Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Băsescu e preşedintele celor care îl urăsc pe Tăriceanu, Tăriceanu e
premierul celor care nu-l vor pe Băsescu. Până una alta, asta pare să
fi devenit rostul statului român. Separaţia puterilor e înlocuită de
încăierarea lor. Recitesc ce am scris şi îmi dau seama de un lucru,
poate cel mai grav. Faptul că preşedintele şi premierul s-au certat la
un moment festiv, cu mari investitori de faţă, pare aproape banal şi
plictisitor. El era previzibil! Presa însăşi a marcat evenimentul cu o
anumită apatie.
Preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu şi-au plimbat antipatia prin atâtea locuri, cu atâtea ocazii, încât părea imposibil să inventeze ceva nou. Şi totuşi, săptămâna trecută, am asistat la un alt act al acestui spectacol, dovadă a faptului că viaţa politică bate filmul ori de câte ori profesioniştii adevăraţi ai scandalului îşi pun mintea la contribuţie.
Băsescu şi Tăriceanu au găsit de cuviinţă să se ia la harţă cu prilejul inaugurării unei investiţii majore, cea făcută de Ford la Craiova. Cu oamenii de la Ford de faţă. Cu ambasadorul american de faţă. Dacă ne străduim puţin vom găsi în discursurile publice ale celor doi lideri sfaturi înţelepte despre modul responsabil în care trebuie tratată problema investitorilor străini. Despre faptul că ei caută pieţe stabile, cu o viaţă politică aşezată, ferită de scandaluri şi de neprevăzut. Şi că asta ar trebui să le oferim.
În practică, şeful statului şi cel al guvernului uită teoria asta. Anul electoral e mai puternic decât cel fiscal, financiar, bugetar, cum vrem să-i spunem. Evident, acest mic scandal picant n-o să-i facă pe cei de la Ford să-şi facă bagajele, dar el adaugă încă o pată de culoare pe obrazul şi aşa destul de stacojiu al politicii româneşti.
Cugetând mai adânc, nici măcar nu am asistat la ceva nou. De data asta, observatorii străini erau de faţă fizic şi asta a atras atenţia. Dar oricare din scandalurile de până acum dintre palate s-a desfăşurat tot în condiţii de maximă publicitate. Reprezentanţii oamenilor de afaceri de oriunde au putut să ia cunoştinţă de ele: din ziare, de la televizor şi din anecdotica publică.
Acest joc în doi a devenit scop în sine pentru preşedinte şi prim-ministru. Ei nu mai sunt de mult ai ţării, ei trăiesc într-o lume a lor, separată de lumea reală, în care trăiesc românii de rând. Ei se merită unul pe altul şi atât. Băsescu e preşedintele celor care îl urăsc pe Tăriceanu, Tăriceanu e premierul celor care nu-l vor pe Băsescu. Până una alta, asta pare să fi devenit rostul statului român. Separaţia puterilor e înlocuită de încăierarea lor.
Recitesc ce am scris şi îmi dau seama de un lucru, poate cel mai grav. Faptul că preşedintele şi premierul s-au certat la un moment festiv, cu mari investitori de faţă, pare aproape banal şi plictisitor. El era previzibil! Presa însăşi a marcat evenimentul cu o anumită apatie. Într-un stat normal, un asemenea schimb de replici ţinea prima pagină săptămâni la rând.
Şi pentru că vorbim despre previzibil, se apropie Summitul NATO. Pun la cale cei doi un spectacol pe cinste în faţa lui George Bush şi a doamnei Merkel? Marii artişti au instinctul publicului şi un public de asemenea calitate şi de asemenea dimensiuni nu poate fi reunit de două ori într-un mandat. Sper totuşi să mă înşel şi cei doi lideri ai României să fie la înălţimea acestei rare şanse istorice.
Băsescu şi Tăriceanu au găsit de cuviinţă să se ia la harţă cu prilejul inaugurării unei investiţii majore, cea făcută de Ford la Craiova. Cu oamenii de la Ford de faţă. Cu ambasadorul american de faţă. Dacă ne străduim puţin vom găsi în discursurile publice ale celor doi lideri sfaturi înţelepte despre modul responsabil în care trebuie tratată problema investitorilor străini. Despre faptul că ei caută pieţe stabile, cu o viaţă politică aşezată, ferită de scandaluri şi de neprevăzut. Şi că asta ar trebui să le oferim.
În practică, şeful statului şi cel al guvernului uită teoria asta. Anul electoral e mai puternic decât cel fiscal, financiar, bugetar, cum vrem să-i spunem. Evident, acest mic scandal picant n-o să-i facă pe cei de la Ford să-şi facă bagajele, dar el adaugă încă o pată de culoare pe obrazul şi aşa destul de stacojiu al politicii româneşti.
Cugetând mai adânc, nici măcar nu am asistat la ceva nou. De data asta, observatorii străini erau de faţă fizic şi asta a atras atenţia. Dar oricare din scandalurile de până acum dintre palate s-a desfăşurat tot în condiţii de maximă publicitate. Reprezentanţii oamenilor de afaceri de oriunde au putut să ia cunoştinţă de ele: din ziare, de la televizor şi din anecdotica publică.
Acest joc în doi a devenit scop în sine pentru preşedinte şi prim-ministru. Ei nu mai sunt de mult ai ţării, ei trăiesc într-o lume a lor, separată de lumea reală, în care trăiesc românii de rând. Ei se merită unul pe altul şi atât. Băsescu e preşedintele celor care îl urăsc pe Tăriceanu, Tăriceanu e premierul celor care nu-l vor pe Băsescu. Până una alta, asta pare să fi devenit rostul statului român. Separaţia puterilor e înlocuită de încăierarea lor.
Recitesc ce am scris şi îmi dau seama de un lucru, poate cel mai grav. Faptul că preşedintele şi premierul s-au certat la un moment festiv, cu mari investitori de faţă, pare aproape banal şi plictisitor. El era previzibil! Presa însăşi a marcat evenimentul cu o anumită apatie. Într-un stat normal, un asemenea schimb de replici ţinea prima pagină săptămâni la rând.
Şi pentru că vorbim despre previzibil, se apropie Summitul NATO. Pun la cale cei doi un spectacol pe cinste în faţa lui George Bush şi a doamnei Merkel? Marii artişti au instinctul publicului şi un public de asemenea calitate şi de asemenea dimensiuni nu poate fi reunit de două ori într-un mandat. Sper totuşi să mă înşel şi cei doi lideri ai României să fie la înălţimea acestei rare şanse istorice.
