x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ceva de ascuns

Ceva de ascuns

de Tudor Octavian    |    06 Iul 2011   •   21:00

Exista medii profesionale in care oa­menii au ceva de ascuns. Se poa­te spune si altfel, ca in aceste me­dii oamenii isi controleaza foarte atent curiozitatea. Nu cauta, de teama sa nu gaseasca. Ce rost are sa te impovarezi cu secretele altora? Ce rost are sa afli de niste grozavii fara solutie? Pe cativa din colegii de redactie, cu care am lucrat ani de-a randul, i-am uitat vrand sa nu-i tin minte de indata ce ne-am despartit. I-am uitat, pentru ca vecinatatea lor ma incarca obositor cu grija zilei in care aveam sa le cunosc drama si ma voi simti vinovat pentru ceva ce nu avea rezolvarea la mine.

Cunoasterea da si simtaminte parazitare nu doar satisfactii. Si in stiinte, cunosti tot mai mult, ca sa intelegi, in sfarsit, cat de limitate iti sunt putintele. Muncesti mult, ca sa descoperi ca, oricat de mult ai sti, in ce te priveste e tot putin.

Abia la moartea unui fost coleg am realizat de ce trecea el drept un ciudat si un neadaptabil. Ciudatenia consta in faptul ca, odata angajat la un ziar, dupa un sir de straduinti personale si ajutoare de la altii, accepta tot felul de trebi negazetaresti, numai sa nu fie pus sa scrie. Se zburlea, orice ai fi discutat cu el. Parea sa aiba un drept natural de revendicari, pe care si-l reprima. Ramanea intotdeauna, in relatia cu el, ceva important nespus. De un om care se fereste de tine si e banuitor, oricata deschidere i-ai dovedi e mai bine sa nu insisti cu deschiderea. De fapt, in relatia cu toti ceilalti colegi incapea si o banuiala, un vizavi confuz la radacina caruia nu era cuminte sa scormonesti.

Dupa 1990, multe biografii de co­legi s-au deslusit: cutare era ne­potul unui mahar si astfel se explica parcursul sau in ciuda unor me­rite profesionale modeste in posturi de conducere, cutare era ofiter aco­perit, cutare avea pe constiinta via­ta unui om. Cele mai multe des­lusiri la 1990 interesau insa "origi­nea sociala". Nu eram putini cei cu po­vesti de familie care ne facusera vul­nerabili ca "ziaristi comunisti". Scriam noi bine, e drept, dar toti aveam ceva de evitat in trecut, aveam niste nevoi de revansa mocnind de decenii, toti speram intr-un timp al recuperarii si al iesirii la lumina.

Despre colegul plecat dintre vii s-au spus cateva lucruri rele, lu­cruri ce pareau sa motiveze mul­te din ciudateniile si din in­da­rat­ni­ciile lui profesionale. Acum, cand nu mai e am aflat adevarul care-i marcase viata, care il rodea si-l facea de neinteles: parintii sai in­fruntasera bolsevismul anilor de dupa razboi si platisera cumplit pen­tru pilda de demnitate ce-o ofe­ri­sera comunitatii.

Dumnezeu sa ne ierte, daca va voi, si pentru tot ce n-am stiut ori n-am vrut sa stim unii despre altii!

×