x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ceasul din centru

0
Autor: Tudor Octavian 07 Sep 2005 - 00:00
Ceasul din centru


Ca un facut, toti primarii targului si-au pus ambitia cu Ceasul Mare din Centru. De indata ce erau inscaunati, il vopseau. Care vernil, care bleumarin, care corai.

E drept ca nu e un ceas oarecare. E ca un turn de apa inaltat in Gradina Mica. Si cu Gradina Mica si-au pus ambitia primarii. Unii au pietruit-o, altii au despietruit-o, altii au pus, in loc de banci, scaune si tot asa. Nimeni nu stie de ce Gradinii i s-a zis Mica. Puteau s-o boteze Lunga ori Perpendiculara si era acelasi lucru, fiindca targul n-are si o alta Mare. Multi oameni se mandresc toata viata cu ce n-au si mor cu sufletul impacat: n-au trait degeaba.

Vreme de 100 de ani, primarii au vopsit Ceasul si au tot mutat scaunele din Gradina Mica de colo colo. Cetatenii sunt multumiti. Daca se gaseste mereu cineva care sa spoiasca turnul cu ceas, inseamna ca oraselul lor nu-i chiar atat de oropsit. Are un Ceas, are o Gradina Mica, poate mai are si altceva de pret, iar ei nu stiu. Primarilor li s-au uitat numele. Cand ii pomenesc, batranii ii numesc dupa vopselele cu care au dat pe Ceas, ala roz, ala crem. Primarul roz e primul care si-a bagat nasul si-n oranduiala Gradinii Mici. A vopsit si bancile tot roz. Cand o traversau, strainii se asteptau ca in capatul Aleii Principale sa dea de o casa de curve. Ciudate mai sunt toate in orasele unde, daca e sa se intample ceva, se intampla numai in centru! Gradina Mica are o Alee Principala si nici una secundara.

Anul acesta, noul primar a vopsit turnul cu ceas in doua culori. Jumatatea de jos - verde papagal, iar cea de sus, unde-i cocotat ceasul, verde inchis. Normal, locuitorii s-au impartit in patru. Oamenii care l-au votat pe primar s-au impartit in doua, cei care au votat contra, tot in doua. In total, patru grupuri de opinie: pro primar, dar contra verde papagal; contra primar, dar pro verde papagal; pro primar, dar contra verde inchis si contra primar, dar pro verde inchis. Deoarece turnul cu ceas a fost vopsit continuu timp de un secol, nimeni nu si-l imagineaza decat ca o acadea uriasa. Candva, oricat de fistichiu ar fi fost colorat, ceasul mai arata a ceas. De fapt, ca o pendula cat un bloc cu doua etaje. Insa fara pendula. Din cauza nenumaratelor straturi groase de vopsea, acum seamana cu orice, depinde ce culoare capata. Sunt ani in care aduce a carnat si ani in care poti sa spui ca-i o pompa de benzina. Nemtii il socotesc sculptura futurista, turistii francezi, un simbol sexual masculin. Vede fiecare ce vrea sa vada. Ultimul dintre primari a vrut sa stie ce se ascunde sub straturile de vopsea. Il manca-n fund. A pus niste muncitori sa racaie vopseaua, dar cand sa ajunga la fier n-au mai gasit decat rugina. Numai rugina. "Ce facem - i-a intrebat primarul - , le spunem alegatorilor ca dedesubt nu mai e nici un ceas sau va dau un ban si nu sufla nimeni un cuvintel?" Muncitorii, cu intelepciunea milenara a clasei din care fac parte, i-au dat singurul raspuns care asigura linistea targului cel putin patru ani, pana la viitoarele alegeri: "Scoate paralele, sefu’, si sa moara familia lu’ ala care sufla o vorba!".
Citeşte mai multe despre:   editorial,   ceas,   gradina mica

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de