x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cine mai investeşte astăzi în România

0
Autor: Adrian Vasilescu 19 Dec 2010 - 18:33

Vineri după-amiază, la Banca Naţională a avut loc o întâlnire cu exportatorii premiaţi de ANEIR pentru rezultatele din 2010. A fost o dezbatere dintre acelea care se ţin minte. Erau în sală manageri şi specialişti din companii ce au împins exporturile în sus cu 25%. Un succes. Dacă anul acesta recesiunea noastră se limitează la o creştere minus de numai 2% şi nu coboară mai mult, meritul este în primul rând al exportatorilor. Pentru că valoarea adăugată negativă din construcţii, agricultură, comerţ şi alte servicii a tins să tragă mult mai jos creşterea economică. Dar exporturile – şi, datorită exporturilor, întreaga industrie – au atenuat căderea economiei.

I-am ascultat preţ de câteva ore pe exportatori. Cu toţii sunt convinşi că ieşirea din recesiune se sprijină pe doi stâlpi de rezistenţă: investiţiile şi exporturile. Nici o speranţă, în nici un fel de reviriment, nu va avea temei până când, pe verticală şi pe orizontală, atât la nivel “macro”, cât şi “micro”, nu se va înţelege un fapt esenţial: investiţiile constituie acel stâlp de rezistenţă fără a cărei consolidare edificiul creşterii economice de după recesiune nu va putea să reziste. Până la urmă, şi exporturile tot de investiţii depind. Spunea un exportator important: “Aveam două căi în grupul nostru de firme, să murim ori să ne chinuim să trăim. Am ales să ne chinuim. Am investit şi, iată, trăim”.

În România, astăzi sunt însă puţini cei care au vocaţie de investitori. Dar şi mai puţini sunt cei care au banii necesari unor investiţii. Sau care pot obţine credite bancare, în schimbul unor garanţii substanţiale, pentru a investi. Din nefericire, la noi, categoria celor care fac bani şi-i investesc în afaceri este încă restrânsă. Dar cum nimic din tot ce adună timpul, nici casele, nici străzile, nici copacii, nici magazinele, nici fabricile, nici automobilele, nici băncile, nici ce mâncăm şi îmbrăcăm nu ar exista fără investiţii, mai exact, fără inşi întreprinzători, înzestraţi cu ideea, dorinţa şi curajul să investească asumându-şi riscuri, concluzia e limpede: fără mai mulţi investitori nu vom avea nici condiţii de viaţă mai bune. Numai cu investiţii mai multe vom obţine, în economie, un plus de valoare adăugată care să aducă bunăstare. Cu o condiţie. Vitală. Avem nevoie nu doar de investitori mai mulţi, ci şi de investiţii substanţiale. În primul rând, în industrie şi în agricultură.

Dar şi în comerţ, în turism, în toate domeniile. Dacă nu vor spori investiţiile, economia nu va prospera. Or, ce a relevat reuniunea de vineri după-amiază a exportatorilor? Că în România cele mai consistente creşteri de exporturi, ce au adus şi premiile cele mai mari, au fost posibile întâi şi întâi acolo unde au intervenit investiţii străine. Dovada că de investiţii străine avem nevoie ca de aer. Acest adevăr îl ştim încă din istorie. Mai întâi din istoria universală: ţările care au reuşit să atragă mai mult capital străin au fost cele dintâi care au rupt lanţul subdezvoltării. Apoi din istoria noastră. Sunt relevante învăţăturile lui Xenopol: avem nevoie de capital străin, în absenţa căruia dezvoltarea nu este posibilă; mai ales acea dezvoltare în domeniile în care ne putem apropia de vârf.

Dacă A.D. Xenopol vedea nevoia, P.P. Carp sugerase metoda: “Atragerea de investiţii străine (îndeosebi pentru infrastructuri şi pentru deschideri de fabrici – n.a.) este necesară îndeosebi pentru a nu se sustrage puţinele noastre capitaluri interne de la fireasca activitate economică productivă ce se desfăşoară în ţară”. Inclusiv Ceauşescu a deschis porţile pentru capitalurile străine. A făcut-o însă în stilul lui, fiind constrâns de limite ideologice şi de prejudecăţi. Aşa că a făcut societăţi mixte în care partea română deţinea cel puţin 51% din acţiuni. Decizia, deci. Inevitabil, capitalul străin nu s-a înghesuit. Ceauşescu s-a văzut astfel nevoit să se adreseze creditorilor internaţionali. Industrializarea a înghiţit datorii uriaşe. Şi, desigur, împovărătoare.

Investitorii străini nu vin aici din generozitate, ci mânaţi de interese economice. Dar ar putea fi altfel? Nicidecum. Problema este alta: cât câştigăm noi? Căci investitorii străini nu aduc numai bani, ci şi un nou stil de muncă şi de organizare a muncii. Dacă noi am reuşi, în economie mai ales, să ne însuşim acest stil… partida ar fi câştigată. Şi de altfel, marii exportatori – premianţii de vineri – au câştigat partida tocmai pentru că în companiile în cauză au investit; apoi, pentru că lucrătorii, specialiştii şi managerii români şi-au însuşit stilul de muncă adus de investitorii străini.

Lângă investiţia străină e însă nevoie să aducem capital intern. Atât cât avem. Fiindcă fără noi investiţii în tehnologie şi în oameni, puzderia de companii în care munca, în loc să aducă belşug, aduce pagube va continua să fie o povară în spinarea întregii societăţi.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de