x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cine face restructurarea...

0
Autor: Daniel Daianu 14 Noi 2007 - 00:00

Reinflamarea inflaţiei şi deficitele externe in creştere au provocat o reexaminare a economiei romăneşti. Cănd spun reexaminare am in vedere, mai degrabă, o reevaluare a unor clişee, teze formate de-a lungul ultimilor ani şi intreţinute de cei care, prin profesie, urmăresc evoluţia economiei autohtone.

Reinflamarea inflaţiei şi deficitele externe in creştere au provocat o reexaminare a economiei romăneşti. Cănd spun reexaminare am in vedere, mai degrabă, o reevaluare a unor clişee, teze formate de-a lungul ultimilor ani şi intreţinute de cei care, prin profesie, urmăresc evoluţia economiei autohtone.

Sunt căteva reacţii ce merită, in opinia mea, atenţie. Una, izbitoare, este trecerea de la optimism debordant la pesimism; voci care salutau cu multă incredere disocierea economicului de politic (vezi primăvara acestui an) deplăng acum relaţia dintre cele două sfere ale vieţii societăţii. Alte comentarii readuc in discuţie aspecte precum parafiscalitatea, efectul aprecierii leului asupra exporturilor/competitivităţii (deşi deprecierea recentă este factor de atenuare), tarifele la energie etc. Nu in ultimă instanţă, se atrage atenţia asupra tensionării relaţiilor de muncă (dialogul cu sindicatele), efectelor pe care o eventuală creştere excesivă a salariului minim le-ar avea pentru economie. Una peste alta, asistăm la o undă de pesimism evidentă.

Dar extremismele in judecarea faptelor sunt nocive. Nu aveau dreptate nici cei care vedeau totul in roz la inceputul lui 2007 şi nici cei care prevestesc o nouă realitate, dramatică, ce s-ar prăvăli peste romăni. Avem nevoie de luciditate, de chibzuinţă in judecarea faptelor şi de măsuri potrivite pe planul politicilor publice (vezi şi articolul meu din JN, 8 noiembrie). Nu există economie fără vulnerabilităţi, nu există intreprindere infailibilă in lume. In plus, contextul internaţional a devenit mai puţin favorabil (condiţii de credit, preţuri la alimente şi energie etc).

In acest context local şi internaţional in deteriorare, problema restructurării (la nivel de intreprindere, de industrie, la nivel macro) capătă proeminenţă. Au dreptate cei care subliniază că este mai bine să faci restructurare cănd economia este in avănt, cănd veniturile unei intreprinderi se umflă. Dar sunt două probleme aici: una care ţine de localizarea momentului pentru o organizaţie in a iniţia restructurarea; alta care priveşte intrebarea din titlu, adică cine face restructurarea la nivel agregat.

La prima intrebare nu este simplu de dat un răspuns. Cănd omului, organizaţiei le este bine, simţul nevoii de schimbare este mult atenuat; este nevoie de viziune ieşită din comun, de strategie ce se bizuie pe sesizarea unor curenţi de profunzime (care modifică tendinţe ce sunt mai greu de intuit) pentru a determina decizii care să schimbe parametrii - ce par a fi in ordine pentru cei mai mulţi aflaţi in poziţii de conducere. In fond, arta succesului extraordinar conţine un ingredient pe care foarte puţini il au in tolba lor de conducător; cei care reuşesc să intrevadă ceea ce majoritatea nu este capabilă să facă realizează străpungeri de marcă şi căştigă poziţii competitive majore. Aceasta nu inseamnă insă că ei nu işi asumă riscuri importante.

A doua intrebare ne duce la economia noastră. Unii fac referire la anii de creştere, afirmă că economia autohtonă nu s-a restructurat suficient, aceasta fiind considerată o cauză a deficitelor externe tot mai mari. Parţial au dreptate. Dar, intrucăt aceste voci vin din sectorul privat, le invit să mediteze la o chestiune: peste 70% din PIB este dat de sectorul privat. Cele mai puternice ramuri ale economiei sunt controlate de sectorul privat, de capitalul străin. Economia este puternic liberalizată şi, chiar dacă parafiscalitatea deranjează, nu se poate vorbi despre "hamuri care ţin caii in loc" (aşa cum se spunea in deceniul trecut). S-a privatizat mult şi in domeniul utilităţilor publice. In deceniul trecut, condiţiile structurale ale economiei erau altele. Prin urmare: cine este dator, in principal, să facă restructurare? Drept este că autorităţile publice trebuie să stimuleze un climat de afaceri prietenos (ce include şi relaţiile de muncă), să facă investiţii publice care să potenteze forţa sectorului privat, să aibă o politică bugetară chibzuită. Dar a pune in cărca statului gestiunea restructurării economiei (aşa cum par să o facă nu puţini şefi de firme private) devine o glumă…

PS. Nu sunt libertarian şi cred că o economie are nevoie de politică publică inteligentă (inclusiv de măsuri de politică industrială), care să producă bunuri publice.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de