x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cine a pus Ciad pe clanţă?

0
Autor: Radu Tudor 07 Feb 2008 - 00:00
Cine a pus  Ciad pe clanţă?


În documentele oficiale europene figurăm deja cu 120 de militari pentru EUFOR Tchad/RCA, iar avizul CSAT abia a fost cerut. Ce facem dacă nu va exista acordul acestui organism. Dar dacă aprobarea Parlamentului nu vine, pentru că subiectul nu a fost dezbătut suficient? Nu ne facem de râs?  Norocul nostru, dacă e vreunul în toată povestea, e că, pe fondul instabilităţii grave din Ciad şi a ofensivei rebelilor, misiunea a fost temporar suspendată.



Vizita preşedintelui Sarkozy la Bucureşti a confirmat interesul Franţei pentru ca România să contribuie cu trupe la misiunea de stabilizare din Ciad. N-ar fi o problemă, din punctul meu de vedere. Dacă interesele României o cer în relaţia cu unul din motoarele Europei, atunci să mergem până în Africa. Avem o armată de profesionişti, iar misiunile sunt pe bază de voluntariat. Nimeni nu este luat cu arcanul la război. Dacă am ajuns în munţii Afganistanului, şi lucrul ăsta a cântărit mult la intrarea noastră în NATO, angajamente de acest gen ne pot ajuta în proiecte politice şi economice în interiorul UE. Teamă îmi e însă că ne vindem prea ieftin şi nu ştim să speculăm cu inteligenţă atât cât putem noi oferi.


Precedentul Irak ne demonstrează că promisiunile făcute României de participare la reconstrucţie au rămas apă de ploaie. Iar responsabilitatea nu este în primul rând a americanilor sau a guvernului de la Bagdad. Pur şi simplu nu avem suficientă forţă politică şi influenţă pentru a cere ceva înapoi României din contribuţia de sute de milioane de dolari făcută prin prezenţa militară în Irak.


În privinţa misiunii din Ciad, sunt câteva precizări importante de făcut. În anul 2007, Consiliul European a aprobat alcătuirea unei misiuni sub comandă UE, cu avizul Consiliului de Securitate al ONU. Forţa are 4.300 de militari, 3.700 pentru desfăşurare în teatrul de operaţiuni, 600 în rezerva strategică. Evident, Franţa este naţiunea conducătoare, pentru că are interese politice, economice şi militare directe în fosta sa colonie. Ciadul e parte a unui joc strategic interesant, cu bătălii dure pe rezervele petroliere, din care mai fac parte Nigeria, Libia şi Sudan. Pericolul e ca forţele fundamentalist-islamice să destabilizeze puternic aceste ţări şi să aibă astfel acces la resurse financiare periculoase pentru evoluţia terorismului la nivel mondial.  Printre ţările care completează forţa se află Spania, Polonia, Irlanda, Austria, Belgia şi altele. România este şi ea menţionată cu 120 de militari. Aici apare însă o mică-mare problemă. Cine a aprobat contribuţia noastră? Pentru că senzaţia mea este că cineva şi-a luat angajamentul în numele României fără să aibă aprobarea şi avizul legal din partea instituţiilor naţionale. CSAT şi Parlamentul sunt cele care trebuie să aprobe sau să respingă participarea la o astfel de misiune. Chiar în comentariul de săptămâna trecută vorbeam despre griparea celui mai important organism securitate naţională – CSAT – pe fondul războiului politic decerebrat româno-român.


Probabil cine a luat decizia participării României în Ciad a ştiut că are nevoie de avizul CSAT, acolo unde se manifestă plenar divergenţele dintre preşedintele Băsescu şi vicepreşedintele Tăriceanu. Am avut deja un precedent, în cazul menţinerii trupelor în Irak.


Nota privind participarea noastră în Ciad a fost întocmită de Ministerul Apărării şi avizată de Ministerul de Externe. Recent, la Bruxelles, şeful diplomaţiei noastre, Adrian Cioroianu, a afirmat că "se aşteaptă din partea României o contribuţie la misiunea de stabilizare din Ciad". Nota a fost avizată de premierul Tăriceanu şi va fi înaintată la CSAT. Aici nu pot să nu remarc dublul discurs al primului-ministru, care cerea retragerea noastră din Irak invocând inclusiv faptul că Armata nu mai are suficiente resurse pentru a participa la mai multe teatre de operaţiuni externe. Retragerea noastră ar fi afectat indiscutabil parteneriatul strategic cu SUA. Reacţiile de la Washington au fost elocvente în acest sens. Când vine însă vorba despre Franţa, o ţară de care Călin Popescu Tăriceanu e legat nu doar prin operaţia la genunchi, atitudinea e alta. Brusc avem bani şi disponibilitate pentru noi trupe în Ciad. Fără să mai vorbim că se apropie şi contribuţia cu un nou contingent militar la anunţata misiune UE din Kosovo.  


Logic şi normal era să se discute întâi în CSAT, deschis, cu bugetul apărării pe masă. Angajamentul de la Bruxelles nu trebuia luat înaintea acestei analize. Noi am procedat invers. În documentele oficiale europene figurăm deja cu 120 de militari pentru EUFOR Tchad/RCA, iar avizul CSAT abia a fost cerut. Ce facem dacă nu va exista acordul acestui organism. Dar dacă aprobarea Parlamentului nu vine, pentru că subiectul nu a fost dezbătut suficient? Nu ne facem de râs?


Norocul nostru, dacă e vreunul în toată povestea, e că, pe fondul instabilităţii grave din Ciad şi a ofensivei rebelilor, misiunea a fost temporar suspendată. Graţie bandelor de negri care au descins în sute de camionete Toyota, avem timp să ne gândim mai bine dacă ne permite plapuma să participăm simultan în 2008 în Afganistan, Irak, Kosovo, Bosnia şi Ciad. Din punct de vedere militar, nu-mi fac probleme. E unul din puţinele noastre motive de mândrie în momentul de faţă.  

Citeşte mai multe despre:   editorial,   ciad

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de