x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cel mai publicat dintre pămînteni

0
Autor: Andrei Bacalu 18 Mai 2008 - 00:00
Cel mai publicat dintre pămînteni


Multă lume a auzit povestea cu maimuţele care, dacă ar fi lăsate să bată la maşină, ar reuşi în cele din urmă să producă orice text, fie chiar şi operele complete ale lui Shakespeare. Robert Wilensky, citat de curînd într-o prestigioasă revistă cultu­rală, susţine că în zilele noastre, mulţumită internetului, ştim că acest lucru nu este adevărat. Chiar aşa să fie?

Multă lume a auzit povestea cu maimuţele care, dacă ar fi lăsate să bată la maşină, ar reuşi în cele din urmă să producă orice text, fie chiar şi operele complete ale lui Shakespeare. Robert Wilensky, citat de curînd într-o prestigioasă revistă cultu­rală, susţine că în zilele noastre, mulţumită internetului, ştim că acest lucru nu este adevărat. Chiar aşa să fie? E nevoie de cîteva precizări.

 
În primul rînd trebuie să ştim că nu avem de a face cu o poveste, ci cu o teoremă formulată de matematicianul şi probabilistul francez Emile Borel (1871-1956), cunoscută şi ca “paradoxul maimuţei savante”. Dacă maimuţa ar lovi la întîmplare o claviatură pentru un timp infinit, este aproape sigur că va obţine un text anume, afirmă Borel. Să precizăm că “aproape sigur” este în acest context un termen matematic bine definit, iar maimuţa este doar metafora unui instrument care produce la infinit secvenţe de litere. Este de fapt o ilustrare a pericolului confuziei infinitului cu un număr foarte mare, dar finit şi invers.

Unele variante ale teoremei includ mai multe dactilografe simiene sau chiar un număr infinit al acestora, iar textul mult aşteptat oscilează între conţinutul unei biblioteci şi o singură frază. Dacă am efectua experimentul, el ar dura multă vreme, cam toată existenţa Universului. Probabilitatea producerii unui text anume, să spunem “Hamlet”, este minusculă. Dar nu zero. Cum spunea un alt probabilist, Gian Carlo Rota, nu este cea mai bună metodă să scrii o piesă de teatru.

Preocupaţi de roadele hazardului au fost şi Aristotel (Metafizica) şi Cicero (De natura deorum), mai apoi Blaise Pascal şi Jonathan Swift. Epoca modernă a introdus imaginea maşinii de scris. Numele lui Borel este legat şi de teoria jocurilor (a scris un tratat despre bridge), dar şi de un crater lunar. Istoria cu maimuţele dactilografe continuă să-şi păstreze popula­ritatea, în ciuda rezultatelor care s-ar lăsa aşteptate.

În schimb, un computer bine programat, inclusiv cu elemente de inteligenţă artificială, poate scurta drastic timpul necesar pentru a produce un text, un articol, un studiu şi chiar o carte. Astfel a apărut Philip M. Parker, autorul a peste două sute de mii de cărţi (nu, nu este o greşeală, 200 de mii!) pe teme dintre cele mai variate, de la un ghid pentru tratamentul acneei juvenile la un volum care cuprinde previziuni privind producţia covoraşelor de baie între 2007 şi 2012. Fără a mai pomeni studii privind misteriosul sindrom genetic Stickler sau utilizarea medicamentelor psihotrope în ţările în curs de dezvoltare.

Nu este vorba de cărţi în sensul convenţional al cuvîntului, iar Par­ker este mai degrabă un compilator decît un autor. El a creat o serie de programe de calculator care pot colecta informaţiile disponibile, indiferent de cît de obscur ar fi subiectul. Ajutat mai apoi de un grup de programatori, el organizează rezultatele căutărilor şi obţine destul material pentru cîte o carte de vreo

150 de pagini.

Va fi imposibil să le găsiţi într-o librărie. Lista lor apare pe internet şi se tipăresc doar titlurile solicitate direct. S-a întîmplat să fie vîndute şi cîteva sute de exemplare ale unei cărţi, dar de regulă tirajele sînt limitate la cîteva zeci, multe destinate bibliotecilor, cei mai buni clienţi ai firmei conduse de Parker.

Specialiştii în inteligenţă artificială se grăbesc să ne asigure că un compu­ter este foarte departe de un autor uman. Chiang-chieh Shan de la Universitatea Rutgers precizează că dife­renţa dintre un program care tipăreşte o carte de telefon şi unul care ar ge­nera texte imposibil de deosebit de cele ale unui vorbitor cultivat este imensă.

Programele lui Parker se află pe undeva pe la mijlocul acestui spectru. El se pregăteşte acum să treacă la cuvinte încrucişate, poezie rudimentară şi chiar scenarii de animaţie şi să producă literatură romantică. Întrebat dacă poemele produse de compu­ter se apropie de creaţiile lui Shakespeare, inventatorul a răspuns că nu ştie, încă nu a încercat să compună sonete.

Teorema lui Borel este un excelent exemplu de experiment imaginar, domeniu în care au strălucit Newton, Galileo, Schroedinger şi Einstein. Una dintre foarte puţinele încercări de a o transforma în realitate a avut loc acum cinci ani. Au participat şase maimuţe din Celebes echipate cu maşini de scris. Din păcate singura lor contribuţie la literatura contemporană s-a limitat la doar cinci pagini pe care apare de cele mai multe ori litera “S”. De ce oare?

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de