x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cercurile vicioase ale contului extern

0
Autor: Adrian Vasilescu 19 Apr 2010 - 00:00
Un comunicat de la sfârşitul săptămânii trecute, referitor la plăţile şi încasările în tranzacţiile cu străinătatea, ne-a atras atenţia cu deosebire. Faptul că, în primele două luni din acest an, deficitul contului extern a crescut cu 64,3% faţă de ianuarie-februarie 2009 naşte în mod firesc semne de întrebare. Ce facem? După ce, în 2009, sub presiunea crizei, deficitul extern a coborât de la 12% din PIB la sub 5%, acum începe iar urcuşul? Răspunsul merită o analiză aprofundată.

Plecând, desigur, de la starea de fapt de dinaintea crizei. Şi de la natura deficitului extern într-o economie în dezvoltare.
Adevărul este că, în vremea în care PIB-ul României urca spectaculos, făcând furori prin Europa cu ritmurile lui de 8% şi de 9%, gloria acestei creşteri economice fără egal era ştirbită de câteva dezacorduri dramatice. Dintre toate, cel mai grav era dezechilibrul dintre cât consumam şi cât produceam.

Fiindcă în societatea românească, înainte de criză, consumul devansase cu mult producţia internă. Cum acopeream diferenţa? Din importuri. Iar importurile, în bună măsură, le plăteam cu bani din economisirea altor ţări. Căci o parte semnificativă a banilor din bănci, care erau împrumutaţi populaţiei pentru consum, veneau de peste mări şi ţări.

Toate aceste dezacorduri le regăseam, an de an, în contul extern. Şi erau reflectate în deficite mari, de 12% sau de 13% din PIB, deşi teoria economică impune să se aprindă becul roşu atunci când soldul negativ al balanţei externe sare peste 6%.

Mai multe cercuri vicioase, bine conturate, se învârteau în jurul acestui deficit. Întâi şi întâi, pierdusem şansa de a scoate cuvenitul profit din creşterea istorică a exporturilor româneşti, ajunse în 2008 la 42,4 miliarde de euro. După ce, în anii '90, România nu reuşise niciodată să atingă pragul psihologic de 10 miliarde de dolari. Cum însă importurile întrecuseră orice măsură, sărind până la 60 de miliarde de euro, deficitul balanţei comerciale a împins în sus soldul negativ al contului curent. Total deficit: 16,9 miliarde de euro.

Consumul, în creştere, a făcut PIB. Piaţa imobiliară, explozivă, a făcut PIB. Piaţa automobilelor, care parcă înnebunise, a făcut PIB. Circulaţia rutieră strangulată, în toate marile oraşe ale ţării, făcea şi ea PIB. Populaţia se împrumuta, consuma şi făcea PIB. Un PIB însă nu tocmai sănătos, fiindcă, în aluatul acestei valori adăugate, produsele fabricate în România nu acopereau o pondere optimă.

În 2009, lucrurile au luat o întorsătură dramatică. Creditele şi-au încetinit ritmul. Cumpărăturile, îndeosebi cele legate de construcţii, de piaţa imobiliară şi de piaţa automobilelor, au scăzut văzând cu ochii. A scăzut şi deficitul contului extern de la 12% la sub 5%, provocând o ajustare dramatică a sectorului privat. Consecinţa: şomaj şi recesiunea din 2009.

Ce vedem acum? O creştere a deficitului extern în ianuarie-februarie 2010 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 459 de milioane de euro la 754 de milioane de euro. Să dăm alarma? Nu e cazul. Să nu uităm că, în lunile ianuarie-februarie, deficitul extern a fost de 2 miliarde de euro în 2007 şi de 2,1 miliarde de euro în 2008. Creşterea deficitului în 2010, cu mult sub valorile din 2007 şi 2008, s-ar putea să fie un semn bun.

La urma-urmei, un deficit extern în creştere moderată, fără să urce mai sus de 6% din PIB, e ca un pahar de vin bun băut după masă. Acţionează ca întăritor. Dacă nu vom fi tentaţi, potrivit obiceiului de până în 2008, să bem şi un al doilea sau chiar un al treilea pahar, atunci nu vom avea nici un motiv să nu-l credem pe olandezul Jan Tinbergen, laureat Nobel în economie, care sublinia: "Când o ţară doreşte să elimine un deficit al balanţei de plăţi, trăind în limitele mijloacelor de care dispune, adică reducându-şi cheltuielile la nivelul venitului... venitul însuşi va scădea". Voi reveni cu detalii lunea viitoare.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de