Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Exista medii profesionale in care oamenii au ceva de ascuns. Se poate spune si altfel, ca in aceste medii oamenii isi controleaza foarte atent curiozitatea. Nu cauta, de teama sa nu gaseasca. Ce rost are sa te impovarezi cu secretele altora? Ce rost are sa afli de niste grozavii fara solutie? Pe cativa din colegii de redactie, cu care am lucrat ani de-a randul, i-am uitat vrand sa nu-i tin minte de indata ce ne-am despartit. I-am uitat, pentru ca vecinatatea lor ma incarca obositor cu grija zilei in care aveam sa le cunosc drama si ma voi simti vinovat pentru ceva ce nu avea rezolvarea la mine.
Cunoasterea da si simtaminte parazitare nu doar satisfactii. Si in stiinte, cunosti tot mai mult, ca sa intelegi, in sfarsit, cat de limitate iti sunt putintele. Muncesti mult, ca sa descoperi ca, oricat de mult ai sti, in ce te priveste e tot putin.
Abia la moartea unui fost coleg am realizat de ce trecea el drept un ciudat si un neadaptabil. Ciudatenia consta in faptul ca, odata angajat la un ziar, dupa un sir de straduinti personale si ajutoare de la altii, accepta tot felul de trebi negazetaresti, numai sa nu fie pus sa scrie. Se zburlea, orice ai fi discutat cu el. Parea sa aiba un drept natural de revendicari, pe care si-l reprima. Ramanea intotdeauna, in relatia cu el, ceva important nespus. De un om care se fereste de tine si e banuitor, oricata deschidere i-ai dovedi e mai bine sa nu insisti cu deschiderea. De fapt, in relatia cu toti ceilalti colegi incapea si o banuiala, un vizavi confuz la radacina caruia nu era cuminte sa scormonesti.
Dupa 1990, multe biografii de colegi s-au deslusit: cutare era nepotul unui mahar si astfel se explica parcursul sau in ciuda unor merite profesionale modeste in posturi de conducere, cutare era ofiter acoperit, cutare avea pe constiinta viata unui om. Cele mai multe deslusiri la 1990 interesau insa "originea sociala". Nu eram putini cei cu povesti de familie care ne facusera vulnerabili ca "ziaristi comunisti". Scriam noi bine, e drept, dar toti aveam ceva de evitat in trecut, aveam niste nevoi de revansa mocnind de decenii, toti speram intr-un timp al recuperarii si al iesirii la lumina.
Despre colegul plecat dintre vii s-au spus cateva lucruri rele, lucruri ce pareau sa motiveze multe din ciudateniile si din indaratniciile lui profesionale. Acum, cand nu mai e am aflat adevarul care-i marcase viata, care il rodea si-l facea de neinteles: parintii sai infruntasera bolsevismul anilor de dupa razboi si platisera cumplit pentru pilda de demnitate ce-o oferisera comunitatii.
Dumnezeu sa ne ierte, daca va voi, si pentru tot ce n-am stiut ori n-am vrut sa stim unii despre altii!
