x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Celularul haiducilor

Celularul haiducilor

15 Apr 2005   •   00:00

Sa luam de la bogati si sa dam la saraci. Pentru cine intreaba, cam asta va fi principiul din spatele telefoniei 3G.

Convorbirile video si televiziunea pe ecran de buzunar ar trebui sa aduca la bugetul companiilor de telecomunicatii banii cu care sa acopere adevarata batalie care se va da in urmatorii ani: cea pentru romanii care nu au mobil deloc. Si nu sunt putini: sub jumatate din populatie are celular. In orase, rata de penetrare e mare, la tara insa e mult loc de crestere. Exact in locurile in care nu exista (aproape) nici o alta legatura cu lumea. De altfel, exact acesta este motivul pentru care Vodafone a platit mai bine de doua miliarde pe Connex: aici e loc de crescut. Spre deosebire de pietele occidentale mature, unde gradul de penetrare e de 60%-70%, Romania mai are loc de clienti. Si de venituri. Cu taraita, dar tot venituri.

Lansarea 3G are, deci, rolul de a construi un produs premium, care sa duca standardul serviciilor mai sus si sa elibereze o nisa de piata mai jos. Paradoxal, Connex (ca si Orange in ceva vreme, dupa cum e de asteptat) urca acum pe un piedestal, tocmai pentru a putea cobori mai tarziu, cu o alta oferta, spre lumea mai necajita.

Nu e o strategie necunoscuta. Producatorii de masini, de exemplu, au obiceiul sa lanseze intai masina cu motorul mai puternic, pentru a putea oferi mai tarziu o versiune mai slab motorizata, insa la preturi mai populare. Aceiasi producatori nu se sfiesc sa coboare preturile, lansand modele aspirationale, care sa aduca spre brand publicul tanar, care e de presupus ca va avea odata bani de ceva mai scump. Preturile de lansare a serviciului sunt, surpriza, tentante. Si, ironic, aproape de cele la care a fost lansat serviciul in urma cu 8 ani. Pentru 33 de euro ai cam 10 minute de videotelefonie pe zi, adica exact atat cat ai nevoie sa te dai mare la cafenea. Subventionarea accesului cu minute rezonabil de ieftine si terminale la preturi decente are rolul de focos detonator: compania spera probabil ca lumea cu dare de mana se va simti demodata cand nu va putea raspunde la un apel video. "Early adopters", cum se numesc, adica aceia care imbratiseaza primii un produs, trebuie oricum incurajati. Ei vor aprinde fitilul 3G.

Totusi, indraznesc o predictie: de acum in cinci ani, nu videotelefonia va face cei mai multi bani pentru companiile telefonice. Ci serviciile de entertainment: serialele formate special pentru mobil, bancurile, jocurile, clipurile video si alte asemenea. Accesul la Internet de mare viteza va fi si el important pentru zona de business. Aici, terminalele cu ecran mare si capabile de web complet, mail si televiziune vor rade de pe piata concurenta care se bazeaza pe imaginea celuilalt de la capatul firului. Piata vorbitului cu imagini va ramane pentru zona tinerilor care au timp de asa ceva, insa nu neaparat si foarte multi bani. Deocamdata insa, un lucru e clar: 3G nu e, asa cum ne asteptam, un produs de lux. Insa nu e nici unul de masa. Si, tot intr-un fel neasteptat, el va contribui, prin modificarea structurii de incasari, la democratizarea larga a celularului. E si o mica morala aici: figurile se platesc. Si capitalismul nu e mereu un sistem inuman: batalia pentru piata finantata cu pretentiile unora va aduce bucurie altora. Care acum stau si asteapta postasul.

×
Subiecte în articol: editorial