Cerere agregată pe cartele

Pe vremea lui Ceaușescu, din cauza penuriilor de tot soiul, se ajunsese ca aproape totul să se dea porționat, pe cartele. Curentul electric, căldura, apa caldă și gazele se dădeau cu pauză, ca şi programul tv. Ca urmare a lipsei carburanților, un weekend aveau dreptul să circule mașinile cu număr par, un weekend cele cu număr impar. Pâinea, zahărul, uleiul, carnea și alte produse de strictă necesitate se vindeau cu țârâita, în cantități strict limitate pe fiecare familie.

Explicația era simplă: economia era pur și simplu incapabilă să furnizeze produsele și serviciile de care oamenii aveau nevoie. Totul era proprietate de stat și controlat strict de la centru. Capital nu avea de unde și cum să vină. Ca atare nu se puteau face investiții recuperate cu profit rezultat din încasări și nu mai erau bani nici de importuri.

Nimeni n-o să mă convingă de contrariu: au existat și multe alte motivații, mai "înalte", dar pe Ceaușescu l-am dat jos în primul rând pentru că ne era foame și frig și nu mai voiam să suferim lipsuri elementare. De asta am vrut capitalism "ca în Vest".

Am fi orbi și necinstiți să pretindem că acum e ca pe vremea lui Ceaușescu. Dar nu trebuie să scăpăm din vedere că, deși nu chiar la nivelul de atunci, economia e în continuare controlată de factorul politic. Iar "cartelizarea" de atunci a fost înlocuită cu ceva mai subtil, mai insidios și mai greu vizibil: controlul cererii agregate, prin reglementări și măsuri de intervenție.

În loc să fie liberalizate piețele pentru ca acestea să genereze ofertă abundentă, în condiții de concurență reală în beneficiul consumatorilor, se încearcă în continuare doar să se administreze în mod "ordonat" sărăcia. Iar politicienii și birocrații pretind în continuare că știu mai bine decât consumatorii și antreprenorii, pe bază de analize și planuri "științifice", ce, cum și cât trebuie să cumpărăm, de câte calorii, glucide, kilowați și mașini avem nevoie.