Cine-a pus fotbalu-n drum?

Naţionala a plecat la Euro, Mitică Dragomir nu mai este oficial de business class, Băsescu se trage în poză cu fotbaliştii, Olăroiu este dat în consemn la frontieră, blogurile gem sub înjurătura grea a tastaturilor de suporter

Naţionala a plecat la Euro, Mitică Dragomir nu mai este oficial de business class, Băsescu se trage în poză cu fotbaliştii, Olăroiu este dat în consemn la frontieră, blogurile gem sub înjurătura grea a tastaturilor de suporter. Sînt acestea cîteva tuşe apăsate ale tabloului care combină firescul cu treaba anapoda.

În context, naţionala n-are nici o vină, în afară de aceea că prin calificarea la un turneu final le-a zburat fleica din fasole celor obişnuiţi să-şi cons­truiască înjurătura din eşecurile fotbalului românesc. Satanicul Pi­ţur­că riscă să devină idol, şi asta îi roa­de cel mai tare pe ofticoşii care-i ce­reau demisia încă de la reinstalarea sa ca selecţioner. Replierea contestatarilor în corul susţinătorilor nu pă­căleşte pe nimeni. Zîmbetul lor nu-i decît o grimasă nereuşită, un rînjet gata oricînd să se transforme, la o adică, în muşcătură adîncă. Nu-i condamn. Sînt doar nişte sentimentali şi ei, care, vreodată, s-ar putea să afle că şi bucuria este trăire omenească.

Mitică Dragomir are ceasul de­fect. Sînt luni bune de cînd atrăgeam atenţia că nu şi-a potrivit cadenţa în ritmul schimbării. Atunci s-a supărat. Acum plăteşte. Vrea să pareze lovitura prin mimarea unei detaşări suve­rane. Îl simt însă tare bosumflat. Tristeţea omului nu mă bucură. Dar tristeţea preşedintelui LPF îmi dă speranţe. Pentru că nu o văd vindecată decît prin renunţarea la compli­cităţile vinovate. Ceea ce ar fi bene­fic pentru om, dar şi pentru fotbal.

Băsescu, preşedinte şi el, dar mai domn preşedinte, bagă foale la ideea “nici o paranghelie fără chelie!”. Apare la fotografie prin handbal, prin box, prin fotbal şi prin tot felul de manifestări cotroceniste. N-ar fi rău dacă respectivele şedinţe foto nu ar coincide al dracului de întîmplător cu diverse campanii de fertilizare po­li­ti­ce. Poate că am saluta chiar şi îm­pru­mutul de capital popular dacă el ar fi decontat prin ajutorarea concre­tă a sportului. Dar cînd iei totul pe dai­boj, lăsînd în urma ta doar amin­ti­rea unor glumiţe de cartier cu Bănel Ni­coliţă, te întrebi unde-i onoarea. Poţi trăi cu impresia că, dacă n-ar fi campanie şi dacă ar fi cîrciumă la intrarea în stadion, preşedintele n-ar mai ajunge niciodată la meci. Ba chiar s-ar întreba cu năduf: “Cine-a pus fotbalu-n drum”. Urîtă supoziţie!

Consemnarea lui Olăroiu, pe cît de neeuropeană, pe atît de nejustificată, îmi aduce aminte de convoca­rea lui Chivu şi Contra la DNA chiar îna­inte de intrarea în cantonamentul na­ţionalei. Cotcodăcitul ăsta al găi­ni­lor care nu se ouă niciodată şi care nu are nimic comun cu anticorupţia o fi tot unul de susţinere a fotbalului?