x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cine pierde, cine câştigă?

Cine pierde, cine câştigă?

de Lucian Avramescu    |    24 Mai 2012   •   14:05

Si cine ramane de fraier? – ar putea fi completarea titlului, daca nu l-as lungi peste normele gazetaresti si grafice. Asist la atacurile, uneori abile, cu strategii subtil inversunate, sau de-a dreptul ghiolbanesti, asupra primariilor. Intr-o comuna, favoritii, in persoana primarului in functie si in cea a viceprimarului, de neam veri si chiar si de neamuri proaste veri, s-au batut ca orbii cu bata si pumnii, ambii prezentandu-se electoral mutilati. Fiecare alegator, din varii motive, tine cu unul sau cu celalalt.

Daca tine cu unul are motive indestulatoare sa-l urasca pe celalalt. Pentru un pumn primit in falca de candidatul simpatizat, celalalt devine instantaneu asasin, vita nenorocita, puscarias din tata-n fiu, uitand ca impricinatii au un bunic comun si parinti frati. Pentru acelasi pumn administrat in fizionomie, agresorul este, pentru amicii lui electorali, un erou. Bine i-a facut! Ce bine i-a tras-o! O merita, da-l in ma-sa de escroc. Ce-a cautat in dreptul pumnului? Putea sa stea acasa si nu-l deranja nimeni la falci. Judecatile se conjuga afectiv. Sentintele, la staborul de ulita, sunt pronuntate iute. Nimeni nu-i muncit de indoiala de a nu fi decis corect.

Pe 10 iunie, dupa ce optiunile vor fi contabilizate in urna, unul dintre verii batausi castiga, celalalt pierde. Se poate intampla ca primarul sa cada subprimar iar vicele sa se suie pe fotoliul de edil plin. La fel de bine se poate intampla ca primarul de acum sa ramana primar iar varul vice sa se eternizeze vice. Ai vazut ma, ca al meu a castigat, da cu sac unul din fraierii care au pus suflet chibitand duelul. A castigat pe dracu, mormaie celalalt. Tot bou ramane, zice alegatorul infrant de-o neputinta electorala, racorindu-se cu o injuratura pentru pariul pierdut. Intre timp verii au cazut la pace.

Cineva pierde, cineva castiga. Luptele comunale si orasenesti pentru primarii depasesc uneori regulile bataliilor politice cu substanta, sa zicem, doctrinara, si mistuie in ele pasiuni si incrancenari inrudite cu intamplari de acum trei generatii, ca-n istorisirile lui Nikos Kazantzakis. Strabunicul turcului de peste drum a necinstit-o pe bunica, grecoaica si fata, uitand s-o ia de nevasta. Ura transferata de la o generatie la alta schimba votul si influenteaza scorurile care nu mai tin nici de partid, nici de virtuti gospodaresti, nici de alte calitati umane. Nemernicul se trage din ala care acum o suta de ani a scos limba la ai mei. E tot ce conteaza.

Intotdeauna invalmasagul din ziua alegerilor se ispraveste cu desemnarea, mai mereu contestata, a unui castigator. E si un invins. Niciodata nu-s numarati fraierii, alesi majoritar dintre votanti. Candidatii perdanti raman intotdeauna cu cate ceva, un post de consilier, o dregatorie de afaceri, un cozonac si-o sinecura. Dintre ei nu se aleg niciodata fraierii. Fraierii sunt numarati dintre chibitii patimasi. Unii, mai ales in lumea satului, la care m-am referit predilect, poarta si acum, dupa doua ierni, ponosita pufoaica Basescu, decolorata si descojita de inscriptie, relicva a unor credinte infrante.

×
Subiecte în articol: editorial