Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Povestea cu desfiinţarea şi comasarea spitalelor e de mai multe ori sortită unui deznodământ trist. A debutat brusc cu tăierea de pe listă a unor spitale fără să se ţină seama de nici un criteriu. A continuat cu o cascadă de vaiete şi comentarii, după care s-a lăsat liniştea. Pentru că înjumătăţirea numărului spitalelor, asemănătoare unei operaţii chirurgicale efectuate fără anestezie – că aşa-i în timpurile de criză! –, continuă.
Cel puţin aşa mă asigura, în mod admirativ, un reputat profesor doctor: „Când ungurul îşi pune în gând ceva, nu se lasă până nu-l duce la capăt”. De altfel, operaţia asta fără anestezie pe un trup chinuit de boli şi lipsuri a reuşit, pe lângă nemulţumiri reale şi disperări teatrale, să scoată la iveală o mizerabilă polarizare a elitei medicinei noastre. În liniştea asta dinaintea furtunii se clocesc planuri egoiste şi se trag sfori pentru a salva ce se mai poate salva. Şi dacă scopul ar fi unul nobil, în folosul comunităţii, chiar că sunt scuzate mijloacele. Trist este deznodământul din cauza intrigilor.
Dar şi din cauza ipocriziei. Mulţi profesori se afişează extrem de convinşi de beneficiile acestei operaţii. „Ştiţi foarte bine că n-avem un spital cu toate specialităţile, de nivel european!”, îmi reaminteşte reputatul profesor. „Dar din comasarea unui institut, unic în ţară, cu un spital de urgenţă niciodată nu va rezulta un spital la standarde UE. Iar desfiinţarea reţelei de cardiologie într-o ţară în care se moare cel mai mult din cauza bolilor de inimă nu poate fi în folosul sănătăţii publice”, am replicat eu. Când toţi ştim că în spatele acestei plase de intrigi şi sub stratul gros de ipocrizie se piteşte doar scopul personal, chiar că-mi explic de ce „ungurul” chiar îşi va duce la capăt operaţia fără anestezie.
