Chiar nu ţi-e ruşine, Băsescule?

De ce te adresezi astfel preşedintelui? - m-ar putea certa, îndreptăţit, cineva. Cu nişte ani în urmă, Clubul Român de Presă, unde îndeplineam funcţia de vicepreşedinte, din care m-am retras discret, m-a trimis să-l reprezint, pe tema tipăriturilor vândute în chioşcuri, într-un dialog cu primarul general al Capitalei. Numele acestuia, alcătuit dintr-o combinaţie de prenume istoric şi o poreclă dâmboviţeană, era Traian Băsescu.

Din partea CRP ne găseam acolo doi inşi. Se mai aflau, faţă în faţă cu edilul-şef, rectorul Universităţii Bucureşti, rectorul Arhitecturii, încă vreo trei personalităţi cu rang academic. Toţi, fără excepţie, dincolo de cusurul de a iscăli cărţi şi de a avea învăţăcei studenţi, erau cu câţiva ani mai în vârstă decât primarul general, obligat, nu doar pentru că era gazdă, la conduita politeţii. Primarele ne-a zis "tu" şi "voi", cu literă mică şi apăsat minimalizatoare, din prima secundă. Nu pe regulile politeţii americane, confuze şi amestecate (îi spui unuia tu cu aerul că-i zici dumneavoastră), ci cu cea mai apăsată tuşă a mojiciei dâmboviţene.

Adică mă, telectualii dracului, io sunt aici "Dumneavoastră" (aşa cum i s-au adresat de altfel tot timpul rectorii, cu o supuşenie pe care n-am priceput-o) şi voi amărăştenilor, sunteţi nişte bieţi "voi". Mă rog, aşa cum am mai povestit cândva, Băsescu, realizând că la masă cu el se afla şi un ziarist care l-a tocat ani şi ani, s-a învineţit, o venă la gât i s-a umflat cât un odgon de vapor şi mi-a zis scrâşnit "de la tine nu mă aştept la nimic bun, Avramescule". Am vrut să-i răspund "nici eu de la tine", dar m-am trezit spunând "e de răsfoit încă dosarul ăla cu flota", arătând spre camera de vizavi.

Am uitat să spun că la intrare primarul general deschisese o uşă şi, pe lungimea unei mese uriaşe, ne-a arătat miile de pagini, stivuite, ale dosarului său penal. A făcut-o hăhăind în stilu-i cunoscut, adică uite, mă, cu ce vor ăştia să mă îngenuncheze pe mine. O aiureală! Ca de curând când, vorbind despre ANI, le zicea râzând celor de la PDL că va trebui să-şi declare şi el - hă, hă, hă - proprietatea (furată cu acte) din Mihăileanu. Mă rog, am comis această acoladă pentru a mă scuza, în faţa cititorului care nu ştie de ce par nepoliticos în raporturile de exprimare cu cel care, prin furt, minciună şi uzurpare, se cheamă că ne este preşedinte. Traian Băsescu nu este, cel puţin din punctul meu de percepţie, preşedintele României, ci minciuna suită în vârf.

Există un proverb chinezesc pe care l-am găsit citat în evocările unui magistrat, absolvent ca şi mine al Liceului "Nicolae Iorga" din Vălenii de Munte. Eu ştiam zicerea veche altcum, dar înţelesul e cam acelaşi. Când un individ te minte o dată, şi-l crezi, e vina lui. Când tipul te minte a doua oară, şi iarăşi îi dai crezare, e prostia ta. De câte ori ne-a minţit, cu imensă neruşinare, Traian Băsescu? De zeci de ori? De sute de ori? Nu, Traian Băsescu ne-a minţit ori de câte ori a deschis gura.

Şi când a promis, urlat de pe toate scenele, că vom trăi "bineeeeeeeeee" sub cârmuirea lui, cu condiţia să-l votăm, şi când a spus că România n-are atingere cu criza, că-i doar o tărăşenie pentru alţii, şi când a spus că nu ne vom împrumuta niciodată la FMI, şi când a zis că un stat care nu respectă o lege (cea a măririi lefurilor dascălilor cu 50%) nu mai e stat, şi când a proclamat inviolabilitatea pensiilor şi la la la şi tra la la şi mahala. Băsescu minte cum respiră şi sunt încă 10% din alegătorii români care îl adoră, dorm cu poza lui sub cap şi sunt în stare să te asasineze dacă spui nu că tipul ăsta este, să zicem, un escroc istoric, ci că are o uşoară vină, în cei 20 de ani de când e la putere, pentru nenorocirile noastre. Nu, Băsescu e Dumnezeu şi - mai ştii? - poate chiar e.

Stolojan, un alt personaj al istoriei noastre recente, istorie de furtişaguri şi golănii, avea, zice-se, un sfetnic şi prieten drag în perioada în care se pregătea să devină preşedintele României. Zi de zi, seară de seară, la o şuetă, la un şpriţ, prietenul se arăta îngrijorat că în finalul campaniei electorale "dragă Stolo" va deveni ţinta unui atac nemilos, că va fi şantajat pentru ALRO, pentru nu ştiu ce mânărie-rafinărie de nemernicii din PSD. E chiar posibil, ofta amicul, să te aresteze în direct, iar candidatul, şubred se pare cu nervii, ofta adânc. Ofta şi se făcea stacojiu.

Eu, zicea prietenul, care nu furase decât o amărâtă de flotă, câteva sute de vapoare şi cargouri transatlantice, sunt curat. Şi i-a făcut favorul să-i ia locul. Bocetul funerar, pentru un Stolojan care murea (asta mi-a spus-o Băcanu, om serios) de cancer "cu metastaze" în câteva luni, a fost una dintre minciunile istorice ale lui Traian Băsescu.

De atunci o ţine tot într-o minciunăreală. Cu o asemenea minciună omoară senectutea tragică şi stimabilă a acestei ţări. Îi omoară pe rectorii ăia pe care-i trata ca pe spălătorii de punte ai vaporului. Un tip care te minte o dată e vinovat. Când reuşeşte să te mintă a doua oară nu mai e vinovat el. Eşti dobitoc tu. Trăim vremuri cumplit de anapoda, iar ţara, cu voia ei, se scufundă.