x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

“Cheamă ora, cheamă clipa tuturora”

0
Autor: Florin Condurateanu 27 Apr 2017 - 07:53
“Cheamă ora, cheamă clipa tuturora”


Când viaţa doreşte să se joace hachiţos cu un destin, îl perpeleşte pe faţă şi pe dos ca pe o clătită. Alege o clipă ce acţionează pe viaţă şi pe moarte, alege un moment care deschide uşa spre o carieră fulminantă sau refuză o carieră de succes. “Vine o vârstă, vine o veste, vine o vreme, vine o vamă, vine o voce, vine, cheamă, cheamă ziua, cheamă ora, cheamă clipa tuturora”. Tulburătoare versurile distinsului erudit Romulus Vulpescu! Există clipe hotărâtoare pentru drumul unor oameni. Clipe în mâna Divinităţii, care sunt peste alegerea oamenilor. Hazard, predestinare, coincidenţe, aţa de pe mosorel? Romancierul de succes Alexandru Ivasiuc scrisese toată ziua la noua carte şi spre seară a avut poftă de o savarină şi un cataif. S-a dus la cofetăria Scala şi, când ieşea cu prăjiturile în mână, i-au căzut balconul şi o parte din zidul blocului în cap, omorându-l pe loc. Era 4 martie 1977, ora 21.40, şi cutremurarea pământului a îngropat peste 1.000 de vieţi. Acasă la scriitor nu s-a crăpat nici zugrăveala, cine l-a împins să se ducă la cofetărie după savarine şi cataifuri? Arătosul colonel Dan Antonescu, poreclit Steven Segal pentru asemănarea cu vedeta din filmele de acţiune ale Hollywood-ului, conducea Serviciul omoruri din Poliţia Capitalei şi îmi istorisea că alerga, urmărind un criminal periculos. Borfaşul a scos un cuţit şi se pregătea să-l arunce spre colonel, Antonescu a scos pistolul să tragă foc de avertisment şi apoi spre picioare când în cătarea pistolului a apărut un căţel. Colonelul n-a mai apăsat pe trăgaci, glonţul ar fi ucis căţelul, dar câinele a lătrat surprinzător, criminalul s-a speriat şi a scăpat cuţitul din mână. “Vine o vreme, vine o vamă, vine o voce, vine, cheamă”. Adi Mutu mânca fotbal pe pâine încă de pe vremea pantalonilor scurţi, învârtea mingea cu puştii de la celelalte scări ale blocului din Piteşti şi nu concepea să piardă. Îi şterpelea bunicului câţiva lei, îi ascundea în chiloţi, dădea fuga şi cumpăra o minge de cauciuc de la librăria din colţ. Când câştigau puştii adversari, Mutu găurea mingiuţa cu un ac, dar şi aşa victoria era a prichindeilor din partea cealaltă a blocului, marcau goluri şi cu mingea desumflată. Atunci Adi s-a ambiţionat să se facă mare fotbalist, mama l-a înscris la F.C. Argeş şi a urmat Inter, Chelsea, Fiorentina, naţionala tricoloră, căreia i-a fost căpitan.

 

 

Citeşte mai multe despre:   alexandru ivasiuc,   adi mutu,   clipa,   destin,   cofetarie

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de