x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cine l-a dat jos pe Ceausescu?

Cine l-a dat jos pe Ceausescu?

de Marius Tucă    |    25 Feb 2004   •   00:00

Un documentar al Canalului Arte acrediteaza ideea ca Revolutia romana a fost pregatita de "CIA, ajutata de majoritatea serviciilor occidentale din statele NATO, dar si cele din tarile fostei URSS, precum serviciile ungare si KGB".



Daca ne-ar fi spus cineva aceste lucruri imediat dupa Revolutie, mai mult ca sigur ca l-am fi strans de gat cu mainile noastre si, daca ar fi supravietuit acestui gest ulterior, l-am fi luat la bataie. Pe de o parte, eram prea aprinsi, prea tensionati si, pe de alta parte, orbecaiam de prea multa libertate ca sa credem altceva decat ceea ce simteam cu totii: Revolutia fusese facuta de popor! "Agenturili" straine pentru noi nu erau altceva decat ultimul argument al lui Ceausescu in fata multimii populare care se pregatea sa-l dea jos. De fapt, contributia romanilor, a populatiei la Revolutie nu e pusa la indoiala nici macar de cei care spun ca CIA s-ar fi aflat in spatele evenimentului din decembrie ‘89. Ba chiar subliniaza ceea ce a facut populatia iesita in strada fara de care orice scenariu n-ar fi avut nici o sansa de reusita. Mi-e teama, si aici am sa-i dezamagesc pe multi care cred in astfel de scenariu, ca daca ar fi valabila ideea acreditata, cea cu CIA, in Romania n-au existat agenti care sa puna in aplicare ceea ce se planuise si se pregatise in exterior. Sau, ca sa fiu si mai exact, mai riguros, cei care au preluat puterea dupa decembrie ‘89 n-au avut nici o legatura cu serviciile straine, fie cele occidentale, fie cele din fostele tari sovietice, fie cu KGB. Asadar, cred ca, daca ar fi avut loc o conspiratie pentru inlaturarea lui Ceausescu, aceasta a reusit, numai ca poporul si conducatorii Revolutiei, in fapt cei care au preluat puterea, Ion Iliescu, Petre Roman s.a.m.d. n-aveau nici o legatura cu aceasta conspiratie. Singura intrebare din punctul meu de vedere este pentru cine a fost pregatita, daca ea a existat, aceasta lovitura de stat sau rasturnare a regimului Ceausescu, spuneti-i cum vreti, daca Iliescu si compania au fost cei care s-au nimerit in fruntea ei? Nu intotdeauna, spune o vorba romaneasca, este pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste!

×
Subiecte în articol: editorial