x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ceva în plus

0
Autor: Tudor Octavian 12 Apr 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Ca să vezi poveste! Valeriu învăţa pe ruptelea şi toţi profesorii din liceu îi dădeau numai nota zece, pe cînd Andrei, pe care nimeni nu-l văzuse niciodată cu cartea în mînă, lua tot note de zece. Valeriu şi Andrei erau colegi de bancă, la cămin erau vecini de pat şi la catalog urmau unul după altul, pentru că numele de familie începea la amîndoi cu litera M.



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Ca să vezi poveste! Valeriu învăţa pe ruptelea şi toţi profesorii din liceu îi dădeau numai nota zece, pe cînd Andrei, pe care nimeni nu-l văzuse niciodată cu cartea în mînă, lua tot note de zece. Valeriu şi Andrei erau colegi de bancă, la cămin erau vecini de pat şi la catalog urmau unul după altul, pentru că numele de familie începea la amîndoi cu litera M.

Lui Valeriu îi era oarecum milă de Andrei. Îl îngrijora viitorul său. Cum reuşea să-i convingă pe profesori că ştie şi să-i dea şi lui numai zece pe linie, era într-adevăr o chestie. Dar că în facultate, dacă reuşea să intre, n-avea cum să-i mai meargă, nu era nici o îndoială. Totuşi, Andrei a terminat filologia printre primii, tot aşa, fără să tocească, pe cînd Valeriu, ca să reziste la Politehnică şi să obţină, datorită notelor mari, o bursă de merit, a trebuit să înveţe în disperare.

Un timp, Valeriu n-a mai ştiut cu ce se ocupa Andrei. Îi vedea uneori numele prin ziare, dar dacă lucra undeva cu un salariu ca lumea ori împuşca banul, n-avea de unde să ştie. Şi nici nu se făcea să-l caute, ca să-l întrebe cum se descurcă avînd o ocupaţie atît de nesigură, ca publicatul. Grija însă i-a rămas şi încă dublată de un sentiment discret de vinovăţie. Ar fi trebuit să-l îndrume, cît nu era prea tîrziu, să se apuce serios de învăţat. Nu poţi trăi la nesfîrşit doar cu speculaţii şi cu farmecul personal. Că la Andrei era vorba de un farmec personal cu totul special, Valeriu era convins. Altfel cum dracu’ profesorii din liceu îi dădeau şi lui nota maximă, pentru nişte divagaţii pe marginea temei în discuţie, în vreme ce pe el, pe Valeriu, elevul model, îl pisau şi nu-l lăsau, pînă ce nu spunea lecţia ca în manual, pînă la capăt?

Cînd Andrei a publicat prima lui carte, şi nu una de scîrţa-scîrţa pe hîrtie, ci un text foarte elaborat despre civilizaţia Egiptului Antic, Valeriu a cumpărat-o cu o senzaţie de jenă. Ce treabă putea să aibă descurcăreţul de Andrei, fiindcă, la drept vorbind, asta era, un şmecher care îi făcea pe oameni să-l creadă profund cu Egiptul Antic? De fapt, Valeriu se întreba ce treabă putea să aibă fiul de plugari din Slobozia, care-şi cheltuia bursa din liceu la un cerc de aeromodelism şi la altul de canto, cu ştiinţa. Om de ştiinţă ori eşti, ori nu eşti. Cînd a citit însă, în prefaţa cărţii, că aceasta apăruse mai întîi la celebra Editură Phaidon, din Londra, şi că ediţia românească venea să corecteze un moment de orbire al lumii academice de la noi, Valeriu a simţit că a fost păcălit. Dar cînd, cum şi de cine? Cum, adică, el, omul care a învăţat ca un rob, abia de putea spune că ştie cîte ceva, iar Andrei, care n-ar fi tocit nici o carte, să ştie totul! Ce fel de orînduială să fie aceasta?

Ani de zile, mai apoi, Valeriu s-a aşteptat ca Andrei să fie demascat ca impostor, ca unul care copia nişte cercetători serioşi ori lucra cu negri, însă demascarea întîrzia. Cum naiba să mai înţelegi ce-i bine şi ce-i rău, i-a zis Valeriu soţiei sale, cînd l-a văzut pe Andrei primind un premiu la Sorbona, cînd eu sunt tot din Slobozia? Sau, mă rog, dintr-un sat vecin. Şi, pentru prima oară în viaţă, referindu-se la notele din liceu, n-a mai zis că Andrei căpăta tot zece ca şi el, ci că şi el primea tot zece, ca Andrei.


Citeşte mai multe despre:   editorial,   andrei,   valeriu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de