Cine se bucură de tămbălăul românesc

Țara fierbe,  ambasadorii unor state- emblemă ale democrațiilor consolidate transmit avertismente, iar, ieri, în Parlamentul European, ne-a trecut glonțul pe lângă ureche. Puțin a lipsit să nu ne alegem cu o rezoluție împotriva guvernului Grindeanu în urma jalbei în proțap cu care euro-pârâcioasa Monica Macovei și aliatul său de nădejde, Cristian Preda, s-au dus, ață, la fârtații lor, PPE-iști de la Bruxelles. Motiv pentru care exprim europarlamentarilor noștri-  Ioan Mircea Pașcu,Viorica Dăncilă, Norica Nicolai, Victor Boștinaru, Maria Grapini, Mircea Diaconu- stima și prețuirea mea pentru demersurile și luările lor de poziție, curajoase și demne, care au meritul de a fi detonat decizia pe care, incomplet și, mai ales părtinitor informat, o putea lua înaltul organism comunitar. În schimb, la Malta la Summit-ul informal al Consiliului European, președintele Klaus Iohannis clama triumfalist că ,,românii mei sunt în stradă’’. Făcându-i uitați,printr-o voită și mult prea vinovată omisiune, pe cei care, din motive la fel de temeinice și de îndreptățite ca și protestatarii, nu se află în stradă. Pentru ca, aici, acasă, omul politic, juristul și patriotul de înaltă ținută, profesorul Adrian Năstase, să constate că discutăm despre ,,două Românii’’. De fapt, despre ,,alte două Românii’’:,,o Românie a votului- care a votat, într-un fel, în 11 decembrie- și o Românie a străzii- care s-a trezit, după vot și ar fi vrut altceva’’.

Asupra unui singur lucru este,însă, mai toată lumea de acord și anume  absența dialogului. De fapt, a unui multiplu dialog: pe de o parte, între instituțiile angajate în gestionarea puterii cu partidele de opoziție și  liderii lor, pe de altă parte, între instituții sau lideri și cu acea parte a societății care protestează și, câtuși de puțin în ultimul rând, între  marile segmente ale societății. Scânteia ce aprinse mânia fiind ordonanțele de urgență pentru modificarea codurilor penale și așa-numita lege a grațierii. Din nenorocire, cel care a aprins și întreține acest ,,tămbălău românesc’’ este însuși președintele Klaus Iohannis, cel care, prin Constituție, are obligația de a fi factorul de echilibru și garantul unității noastre naționale și statale! Nu doar că domnia sa a aprins conflictul și a incitat pentru a-l întreține, dar a ajuns până acolo încât îl propagă în arealul european, așa cum a făcut-o la reuniunea de la Malta.

 Dată fiind această situație, consider că sunt de o certă importanță demersurile întreprinse de ministrul de externe, Teodor Meleșcanu care s-a întâlnit cu ambasadorii acreditați în țara noastră pentru a-i informa, în mod corect  și în detaliu,  asupra conținutului contestatelor inițiative legislative și,  în acest fel, să ajute la dezamorsarea unui subiect care nu face decât să alimenteze neîncrederea și tensiunile în ceea ce privește stabilitatea sistemului democratic din țara noastră. Îmi doresc din tot sufletul ca, în urma demersurilor diplomației române, prietenii și partenerii noștri să fie și să rămână convinși de profesionalismul și de buna credință a  Guvernului care s-a constituit în baza rezultatelor votului liber exprimat al românilor la 11 decembrie, dar nu pot face abstracție nici de faptul că, măcar unii dintre ambasadorii aflați la post în România, dau ascultare mai degrabă unor veninoase șușoteli la ureche și mult prea puțin adevărului.      

 În vremea asta, când unii români se luptă în vorbe grele cu alți români, foarte aproape de noi,se petrec (sau sunt pe cale să se petreacă) evenimente  care pot să reprezinte grave amenințări la adresa unității naționale și a integrității teritoriale a țării. Situații asupra cărora au avertizat, nu de azi de ieri, prestigioși analiști ai proceselor geopolitice. Avertismente de care, din păcate, opinia noastră publică se arată, încă, prea puțin dispusă să țină seama, focalizată fiind  pe derularea mitingurilor și a protestelor. Focalizată din proprie inițiativă sau pusă în situația de a se focaliza?- iată o problemă despre care trebuie să discutăm cu toată seriozitatea.

 Dobândesc semnificațiile unui sever avertisment considerațiile avansate de Radu Tudor în termeni de o drastică luciditate:,,Când un stat membru al UE și NATO ca România devine instabil și nepredictibil înțeleg exact cine și-a băgat coada și se bucură de tămbălăul românesc’’.   

 Avertisment care, prin el însuși, generează o întrebare la care putem avea răspunsul lămuritor dacă vom privi ceva mai atent mutările pe care le-a făcut, le face și, mai ales, le-ar putea face într-un viitor nu prea îndepărtat,vecina noastră, Ungaria, pe tabla de șah a diplomației și a jocurilor geostrategice. Mutări la care se pricepe amarnic de bine acest abil, dar nu și întotdeauna corect, jucător care, spre a-și vedea satisfăcute interesele, profită de susținerea sau numai  de indiferența unor state și a unor organisme europene sau internaționale.

 Într-o sumară recapitulare, avem următoarele elemente: Vladimir Putin, președintele Federației Ruse vizitează Ungaria, prilej cu care, după cum aprecia Andras Deack, de la Academia Ungară, liderul de la Kremlin încearcă să îl determine pe premierul Viktor Orban ,,să se opună și altfel decât retoric’’ sancțiunilor pe care Uniunea Europeană le aplică Rusiei.  După care urmează vizita în Ungaria a celui de-al 45 –lea președinte al SUA, Donald Trump. Este prea devreme să facem speculații despre mizele mai puțin vizibile ale acestei vizite, dar nu este exclus ca liderul de la Casa Albă să obțină, și el, din partea premierului de la Budapesta,asigurarea că va face o opoziție ,,altfel decât retorică’’ în cadrul unei Uniuni Europene. Acea Uniune Europeană care și așa este puternic confruntată cu propriile sale multiple contradicții prea multă vreme ascunse sub covor și rămase,încă, nerezolvate. În plus, nu cred că este doar o simplă întâmplare faptul că Ted Malloch, probabilul ambasador american la  UE, a declarat, zilele trecute, că ieșirea Marii Britanii reprezintă numai o primă etapă a unui proces de destrămare ireversibilă a construcției europene de la Bruxelles

 Apare, în acest caz, ca fiind plauzibilă întrebarea pe care o lansează analistul politic Alexandru Cumpănașu:,,de ce a ales Președintele SUA, în mijlocul unei crize politice interne, dar și a unei crize internaționale majore(de exemplu, războiul  declaraților SUA-China), să viziteze personal această țară, ca dimensiune și populație la jumătatea României, fără a mai vorbi de PIB sau puterea militară inexistentă?!’’ După care, tot Alexandru Cumpănașu, avansează ipoteza că, în această lună, ar putea avea loc întâlnirea celor doi lideri, prilej cu care vor fi declanșate negocierile pentru o nouă definire a sferelor de influență în Europa. Ipoteză în favoarea căreia înclină și alți observatori, care consideră că Budapesta ar fi locul agreat de către ambele părți pentru întâlnirea Putin-Trump.       

 De aici se ridică o nouă întrebare : ce ar putea pretinde și, mai ales, ce ar putea primi guvernarea-gazdă din partea celor doi super- mari ai Planetei? Pentru prima parte a întrebării răspunsul este cunoscut în sensul că nu este exclus ca Viktor Orban să ceară, atât Statelor Unite cât și Federației Ruse, să îi sprijine ambițiile iredentiste care vizează Transilvania, țintă majoră, predilectă a unor proiecte iredentiste din care șeful executivului ungar nu mai face de mult timp un secret. Cât privește răspunsul la cea de a doua parte a întrebării, nici acesta nu pare a ne fi încurajator, atâta vreme cât, după cum menționa Alexandru Cumpănașu,Vladimir Putin este ,,în consonanță’’ cu pretențiile lui Victor Orban, iar Donald Trump ,,nu are un interes major’’ să li se opună. Cheie în care pot fi citite recentele declarații ale lui Laszlo Tokes- agitator înverșunat al autonomiei pe criterii etnice și al formării, în centrul României, a unei enclave numite Ținutul Secuiesc-, care somează UDMR să își retragă sprijinul dat guvernului Grindeanu. Ceea ce tot îndemn fățiș la haos și la destabilizare se numește.    

 Întrebarea-cheie pe care trebuie să ne-o punem după ce am trecut în revistă această suită de evenimente nu poate fi decât ,,dacă’’ și ,,în ce măsură’’ este pregătită România să reziste și, mai ales, să răspundă unor asemenea amenințări? Recunosc, nu sunt cel mai îndreptățit să dau răspuns cu argumente de natură militară sau diplomatică și, de aceea, nu vreau să mă pronunț. Pot spune, însă, fără riscul de a greși că, acum, avem vitală nevoie de unitate, de solidaritate. Aceasta presupune răbdare, înțelepciune și bună  credință, eforturi convergente pentru  depășirea fracturilor din societatea românească și a rezista amenințărilor la adresa integrității teritoriale și a Interesului Național. Interes Național pe care nu de azi,de ieri,ideologi și strategi școliți la bursele Soros l-au declarat a fi ,,profund reacționar, anti-european și anti-american’’! Dar care a fost, în repetate rânduri, blamat și amenințat,  prin declarații sau gesturi câtuși de puțin prietenești ale unor importanți factori politici dintr-un anumit stat situat în vecinătatea estică a țării noastre. 

 Se vor găsi, cu siguranță, preopinenți care să eticheteze cele scrise mai înainte ca fiind doar un scenariu alarmist, care urmărește demobilizarea sau, mai rău, discreditarea mișcărilor de protest din aceste zile. Îi invit pe  oamenii de bună credință -prinși,acum,în capcana unor manipulări menite să ne dezbine și să ne învrăjbească - să depășească orice reticență și să ia cât se poate de serios aminte la avertismentul lui Radu Tudor.  La care adaug un alt avertisment, la fel de categoric, cel al lui Bogdan Chirieac. Iată-l:,,1 Decembrie 2018,Centenarul Marii Uniri pare atât de aproape. În realitate, niciodată în ultimii 98 de ani nu a fost atât de departe. Există mari șanse să nu mai avem ce sărbători peste 22 de luni’’.

 Este imperios necesar să trecem dincolo de marasmul învrăjbirii, să ne regăsim capacitatea de a judeca, dincolo de aparențe sau de lozinci, așa încât să vedem cine și-a băgat coada, cine se bucură  și, mai cu seamă, cine vrea să profite de ,,tămbălăul românesc’’? Cine are interes să profite de acutizarea sau chiar de permanentizarea unor asemenea stări conflictuale, împingând conflictul intern la un stadiu în care ni se va spune că nu mai poate fi soluționat pe plan intern , cu numai printr-un așa zis arbitraj extern. Proiect la care lucrează de zor minciunile otrăvite pe care Monica Macovei și G(rupul) de D(ezbinare) S(ocială) le toarnă la ambasade și la mai marii UE, prin care ar urma să ni se impună un diktat precum cel de la Viena, din 30 august 1940. Diktat căruia România, dezbinată, să nu i se poată opune cu forța pe care i-o dă unitatea națiunii, lipsită fiind de încrederea și de susținerea cauzei sale de către partenerii externi!