x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cine sunt ARTIZANII monstruoasei Coaliții de la Chișinău aplaudate de Putin?

Cine sunt ARTIZANII monstruoasei Coaliții de la Chișinău aplaudate de Putin?

de Dan Constantin    |    14 Iun 2019   •   13:51
Cine sunt ARTIZANII monstruoasei Coaliții de la Chișinău aplaudate de Putin?

Troika Rusia-UE-SUA care a girat formarea guvernului paralel de la Chișinău s-a întrunit în 3 iunie în capitala Republicii Moldova. În acea zi de luni s-au aflat la Chișinău  Johannes Hahn- comisar UE pentru extindere , Bradley Freden- Directorului Oficiului pentru Europa de Est al Departamentului de Stat al SUA și Dmitri Kozak- vicepremier în Guvernul Rusiei. La București aceste vizite simultane nu au fost receptate cu îngrijorare, nefiind consemnate acțiuni diplomatice semnificative sau declarații ale Președintelui Iohannis și Ministerului de Externe. Dimpotrivă, Iohannis a decredibilizat MAE, l-a atacat dur pe Meleșcanu, cerând demisia acestuia pentru imaginare răspunderi pentru votul din diaspora. Executivul era „ocupat” era at” și de acțiunea montată de extremiștii maghiari la cimitirul de la Valea Uzului.

În săptămâna 3-9 iunie a fost pus în aplicare planul gândit și impus de Kozak pentru formarea unui guvern de coaliție ACUM-Socialiști care să asigure , chipurile, „liniștea” în Republica Moldova. În fapt, un pact pentru a menține trupele Rusiei în Transnistria pentru încă 20 de ani și a pune bazele federalizării Republicii Moldova.Faptul că la instalarea  guvernului Mia Sandu au fost prezenți ambasadorii SUA și Rusiei , plus reprezentantul UE la Chișinău arată că „TROIKA” a funcționat , singura „defecțiune” fiind decizia Curții Constituționale de nerecunoaștere a acestui Guvern 2. Putin a salutat formarea coaliției proeuropeni-socialiștii proruși iar Kozak dă interviuri în care neagă implicarea Rusiei în formarea noului guvern.

Cine sunt marii artizani ai acordului care reprezintă o „monstruoasă coaliție”?

Dmitri KOZAK, vicepremier, este un om de bază în echipa lui Putin formată de la Sankt Petresburg. Născut în Ucraina,a făcut stagiul militar la GRU-serviciul de informații al armatei și apoi a fost procuror la Leningrad.La Kremlin a răspuns între altele de problemele sensibile din Caucazul de Nord și a gestionat relațiile cu Belarus, Moldova și Ucraina. Kozak este pe lista persoanelor oficiale  ruse supuse sancțiunilor SUA și UE pentru intervenția din Crimeea. El nu poate fi admis pe teritoriul UE sau SUA.

Johannes HAHN, austriac, a fost de două ori comisar european, după ce a avut un mandat de ministru al cercetării științifice în guvernul de la Viena. A fost acuzat că a plagiat masiv în lucrarea de doctorat dar teza și titlul nu i-au fost retrase. Este reprezentat al familiei politice PPE.

Bradley Freden este în fruntea Oficiului pentru Europa de Est doar de câteva luni dar are o bogată experiență diplomatică. A avut misiuni între altele la Sofia și în Kosovo.Are o pregătire în trupele de parașutiști ca paramedic. A absolvit Academia Navală de Război și Universitatea Georgetown din Washington.

 În Statele Unite , în Washington Times a apărut ieri un comentariu critic față de instalarea unui guvern la Chișinău care va face jocurile Moscovei. 

×