x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cine opreşte cercul vicios

0
Autor: Adrian Vasilescu 14 Sep 2009 - 00:00
Două răni continuă să sângereze: salariile modeste şi pensiile situate pe treapta cea mai de jos. Ambele sunt obsesii dureroase ale societăţii noastre. Mai departe, obsesiile  provoacă emoţii, iar emoţiile, de cele mai multe ori, deformează percepţia şi conduc la subiectivism.

Rostogolindu-se continuu, cercul vicios transformă efectele în cauze şi cauzele în efecte. Iluzia de prosperitate, născută în decembrie '89,  s-a transformat pentru o mare parte a populaţiei în deziluzie. Mai departe, deziluzia face ca încrederea născută din miturile "noii istorii", cu nume fascinante cum sunt economia de piaţă, privatizarea, libera iniţiativă, chiar dacă e în creştere, să se vadă deseori dublată de neîncredere. Pentru că au trecut prea mulţi ani fără ca visul să se împlinească. Iar acum, când ne-a lovit criza, speranţele sunt şi mai mici.

Judecata e valabilă mai ales acum, într-un an cu de creştere minus. Şi când, deşi a scăzut producţia, au crescut stocurile de produse finite. Ceea ce înseamnă că - dacă fabricaţia de bunuri pentru magaziile şi curţile întreprinderilor nu a încetat, antrenând în continuare risipirea resurselor - însănătoşirea economiei rămâne o problemă cardinală. Soluţionarea ei depinde mai cu seamă de felul în care societatea românească în general - şi nu numai autorităţile - va şti să reducă numărul erorilor.

Economia românească are nevoie acum de fortifiante. Pentru creşterea imunităţii. Ne-ar ajuta o suită de idei geniale? Nu neapărat. Ar fi de ajuns să nu fie făcute greşeli.

Pretutindeni, pe planetă, guverne, patronate, sindicate, manageri, producători, consumatori cad continuu în plasa erorilor. Şi plătesc. Succesul economic le surâde doar acelor ţări sau acelor companii care reuşesc să reducă drastic consumul de greşeli. Mai ales în momente de turbulenţe, cum sunt cele prin care trece acum lumea, reducerea consumului de greşeli devine o cerinţă capitală.

Aşa a fost mereu. Rareori, în istorie, succesul economic a apărut după ce au fost puse în mişcare idei răsunătoare. Excepţiile, atunci când au existat, îndeosebi sub forma unor inovaţii epocale, au revoluţionat economia la scară mondială.  În rest, la nivelul unor ţări, mari sau mici, lucrurile s-au petrecut şi se petrec cu totul altfel. Evitarea greşelilor a adus bunăstare; înglodarea în greşeli a provocat depresiuni economice.

România devenise, înainte de criză, premianta clasei la capitolul creştere economică. Din 2000 încoace, fără întrerupere, până în 2008, PIB-ul nostru a urcat cu ritmuri neatinse nici în Bulgaria, nici în Ungaria, nici în Cehia, nici în Slovacia sau în Polonia, nici chiar în Slovenia. După mai mulţi ani de cădere economică, însoţită de lărgirea sferei sărăciei, România începuse să înainteze. Şi unde e creştere e loc pentru investiţii. Sigur, inflaţia mare ar fi putut să constituie, pentru investitori, un motiv de descurajare. Dar i-a încurajat tendinţa: inflaţia a fost într-adevăr mare şi după anul 2000, dar în neîntreruptă descreştere. Practic, inflaţia s-a transformat în dezinflaţie. E drept însă că într-un climat inflaţionist ce-i sufla în ceafă dezinflaţiei şi-i încetinea ritmul. E limpede, aşadar: societatea românească are încă nevoie de schimbări profunde. Până acum, din cauza jumătăţilor de măsură, nu a fost asigurată formarea unei mase critice de schimbare, care să favorizeze un raport optim între câştigurile şi pierderile din economie.

Dacă nu ne-am grăbit să facem toate aceste schimbări cât timpul a fost frumos, vom fi nevoiţi să le facem acum, în plină criză. Prin muncă îndârjită, organizare raţională a muncii, asumarea riscului în afaceri, iniţiativă şi management performant. Nu înainte însă ca în societatea noastră să devină dominante ideile şi faptele care să ducă la închiderea a cât mai multe dintre canalele de risipă şi de pierderi. Şi la creşteri de eficienţă, de competitivitate. De unde să irumpă astfel de idei? Din toate părţile: din Parlament, de la Guvern, de la clasa politică, din bănci, din şcoală, din biserici, din presă, din organizaţiile neguvernamentale. Numai aşa vom avea şansa unui climat economic în care companiile să fie obligate să-şi potrivească orologiile după ora zonei euro.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de