Cine a fost N.S. Petrescu -Găină?

În primele decenii de după 1900, caricaturi de ziar şi de reviste, dar în format mare şi pe pagina întâi, au publicat în Bucureşti cei mai ac­tivi din "greii" picturii ro­mâ­neşti: Tonitza, Iser, Şirato, Ressu, Theodorescu-Sion, Ary Murnu. Împreună cu dânşii şi bucu­rându-se de notorietatea celui mai agreat desenator de şarje cu un maximum de aplicaţie ironică şi psihologică a semnat şi a expus Nicu S. Petrescu, fiu de comercianţi cu nouă copii din Craiova.

Am fost tentat să scriu "un anume Nicu S. Petrescu din Craiova", întrucât, la cât de completă i-a fost autoritatea în domeniu până ce a murit, în 1931, tot atât de întinsă a fost şi uitarea ce a urmat. Cunoscându-i viaţa, se poate spune că faima celui mai activ ca­ricaturist se duce în mod fatal odată cu aceea a subiecţilor săi.

În epocă, şi susţinut de exemplul Parisului, unde caricatura căpătase, prin Daumier, Steinlen şi alţi câţiva, un prestigiu artistic niciodată egalat mai apoi, por­tretele de artişti, oameni poli­tici, înalţi guvernanţi şi somităţi ale lui N.S. Petrescu zis şi Găină i-au asi­gurat un loc sigur marcat în­tre aceştia. Caricatura, pe atunci, aşa cum a fost ea practicată de marii pictori ai neamului, nu era nici gen, nici rubrică, nici meserie de presă. Era artă. Un volum recent semnat de Paul Rezeanu, în incitanta sa serie de "Contribuţii la istoria artei româneşti", recuperează, la modul superior, creaţia celui la a cărui înmormântare i-au adus un ultim salut de prieteni Steriadi, Minulescu, Ressu, Dărăscu, Artakino, Oscar Han, Şirato, Szatmary, iar dacă ar mai fi trăit, Luchian, Maiorescu, Al Bogdan-Piteşti, Caragiale, Haşdeu şi alţi seniori ai culturii naţionale asemeni acestora, cu siguranţă n-ar fi lipsit de la ceremonie.

Dacă îmi permit să calific drept incitantă seria şi opera de o viaţă a istoricului de artă Paul Rezeanu e pentru că domnia sa s-a ambi­ţio­nat să inventarieze şi să-i recupereze, pentru un loc mai bun în viitorime, pe toţi pictorii, sculptorii, graficienii şi colecţionarii Olteniei în 28 de cărţi. Ingenios mod de a-ţi onora posteritatea, lucrând din tinereţe până la senectute la restructurarea unor bio­grafii! E corect să spun că şi eu am avut o motivaţie în plus, scriind şi ilus­trând cartea despre "Pictorii ro­mâni uitaţi", cu multe informaţii din volumul, din 1980, al lui Paul Re­zeanu, despre uitaţii, ignoraţii şi mai puţin cunoscuţii artişti plastici ai Olteniei. Se publică nume­roa­se istorii ale epocii 1900-1940, dar dacă vrem să înţelegem carac­terul per­so­nalităţilor vremii, cât şi felul în care era acesta resimţit de contem­porani, nu ne mai pu­tem dispensa de portretele lui N.S. Petrescu-Găină. Abia acum realizăm cum a fost posibil ca un caricatu­rist să aibă statut de artist reprezentativ al timpului, iar umo­rul în forma sa cea mai rafinată să devină unitate de măsură a adevărului. Cari­catura româ­neas­­că are un parcurs dens în pre­zenţe şi excelenţe, dar nimeni n-a mai izbutit, ca boemul Pe­trescu-Găină, un asemenea panoptic de referinţă în portretele unor oameni care au făcut istoria. Uneori, trebuie să treacă un veac ca să putem trăi la nivelul esen­ţelor, începuturile lui, definiţia lui nealterată de interese politice şi estetice mă­runte.