Cine este primul captiv al (pseudo) Anticorupției?

Nu știu alții cum simt și cum gândesc dar, pe mine unul, Mesajul președintelui Klaus Iohannis, transmis astăzi cu ocazia Zilei Internaționale Anticorupție, mă lasă rece! Și asta nu pentru că tema în sine- fenomenul corupție, de fapt prevenirea și combaterea  sa- mi-ar fi indiferentă, ci pentru că, și de această dată, discursul chiriașului din Dealul Cotrocenilor nu a fost decât o înșiruire de vorbe goale, care nici măcar să sune din coadă nu mai  reușesc. Ce-i drept, nu au mai fost trimiteri explicite la anumiți „penali”, dar nici nu putem spune că ne-am ales cu o valoare adăugată din transcriptul logoreei prezidențiale. 

 În schimb, m-a pus foarte serios pe gânduri următoarea zicere: „Corupția este o boală care ne macină democrația și ne ține captivi”. De unde și întrebarea: ce înțelege președintele Klaus Iohannis prin termenul „corupție”? Întrebare deloc tendențioasă dacă luăm în considerație faptul că analiști redutabili în materie o recunosc deschis: „O definiție universal valabilă a fenomenului corupției este dificil de formulat. Datorită complexității fenomenului, abordarea normativă a fenomenului este insuficientă”. După care, urmează concluzia:”În termenii cei mai generali, corupția a fost definită ca abuz de putere”. Evaluări pe care le-am preluat din lucrarea „Corupția în România. Realitate și percepție socială”,apărută în anul 2005 la Editura LUMINA LEX, ai cărei coordonatori au fost cercetător științific Dorinica Ioan, prof.univ. dr. Dan Banciu și prof.univ. dr. Sorin M. Rădulescu și care, din multe puncte de vedere, rămâne de certă actualitate.

 Exista, așadar, o temeinică bază științifică pentru ca și acest nou discurs prezidențial să iasă din sfera generalităților și a lozincilor din categoria clasă vidă. Ne-am fi așteptat, în schimb, ca garantul suprem al aplicării Constituției și a legilor țării să ne răspundă la câteva foarte presante întrebări pe care le-au generat tot mai multele și din ce în ce mai gravele dovezi că, în realitate, ceea ce se clamează a fi „lupta anticorupție”nu este decât o campanie de discreditare a unor autentice valori ale mediului politic,economic, universitar și științific românesc. Oameni de mare valoare intelectuală și profesională a cărora singură și de neiertat vină este aceea că nu fac parte dintr-o anumită încrengătură de interese interne și externe. Veninoasă caracatiță care nu face decât să dovedească, o dată mai mult, actualitatea cinicului aforism al lui V.I.Lenin:”Politicul este economicul concentrat” și de ale cărei afaceri tenebroase nu prea avem știință să se fi ocupat vajnicii militanți ai anticorupției dirijate. Ca să nu mai dezvolt acum și ideea că procedeele la care au recurs anticorupționiștii pentru a-și realiza misiunea nu au nici-o legătură cu normele și exigențele funcționării instituțiilor unui stat din familia democrațiilor consolidate. În acest fel, ajungem, în mod firesc și necesar, la concluzia că, alături de corupție, ceea ce putem numi (pseudo)anticorupția este „o boală grea care ne macină democrația și ne ține captivi”. Am spus „alături de anticorupție”, deși mai aproape de adevăr este să scriu „în cazul de față, poate chiar mai rău decât corupția”!     

 Aceasta este una dintre temele fierbinți pe care ar fi fost, cred, cazul să se ocupe echidistantul și supra-partinicul președinte Klaus Iohannis în mesajul său. Un alt subiect, la fel de important, putând fi accentul sporit pus pe acțiunile de prevenire a manifestărilor de corupție. În acest sens,poate că sfetnicii prezidențiali ar fi trebuit să îi aducă la cunoștință faptul că, în literatura de specialitate, revine ideea că, în realitate, corupția nu poate fi definitiv eradicată, din moment ce ea este generată de o tară genetică a condiției umane. Mă gândesc la ceea Bernard Mandeville,în celebra sa analiză privind pasiunea pentru bunuri materiale, în general și pentru lux, în special,  numea  „viciul privat”. Concluzia realistă și pragmatică pe care i-o puteau sugera domnului președinte analiștii de serviciu( sau din …servicii?!) fiind aceea că, în realitate, este nevoie să se acorde mult mai mare atenție componentei preventive în acțiunile anticorupție, așa încât nu doar justiția să opereze pentru a cerceta și sancționa faptele rele și că  este necesar ca întregul corp social să limiteze prin reacțiile sale prompte și ferme apariția focarelor de corupție. În acest fel, cei care ar putea să fie ispitiți să muște din mărul otrăvit al privilegiilor nemeritate prin muncă cinstită să știe că nu o pot face fără a primi sancțiunea meritată. Asta, desigur, în condițiile în care atât justiția cât și opinia publică operează cu aceleași unități de măsură  și în toate cazurile. Ceea ce, din păcate, acum și aici, în România, „sistemul” și organismele sale de lucru, nu fac în nici-un caz, dar, în schimb, aplaudacii de serviciu, erijați în unici exponenți vocali ai societății civile, nu contenesc să aplaude.

  Sunt,acestea- și desigur, nu numai acestea!- teme dureroase pe care ne-am fi așteptat ca domnul președinte să le fi abordat cu franchețe și determinare. Nu a făcut-o, cantonându-se în logica falsă a unui discurs din care nu putem înțelege decât că el însuși este cel captiv! Captiv al unei false lupte anticorupție, campanie dirijată care are ca scop distrugerea capitalului material și uman al României pentru a lăsa locul jocurilor de interese al multinaționalelor, de fapt, transnaționalelor într-o piață de desfacere inertă și resemnată. Domnul președinte Klaus Iohannis ne fiind doar un captiv oarecare, ci primul captiv al (pseudo)anticorupției!

  Motivelor, să le zicem de principiu, mai înainte menționate pentru care  consider că președintele Klaus Iohannis este primul captiv al (pseudo)anticorupției, le adaug cel puțin două, decurgând din realitatea imediată. Este vorba, mai întâi, despre maniera arbitrară, voluntaristă, în care președintele refuză revocarea lui Augustin Lazăr de la șefia Parchetului General, procedând exact ca și în cazul Laurei Kovesi. Augustin Lazăr și „Nefertiti” fiind, prin  excelență, figuri emblematice, reprezentative ale mecanismului represiv, totalitar instaurat de Traian Băsescu,  preluat și protejat de către Klaus Iohannis. Al doilea motiv de mare neîncredere în sinceritatea declarațiile prezidențiale ocazionate de Ziua Internațională a Anticorupției există în datele sale esențiale, dar prefer să spun că, deocamdată, se află în stadiul de ipoteză.

 De aceea, aș vrea să cred și sper, foarte sincer, că mâine, 10 decembrie anul curent, doamna Carmen Iohannis va da curs invitației și va onora cu augusta-i prezență instituția Parchetului General, ajutând în mod substanțial la stabilirea adevărului în ceea ce privește dosarul caselor de la Sibiu. Făcând dovada convingătoare, pentru noi, capetele de locuitori, a faptului că distinsul cetățean al statului de drept din țara noastră, Klaus Iohannis, președintele tuturor românilor, este primul care s-a eliberat atât din capcanele corupției, cât și din cele ale (pseudo) anticorupției!