x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cei care nu se iubesc

0
Autor: Tudor Octavian 27 Apr 2011 - 19:41

Îmbătrânind, o doamnă, care a compensat toată viaţa prin deşteptăciune o înfăţişare complet lipsită de armonie, a renunţat la toate oglinzile din casă, nu a mai permis să fie fotografiată şi le-a impus prietenilor şi rudelor să nu mai facă aprecieri de genul „ce bine arăţi azi” sau „se vede că nu prea dormi”. Nu m-am iubit niciodată, şi-a explicat ea deci­ziile, dar nu vreau să ajung să mă detest. În tinereţe, puteam să spun că nu sunt eu aceea din oglindă, dar acum trebuie să accept că oglinda spune adevărul.

În ce mă privea, nu m-a preocupat urâţenia ei. Femeile, dacă nu-s frumoase, nu sunt în nici un fel. Aşa judeci la vârsta la care chestiunea frumosului feminin te preocupă, iar apoi judeci cu detaşare, fiindcă de acum ştii cum se fac ele frumoase.

Oglinda n-ar fi trebuit inventată. Până la apariţia oglinzii, conta felul în care te reflectai în reacţiile celorlalţi. Atitudinea lumii faţă de tine îţi spunea cum eşti în întregime, nu numai cum îţi este chipul. Cei care nu se iubesc de fapt nu-şi iubesc faţa. Femeile se compară între ele şi sunt frumoase sau nu în relaţie cu felul de a fi perfecte al celorlalte femei arătoase. Bărbaţilor le e destul că-şi pot suporta cu un zâmbet ima­ginea din oglindă. Bărbaţilor le e de ajuns că nu sunt atât de urâţi ca alţii. Bărbaţii nu se obişnuiesc cu chipul lor, bărbaţii se conso­lează cu ce le-a fost dat. Fe­meilor trebuie să le zici tot timpul că-s frumoase, iar efectul elogiului e hotărât mai intens la cele care suferă că nu sunt. Cu o singură laudă a bărbăţiei sale la tinereţe, bărbatul e consolat toată viaţa.

Eu, unul, n-am căutat în oglindă să aflu ce fel de mutră am, ci doar ce-mi zice mutra despre mulţumirile şi eşecurile mele de toate naturile. M-am citit, nu m-am contemplat. Nu m-am întrebat dacă mă iubesc sau dacă mă resping. Mi-a fost suficient că nu aveam parte de respingeri directe sau ipocrite. Fiind scutit de o grijă, am putut să mă ocup de celelalte griji. La facultate, aveam câţiva colegi căminişti care petreceau un timp bun în faţa oginzilor din aşa-numitul „spălător” comun, lăsând în urmă un damf greţos de sulimanuri masculine. Beţi de dră­gălăşenia feţelor lor, aceştia aveau şi unele fandoseli actoriceşti de operetă. Îi priveam cu un amestec de jenă şi milă, ca pe nişte inşi care atentau la un drept universal cucerit cu multă trudă: dreptul bărbatului de a fi comparat în urâţenie cu dracul.

Cel mai durabil scenariu al ideii de frumuseţe mi l-a sugerat un regizor de filme documentare, care fusese un tânăr indigest şi zburlit, roşu la faţă şi la păr, un ciudat pe care fetele îl ocoleau, dar care, la 60 de ani, avea o figură leoniană şi o coamă de păr alb care impresiona. Aşa mi-a fost scris, a zis el, să exist invers, să fiu toată viaţa larvă, dar să mor în splendoare, fluture de colecţie.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de