x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Chiar dacă suveran, şi poporul se poate înşela

0
Autor: Ion Cristoiu 29 Sep 2009 - 00:00

Dacă ne gândim la Franţa lui Napoleon al III-lea, bonapartismul e apropiat mai degrabă de conducerea autoritară, de un om, decât de conducerea democratică, de Parlament.



Aşa cum am mai scris, asumarea răspunderii pentru cele trei pachete de legi a dat curs unei  înţelegeri stranii a democraţiei. Locul dezbaterii parlamentare l-a luat trecerea legilor prin  Parlament ca gâsca prin apă. Măsuri vizând modernizarea statului român au fost adoptate prin procedura asumării răspunderii. Această procedură a fost propusă şi susţinută de Traian Băsescu. Votând împotriva moţiunii de cenzură, PSD a fost de acord cu această simplificare grosolană a democraţiei. Că acelaşi  partid, prin vocile liderilor săi, îl acuză pe Traian Băsescu de punerea Parlamentului între paranteze nu ne miră. Sub conducerea lui Mircea Geoană, PSD a devenit un partid fără culoare sau mai precis unul care ia culoarea interesului de a rămâne cu orice preţ la guvernare. Din acest punct de vedere, Traian Băsescu merită apreciat. Domnia-sa nu se omoară după Parlament. Dar măcar nu declară, precum liderii PSD, că nu mai poate trăi fără el.

Exprimându-şi satisfacţia pentru un moment de modernizare a statului român făcut cu mijloacele asumării răspunderii, Traian Băsescu ne propune, pentru continuarea reformării, un alt mijloc, ţinând tot de democraţia expeditivă: convocarea poporului pentru a exercita presiuni asupra Parlamentului să-i adopte măsurile de reformă: "Atât timp cât nu am găsit înţelegere, aşa cum am găsit în alte situaţii, educaţie, patrimoniu, sănătate, dacă nu am găsit înţelegere la clasa politică pentru a începe un proces de revizuire a Constituţiei şi adaptarea Constituţiei la realităţile de astăzi ale României, am obligaţia să-mi continui demersul recurgând la mijloace constituţionale legale şi în acest fel să mă adresez poporului".

Domnul preşedinte crede că o măsură de modernizare a statului român ar fi reducerea Parlamentului la o singură Cameră şi reducerea numărului de parlamentari. E punctul de vedere al domniei-sale asupra unui stat modern. Discutabil dacă ne gândim că Anglia, Franţa au două Camere ale Parlamentului fără a le putea acuza că nu sunt state moderne. Dar, repet, e viziunea domniei-sale. Dacă ar fi să-l credem, în această privinţă n-a găsit înţelegere la clasa politică din România. Nu stă să se întrebe dacă nu cumva aşa-zisă lipsă de înţelegere dă curs unei alte viziuni a clasei politice asupra "adaptării Constituţiei la realităţile de astăzi ale României". Poate că această clasă politică vede în adaptarea Constituţiei trecerea de la o republică prezidenţială la una parlamentară. Eu, de exemplu, deşi nu sunt parlamentar, ci simplu cetăţean, văd mai degrabă modernizarea statului român sub unghiul de vedere al unui preşedinte ales de Parlament, cu mai puţine puteri, adevăratele puteri revenind premierului, aşa cum se întâmplă în mai toate ţările Uniunii Europene. Domnul preşedinte ţine însă neapărat la viziunea domniei-sale asupra unul stat român modern. Şi atunci, pentru a o vedea transpusă în practică, apelează la consultarea poporului. Desigur, referendumul din 22 noiembrie 2009 nu duce automat la revizuirea Constituţiei. O recunoaşte chiar domnul preşedinte. Nu de asta e consultat poporul. Poporul e consultat pentru ca, înarmat cu punctul de vedere al poporului, Traian Băsescu să poată obliga clasa politică şi Parlamentul să-i accepte punctul de vedere. Pentru admiratorii lui Traian Băsescu, acest apel la popor e o dovadă de maximă democraţie. Îmi pare rău să-i contrazic. Acest apel la popor trădează un soi de bonapartism à la roumaine. Scriam în acest sens în paginile Jurnalului Naţional sub titlul Trucul invocării poporului:

"Lansat de Napoleon Bonaparte, bonapartismul şi-a găsit punctul culminant în regimul lui Napoleon al III-lea. Temeliile sale teoretice sunt foarte simple. Poporul e suveran. Poporul îi deleagă însă unui om (nu unei instituţii democratice precum Parlamentul) puterile suverane în rezolvarea problemelor publice. Omul astfel înzestrat conduce şi ia decizii, invocând mandatul dat de popor. Din când în când, acest mandat e confirmat şi întărit prin referendumuri. Bonapartismul lui Traian Băsescu îşi găseşte expresia în permanenta invocare a poporului ca forţă în numele căreia vorbeşte şi conduce".

Dacă ne gândim la Franţa lui Napoleon al III-lea, bonapartismul e apropiat mai degrabă de conducerea autoritară, de un om, decât de conducerea democratică, de Parlament. Ca să nu mai spunem că punctul de vedere al poporului într-o chestiune nu e în chip automat şi cel mai bun. Chiar dacă suveran, poporul poate să greşească. În cazul Parlamentului, sunt sigur că  poporul consideră Parlamentul o instituţie inutilă, iar democraţia, un regim prea complicat. Dacă am convoca un referendum privind întoarcerea la Marea Adunare Naţională şi la democraţia socialistă, nu-i exclus ca poporul să spună Da. Înseamnă asta că trebuie să ne întoarcem la comunism?! Dintre toate criticile aduse propunerii domnului preşedinte, dominantă a fost cea privind caracterul de manevră electorală. După opinia mea, e o critică blândă. Văzută ca expresie a unei înţelegeri a regimului din România drept unul al democraţiei expeditive, propunerea poate semnifica altceva decât o simplă manevră electorală.    

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de