x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cine cumpără un inger?

0
Autor: Lucian Avramescu 19 Iun 2007 - 00:00

Cer iertare copiilor cu ochi ca azurul din satul meu pentru subiectul ratat. E tristeţea meseriei de jurnalist. Fără să fi reinventat cenzura, Traian Băsescu ne obligă la un singur subiect: persoana sa. Toate celelalte devin interzise. Cănd simte că presa cască, dormitează, moţăie, presa pe care o urmăreşte mult mai atent decăt il urmărim noi pe el, o injură. Dacă nici atunci nu se trezeşte, o improaşcă cu rahat. Pe scara scandalului iscat, el urcă, urcă, urcă. Pănă la urmă, ciorna mea de azi, aparent critică, e un panegiric la care m-a obligat şi din care trage foloase.



Luni dimineaţa (ieri). Lumina s-a cocoţat deja in clopotul cerului şi bănuiesc o zi caniculară. Sunt la Săngeru şi plec spre Bucureşti unde, intre altele, va trebui să comit ciorna mea săptămănală pentru Jurnalul Naţional. Am un subiect care mi-a umezit ochii. O invăţătoare din şcolile risipite pe dealuri ale satului meu incearcă un test cu ţăncii din clasele mici. Cum vor deveni ei capitalişti, ce idei au? Un copil a spus că el va creşte porumbei. Altul a povestit că un prieten al tatălui lui creşte struţi. El va creşte struţi, ii va vinde, iar cu banii obţinuţi va cumpăra şi mai mulţi struţi. Bravo, i-a incurajat invăţătoarea. Eu, a răspuns un copil firav, cu ochi decupaţi din cerul care in zori este azuriu şi umed de roua stelelor, voi face o crescătorie de ingeri. Cum sunt ingerii? - l-a chestionat invăţătoarea, nedumerită de răspunsul copilului. Albi, zboară şi ne fac pe noi mai buni. Cine cumpără un inger?, a intrebat un copil din spatele clasei. Nimeni nu cumpără un inger. Clasa intreagă a inceput să rădă. A răs, din păcate, şi invăţătoarea. Copilul care se visa crescător de ingeri intr-o ţară in care nimic nu mai pare ingeresc a izbucnit in plăns. Voi dezvolta acest subiect, mi-am zis, suind in maşină şi demarănd spre Capitală. M-a impins insă necuratul să pornesc radioul pentru a recolta subiectele fierbinţi ale naţiei. N-am scăpat de ce mă temeam. Din nou Băsescu. Băsescu, Băsescu, Băsescu. I-a injurat pe gazetari, mă rog, toată intămplarea de la Mamaia pe care acum, ajuns in redacţie, o văd dezvoltată in gazete.


Imi permit o corectură la două-trei opinii pe care le-am parcurs in diagonală. Traian Băsescu nu şi-a ieşit din pepeni. Preşedintele a fost dependent, este dependent şi va fi dependent căt va respira politic de presă. Numai un politician imbecil işi poate ingădui să nesocotească presa. Or, domnul Traian Băsescu nu-i imbecil. Sigur, ca produs al unui lung concubinaj cu presa, el a tras-o mereu in piept. Dar asta-i altă poveste. O armată intreagă de informatori-sursă anunţă in timp oportun orice mişcare a preşedintelui. Botează un copil la Valea lu Căine? Presa e acolo cu juma’ de ceas inainte. Dansează cu o ţigancă (neimpuţită) pe un ring de cărciumă la patru dimineaţa? Presa ştie, a fost anunţată, este acolo. Face băi de mulţime? Săpunul, şamponul şi gelul care scot la scrobeală chipul radios al preşedintelui se cheamă presă. Presa, servitor constant al gloriei preşedintelui, transpiră in mulţime, se agită pentru unghiurile cele mai favorabile. Alesul naţiunii trebuie infăţişat publicului, pe toate canalele, in toată măreţia sa. Cănd sursele de la Cotroceni "nu-şi fac bine treaba" (l-am citat iar pe preşedinte), augusta sa persoană purcede direct la anunţarea ziariştilor asupra paşilor, aparent imprevizibili, pe care urmează să-i facă. Aşa a procedat in ziua referendumului cănd, inconjurat de o populaţie de gazetari, a "scăpat" informaţia că merge să rezolve o listă de tărguieli primită de la nevastă. Aşa a plecat preşedintele cu o liotă de "ţigani impuţiţi" după el la acea super-prăvălie. De ce atunci enervarea recentă? Păi tocmai asta e! Nu-i vorba de nici o enervare. Pentru a fi credibil, pentru a arăta că el se dizolvă anonim in mulţime, pentru a arăta că n-are mereu foamea-n găt nepotolită de voturi, trebuia să pară "sincer" (iar un cuvănt drag preşedintelui) deranjat de presă. De aici formula blajină "sunteţi de o nesimţire incredibilă", spusă să audă tot poporul. Admiratorii preşedintelui injură, ca de obicei, presa. Alţi admiratori, convertiţi spontan, sar in apărarea bietului om aflat in timpul lui liber, de parcă ar fi preşedinte cu sfert de normă. In curănd vom fi urmăriţi cu bătele pe străzi. Preşedintele insă are nevoie de noi şi de aici speranţa mea că nu vom fi linşaţi.


Incă o observaţie. Traian Băsescu nu are nevoie doar de presa care-l laudă. El are nevoie să se scrie, să se vorbească non-stop despre el. Pe vremuri, prozatorul Eugen Barbu declara că ziua in care este cel mai nefericit este cea in care nimeni nu-i pomeneşte in vreo revistă literară, in vreun jurnal, numele. Se simtea terminat. El declara că nu-l deranjează să fie injurat. Şi injurătura făcea parte din reţeta succesului. Traian Băsescu are nevoie, in orice variantă a ei, de presă. Lăsat singur o săptămănă cu cei căţiva inalţi intelectuali jurnalişti care transpiră să-l consacre Dumnezeu pe Terra s-ar plictisi şi nu-s convins că nu i-ar lua la şuturi in fund. Pe urmă i-ar măngăia pe creştet şi le-ar spune că a greşit, că om e şi el. E un mare şarlatan, spunea cineva. Poate. Eu cred că este doar un politician insetat, pănă la disperare, de putere şi, eventual, vorba lui Theodor Stolojan, pe care insă e bine să nu-l crezi niciodată, "lipsit de caracter". Oricum, Traian Băsescu rămăne un personaj nociv, periculos pănă la letal pentru organismul slăbit, convalescent incă, al democraţiei romăneşti.
Citeşte mai multe despre:   basescu,   editorial,   presa

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de