x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ceva mai mult decât nimic

0
Autor: Tudor Octavian 07 Sep 2010 - 00:00
La onomastica unui prieten m-am trezit faţă-n faţă cu un politician care în urmă cu zece ani apărea adesea pe toate canalele tv şi în toate ziarele.
În urma unui scandal a plecat din partid. S-a dat, cum se spune, la fund. Văzându-l, am avut sentimentul că întâlnesc un mort. Nu-l cunoscusem personal, iar cum la televizor ocupa tot ecranul, gândeam că e înalt şi plin de vână. Omul cu care dădeam mâna însă era mai degrabă scund şi bicisnic. Cândva mă stârnea, dar după zece ani de absenţă nu-mi mai aminteam de ce mă irita şi cât timp rămâneam tensionat şi plin de porniri negative după apariţiile lui la tv.

În postura de oaspete pe care nu-l lua nimeni în seamă se purta rezervat, asculta ce spuneau ceilalţi şi era vădit emoţionat când i te adresai. Politica fusese combustibilul care-l ţinuse important şi sigur pe sine. Cei zece ani de absenţă din prim-planul hărţuielilor pentru putere îl făcuseră vulnerabil. Ar trebui să spun "cei numai zece ani", întrucât un deceniu nu-i un veac, dar în politică şi un an de absenţă te scoate din ecuaţia imaginii. Ca şi ziarele care, dacă se duc în jos, nu mai pot fi resuscitate, nici oamenii politici nu se întorc niciodată întregi dintre morţi. Cei care se întorc sunt cadavre vii. Pe măsură ce-mi reaminteam unele lucruri despre el, mi se reactivau nişte simţăminte politice. Nu-mi aduceam aminte un anume discurs, o anume întâmplare, ci secvenţe cinematografice lipsite de accent, fulgerările acelea de memorie care te ajută să reconstitui nesigur un fel de a fi, de a se face remarcat şi de a dialoga ale unui om.

Nimic semnificativ, totuşi ceva. Şi ce parlamentar băgăcios şi agresiv fusese! Probabil că aceasta e definiţia politicianului: există cât timp dă din coate şi vorbeşte, câtă vreme nu poţi să-l eviţi, atât cât reuşeşte să ţi se bage în suflet, să tropăie cu funcţia lui publică în cotidianul tău privat. Un mare intelectual acordă trei interviuri scurte într-o viaţă şi jumătate din vorbele pe care le rosteşte ajung înţelepciuni de patrimoniu. Deputatul turuie mai multe mandate şi nu naşte nici o frază pentru istorie.

Oamenii ăştia, politicienii, par indispensabili scenei sociale, dar, când ies din rol mai mult timp, când nu mai au în spate partidul sau gaşca, sunt inoportuni oriunde ar merge şi oricât de spăsit ar căuta reconcilierea. Au ceva din nişte vinovaţi cărora li s-a pierdut pricina. Şi, cum n-are rost să ne batem capul cu un lucru rău care a fost cât a fost, dar s-a dus, e mai bine să nu-i avem în preajmă, să stea mai departe. Celui care, odată ajuns la putere, se poartă de parcă ar fi însăşi veşnicia îi uiţi neroziile, nu însă şi trufia. Boală grea, aroganţa vedetei politice. E una din bolile înlăuntrului, care nu se vindecă. Remisia poate să semene a vindecare, dar e de ajuns să apară ocazia, că infatuarea e şi mai mare, dublată de dorinţa de răzbunare.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de