei de 40 de ani si a unei singuratati care o marcase afectiv, dar n-ar fi indraznit sa infrunte nici una din rigiditatile familiei. Daca in Anglia toleranta poate sa semene uneori a prietenie, in Canada, altfel spus departe de pamantul britanic, simtamantul britanic se acutizeaza, ii face pe oameni glaciali. In nesfarsitele ierni canadiene, te intrebi daca nu cumva clima s-a luat dupa oameni, daca nu cumva era mai cald inainte de venirea primilor emigranti. Nu e vorba de discriminare, ci de un soi de incompatibilitate afectiva de care e preferabil sa nu pomenesti. O simti si mai intens - mi-a spus compatriotul, care a vrut sa se insoare cu "englezoaia" - cand ai de a face cu autohtonii care se straduiesc, fiindca asa e "politic si guvernamental corect", sa nu traiesti senzatia ca esti in plus. Cand mergeam sambata, intre orele 19:00-23:00 fix, la petrecerile lor, se purtau ca si cum faptul ca eram roman echivala cu o convalescenta. Cand ne regaseam la alte sindrofii si-mi spuneau din politete ce bine aratam, aveam acest sentiment, ca ma intremam prin relatia cu lumea lor si de aceea aratam din ce in ce mai bine. Imi vorbeau ca unui indian care se albea, nu insa destul de repede ca sa nu observe si altii ca staruiau in prietenia cu un indian. Cand am ajuns la Toronto, ai nostri mi-au spus ca imi trebuie cam cinci ani ca sa ma integrez. Ce nu mi-a spus nici unul era ca aveam nevoie de cinci ani ca sa ma integrez in comunitatea romaneasca.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de