x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ceva ce trebuie uitat

0
Autor: Tudor Octavian 30 Iun 2005 - 00:00

"Iti mai aduci aminte cand te-a batut Marmelada?" Nu, nu-mi aduc aminte. Nu stiu nici cine e Marmelada. Probabil un coleg din liceu. Nu pot sa-mi amintesc un lucru care nu s-a intamplat.

"Iti mai aduci aminte cand te-a batut Marmelada?" Nu, nu-mi aduc aminte. Nu stiu nici cine e Marmelada. Probabil un coleg din liceu. Nu pot sa-mi amintesc un lucru care nu s-a intamplat.

Nu m-a batut nimeni niciodata. Doar intr-o sala de box am incasat niste pumni, dar asta nu se cheama bataie. Pe de alta parte, e posibil sa fi uitat, asa cum uitam de foarte multe ori si definitiv tot ce nu ne convine. Colegul de liceu, care mi-a pomenit de incident, spune ca are scena in fata ochilor. Parc-ar fi fost ieri. "Ai dat si tu, insa Marmelada te-a burdusit bine de tot." "De la ce ne-am luat?", il intreb. "De la niste tigari." Iarasi nu se leaga, fiindca n-am fumat niciodata. De fapt, am fumat un timp, dar prea putin ca sa se cheme viciu. Ar fi ceva cu o bataie, cand era sa-i stric fata lui Gyuri, un malaimare care-si batea joc de mine, deoarece eram cel mai sfrijit din clasa. Si pentru ca toti radeau de el, ca era greoi si bleg, Gyuri inchidea cercul, luandu-se tot timpul de cel mai mic. Intr-o zi, cand dormea si tot dormitorul radea de sforaitul lui Gyuri, am luat un bocanc si din somn l-am naucit cu loviturile. Dupa ce s-a dezmeticit, ar fi putut sa-mi rupa oasele, insa Gyuri nu era numai tont, era si las. S-a mutat cu tot cu pat in celalalt capat al dormitorului si, dupa cateva luni, a inceput sa-mi zambeasca prietenos. Ca si cum aveam in comun un lucru stiut doar de noi. De fapt si aveam. Lui ii era clar ca altul mai prost ca el nu exista si deci nu mai trebuia sa caute, iar eu luasem cu nota maxima primul examen de barbat.

"Cum, dom’le, sa nu-l mai stii pe Marmelada?! N-avea el fata aia de mort? Nu-i ziceam toti «Mai, stafie»? Cine ne turna magiun in pantofi?"

Glumele din internat sunt toate la fel. Se mostenesc de la o generatie la alta. Fiecare generatie are un Marmelada. Nu insa si un ins ca mine, care n-a mancat niciodata bataie de la nimeni. E depozitul meu secret de mandrie. Am fost curajos, am fost prudent, am fost smecher - e acelasi lucru.

Nu-i drept sa vina dupa 40 de ani un coleg si sa darame unul dintre putini stalpi de beton si otel pe care mi-am construit intregul fel de a gandi. Daca am incasat totusi o bataie, daca am trait aceasta umilinta nevindecabila, atunci e posibil ca nici ceilalti piloni de beton sa nu fie siguri. Sa fie de lut.

I-am spus din nou fostului coleg de liceu ca nu m-a batut nimeni niciodata. Marmelada ii batea pe toti, a zis el. Atunci, am zis, te-a mardit si pe tine. Fostul meu coleg de liceu m-a privit cu indulgenta, iar raspunsul a fost unul cunoscut: Pe mine nu m-a batut nimeni niciodata.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de