x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cine vine cu Obama?

0
Autor: Petru Popescu 27 Oct 2008 - 00:00

Opt zile până la alegeri. Ceasul ţăcăne, inima ticăie.



În California se aşteaptă o participare electorală ca niciodată. Un "tsunami" de alegători – prezice Los Angeles Times. În LA county, numărul alegătorilor înregistraţi e de 4,2 mi­lioane, cu o jumătate de milion în plus faţă de anul 2004.

Autorităţile anticipează mulţimi şi cozi de dimensiuni impresionante, multe districte au dublat personalul centrelor de votare şi peste tot se aud cereri pentru voluntari.

Am un sentiment bizar, acela de a face parte dintr-un vis lucid. Văd istoria în ju­rul meu. Văd filmul transformării istoriei şi joc şi eu în el.

În Orange County s-au tipărit şi trimis prin poştă 580.000 de buletine de vot (cu 75% mai multe decât în 2004). Şi a fost creat un SWAT – echipă de pază şi ordine de 350 de persoane, echipate cu radiouri donate de şerifii locali. Sunt instruiţi să răspundă la "orice fel de criză". Viteza de deplasare la locul crizei, folosind auto­mo­bile, dube şi elicoptere: şase minute maximum.

Parcă va avea loc un război, chiar dacă nu va dura mai mult de 48 de ore.

Într-un fel, o alegere e un război. Cei care-l câştigă ocupă teritoriul celor care-l pierd. Ori­cât ar fi de exagerat şi iraţional, văd acest sentiment pe feţele celor care n-au fost niciodată ocupaţi. Americanii. America "asta" va fi ocupată de "ailaltă" ori "ailaltă" va fi ocupată de "asta".

Bun. Să nu dramatizăm. Va fi o alegere ca niciodată. Dar va fi legală şi normală.

Dar din ce mă uit în jur mai mult, foar­te puţin pare normal şi obişnuit în aceste alegeri. Deci, hai să fiu dramatic. Nimic nu e la fel, nici candidaţii, nici condiţiile, nici acel element care defineşte orice realitate a Americii: banii cheltuiţi.

Când ajung la noţiunea banilor, parcă iar mă simt raţional. Dacă-i vorba despre bani, sunt în America: sunt pe teritoriul normalităţii. Viaţa e bani, politica e bani.

Dar… gândindu-mă mai mult la bani, iar nu-mi regăsesc reperele. Pentru că şi banii implicaţi în această campanie sunt neobişnuiţi şi gigantici.

De pildă, candidatul Obama e pur şi simplu un magnet pentru bani. Luna trecută, în septembrie, Obama a bătut toate recordurile sponsorizărilor prezidenţiale, adunând 150 milioa­ne de dolari cu care să-l învingă pe McCain. Financial Times a calculat că, dintre donatori, 632.000 dădeau bani prima oară, vreo 86 de dolari în medie – faceţi înmulţirea: peste 54 milioane de dolari.  Restul de vreo 100 de mili­oane a venit de la donatori care nu dădeau pri­ma oară. Mai dăduseră. Şi au timp să mai dea.

Obama e cel mai bine finanţat candidat din istoria lumii, în orice sector de activitate. Campania lui e un tăvălug de bani. În state-cheie pentru colegiul electoral (ca Virginia şi Colorado, de pildă), Obama are de două ori mai mulţi bani decât McCain.

Dar, apropo, acei 86 de dolari de căciulă sunt o medie ipotetică. Cineva a luat un calculator şi a împărţit suma totală la câ­te persoane au donat: $ 86. Dar cine poate afla exact cât a dat cetăţeanul X? Oamenii dau cât le permite buzunarul. La 10 dolari de la un pauper se adaugă mii de dolari de la un bogat. Los Angeles Times a publicat un reportaj foarte veridic despre finanţarea lui Obama: mii de sufletişti pauperi îl sprijină pe Obama cu 10, 15, 20 de dolari fiecare; dar grosul banilor care-l ajută să-l învingă pe McCain vine de la oameni care pot cheltui un milion de dolari pe lună dacă li se năzare, 12 luni pe an. Los Angeles Times a dat nume. Mulţi actori, regizori, agenţi, compozitori, pe scurt, oameni de film. Hollywoodul are mulţi bani. Agenţiile care reprezintă actori, de pildă, posedă real estate de mii de milioane. Actorii Harrison Ford şi George Clooney au dat 30.000 de dolari fiecare la această ultimă donaţie; probabil au contribuit şi la alte donaţii. Denzel Washington, Tom Hanks, Jennifer Aniston, 28.000 fiecare, la ultima donaţie. Muzicianul Herb Alpert (scrie mu­­zică de filme), 57.000.

Hollywoodul, un business de miliarde, a fost de partea lui Obama din prima zi. Maşina de vise, cu extraordinara ei influenţă mai cu seamă asupra tinerilor, s-a declarat pentru candidatul democrat din prima clipă, nu discret, ci public şi pe faţă. Cu dineuri fastuoase, la care au sosit ce­le­bri­tă­ţile în limuzine, călcând pe covoare roşii clipind orbite de fulgerarea ca­me­re­lor de fotografiat. David Geffen, Steven Spielberg şi Oprah Winfrey au dat pri­me­le banchete; după ei au dat banchete o armată de stele şi steluţe artistice ori so­ci­a­le, incluzând-o pe Scarlett Johanson, pe doamnele clanului Kennedy (femei! fe­mei!), plus piscuri culturale mascule ca Bru­ce Springsteen, Bob Dylan, Robert de Niro.

McCain (destul de bine trâmbiţat şi el) îi are de partea lui pe Clint Eastwood, Bruce Willis, Sylvester Stallone, Robert Duvall. Bărbaţi foarte macho şi "cool". Dar mai rezervaţi la declaraţii publice, mai puţin gata să facă circ politic. Eastwood, Bruce Willis reprezintă America "ailaltă", legendară, adânc individualistă, tăcută, ho­tă­râtă. America pionieratului, a responsabilităţii protestante şi frugale. America care, cine ştie, ar putea dispărea, înlocuită de împestriţarea internetului ridicată la rang de cultură.

Indiferent de implicaţii, dramatismul excesului e un superdramatism. Banii excesivi sunt superdramatici.

Dar îmi trece prin minte gândul eretic că… dacă Obama e omul schimbării, ei bine, schimbarea e inexistentă când e vorba despre bani. Obama vine la cârmă purtat de bani, tot aşa cum au venit Bush 1 şi Bush 2. Iar un candidat care pledează independenţa şi schimbarea… Hmm! De ce independenţă şi schimbare poate fi vorba? Cu cât un candidat cheltuieşte mai mulţi bani care nu-s ai lui, cu atât are mai multe datorii faţă de finanţatori.
Şi cu asta, ar trebui să mă liniştesc. Alegerile de azi nu-s aşa de diferite de alte alegeri.

Money still rules = banul încă dom­neş­te. Şi asta îmi aduce un gust niţel amar în gură, şi totuşi un gust liniştitor, pentru că e gustul familiarului. Dacă, după atâtea milioane cheltuite de atâţia oameni im­por­tanţi, se va instala candidatul democrat în Biroul Oval, ştiu precis că vor sosi creditorii lui Obama ca să-şi ceară, zâmbitori, scadenţa. Am cheltuit pe tine. Şi acum, dă-ne! Ca orice preşedinte dinainte ori după. Vrem legile într-un anume fel, politica externă într-un anume fel, Curtea Supremă, business-ul, taxele, pensiile, într-un anume fel şi nu în altul. Am dat bani. Avem dreptul.

Da, grupurile de interese speciale, ca şi persoanele particulare vor fi răsplătite în preşedinţia Obama, ca şi înainte. Din acest punct de vedere, Obama nu e unic, nici nou, decât la înfăţişarea fizică.

Şi iată cum eu, cel care scrie aceste rânduri, mă las cuprins de gânduri cam conservatoare şi dezabuzate, numai câteva zile înainte de această alegere istorică, pentru că…

Am călătorit mult în Africa. Am fost şi în regiunea de baştină a tatălui lui Oba­ma. În acea Africă de Est cu cer unic de lim­pede, unde Livingstone a explorat iz­voarele Nilului şi tot el a încercat, îm­po­triva spiritului timpului, să facă din colonialismul britanic o forţă progresistă. Ini­ma lui Livingstone, mi-a spus un preot afri­can slujind la biserica lui Livingstone, e îngropată în Africa (restul trupului a fost dus în Anglia; dar inima s-a amestecat cu pământul Africii). Preotul m-a dus să-mi arate lanţurile de la un centru de triere a sclavilor care încă funcţiona când  Livingstone a debarcat în Africa. Atunci, pe acel meleag, s-a forjat hidoasa unire în istorie a negrilor sclavi cu anglo-saxonii civilizatori. Acea unire o plâng, o re­cu­nosc şi o plătesc americanii de azi, şi albi, şi negri, legaţi împreună de lanţul istoriei.

Barak Obama, îţi doresc să fii al tuturor, deasupra partidelor, deasupra greşelilor istoriei. Atunci voi crede că istoria se poate schimba.

Şi până la alegeri mai sunt opt zile.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   obama,   dolari,   bani

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de