Capitalismul e, deopotriva, o teorie, o aplicatie generala si o chestiune de familie.
Teoria n-o s-o stiu niciodata intreaga, aplicatia mondiala ma sperie, fiindca orice-i global miroase a totalitarism, dar efectele trecerii de la comunismul de gloata la capitalismul personal le-am vazut de foarte aproape si am incercat sa inteleg cum mi s-ar potrivi si mie pe durata catorva toamne in mai multe familii de romani plecati dupa o viata mai buna in State.Din tara, romanii pornisera cu convingerea ca ziua de 24 de ore se secventioneaza logic in trei de 8. Munca 8 ore, odihna activa inca 8, iar ultimul 8, somn usor si vise placute.
Utopia celor trei 8 din tara ii face sa rada pe romanii care isi cauta un rost, nu numai dincolo de Ocean, ci si in Vestul Europei. Orele de distractie, da, sunt un timp castigat, o rasplata meritata. Cuvantul odihna e folosit doar cand se apropie concediul. Diferenta dintre felul in care inteleg munca compatriotii din tara, despovarati de comunism, dar inca neimpovarati de capitalism, si romanii de pe aiurea, nu e in faptul ca in alte parti ale lumii se munceste mai mult. Diferenta consta in aceea ca in alte parti ale lumii se munceste tot timpul.
Nu cu frica zilei de maine, ci cu speranta ca, muncind mai mult azi, vei castiga mai bine si intr-o munca mai placuta maine.
Deosebirea in modul de a gandi al "transfugului" de dinainte de 1990 si al emigrantului de dupa Revolutie mi-a dezvaluit-o, fara sa intentioneze asta, un agronom care in Statele Unite "facea" de zece ani poduri. In timp ce-mi povestea despre podurile facute de el, mi-am dat deama ca omul delira, intrucat toate podurile pomenite de dansul existau de un veac. Omul insa nu vorbea in dodii. El era vopsitor de poduri. Era un fost agronom, care se catara pe marile poduri ale New York-ului si le reimprospata vopseaua. El invatase sa foloseasca verbul "a face" exact ca autohtonii. Le facea, nu le spoia.