x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Circul de partid şi de stat

Circul de partid şi de stat

de Adrian Năstase    |    04 Noi 2009   •   00:00
Circul de partid şi de stat

Promiteam să încep săptămâna aceasta bilanţul pe care Traian Băsescu vrea să ni-l refuze. Cum a arătat preşedinţia lui? În ce măsură a corespuns ea nevoilor reale ale statului român şi ale momentului istoric? Ce perspective ne oferă continuarea unei asemenea căi? Deşi, după discursul său de la Iaşi, eu cred că lucrurile au devenit foarte clare. El a afirmat acolo: "Românii trebuie să rămână stăpânii acestui popor". Această propoziţie ne arată cât de incoerent, de găunos, de demagogic şi de populist, în acelaşi timp, este mesajul celui care mai vrea încă un mandat de preşedinte.

Într-un prim comentariu o să încerc să vorbesc despre preşedinte ca reper moral şi de echilibru. Deşi par doar vorbe frumoase, fără relevanţă juridică, acestea sunt jaloane esenţiale inclusiv sub raport constituţional. Legea fundamentală îl defineşte pe şeful statului ca pe factorul menit să echilibreze un spaţiu politic pluripartit şi o societate în care partenerii sociali au deseori interese divergente. El este instanţa ultimă la care se poate face apel atunci când disputele politice sau sociale par să ia amploare sau să fie fără sfârşit.

De-a lungul celor cinci ani de mandat, Traian Băsescu şi-a schimbat adeseori ideile şi partenerii de drum, dar a fost constant sub un aspect foarte important: partizanatul total. Imediat după alegere, a încercat să creeze impresia că preşedinţia sa e rezultatul unei revoluţii, şi nu al unui proces democratic firesc. Un preşedinte portocaliu, pentru o Românie din ce în ce mai portocalie. Băsescu nici măcar nu s-a străduit vreodată să se afişeze ca preşedinte şi pentru cei de alte culori sau de nici o culoare.

Aşa cum sugera, recent, Flutur: "iepuraşilor", dacă v-a plăcut, vă mai dăm încă o revoluţie portocalie. Aici e originea fundamentală a instabilităţii de pe scena politică. Spaţiul medierii şi al echilibrului a devenit, după 2004, epicentrul conflictului perpetuu.

Un exemplu, din ultimele săptămâni, ilustrează cum nu se poate mai bine ceea ce arătam mai sus. Emil Boc anunţa că PSD trebuie să-l schimbe pe Dan Nica de la Ministerul de Interne cu un alt membru de partid. PSD refuză, spiritele se încing. Se ajunge la "medierea" prezidenţială. Medierea presupune concesii, explorarea variantelor acceptabile de către ambele părţi şi o propunere de compromis. Ce variantă oferă PSD-ului Traian Băsescu?

Una mai proastă decât cea a lui Boc: Ministerul de Interne să fie pierdut, definitiv, în favoarea unui "independent" sau a unui reprezentant al opoziţiei. În felul ăsta, conflictul a condus inevitabil la ceea ce se dorea, de fapt, la destrămarea coaliţiei şi la căderea Guvernului. E interesant de observat că acel rol de "ultimă instanţă" la care mă refeream a trecut de la preşedinte la Curtea Constituţională. Frecvenţa cu care e solicitată Curtea să se pronunţe asupra unor probleme banale pentru alte democraţii europene demonstrează că ne aflăm într-un spaţiu politic bolnav. Şi că "preşedintele jucător" şi-a abandonat, în mod voit şi cu consecinţe grave, prerogativele.

N-am cum să evit la capitolul ăsta şi problema preşedintelui ca reper moral general al societăţii. E evident că trăim o epocă încărcată de confuzii etice, cu o scară a valorilor adesea inversată şi caracterizată prin trivializarea unor valori sensibile cum sunt familia, echitatea, şansa sau succesul. Nu Traian Băsescu a generat această tendinţă în societate. Din păcate însă, el este, probabil, cel mai de seamă produs al ei. Şi factorul care o menţine în viaţă şi o alimentează zi de zi.

Omul care se contrazice pe el însuşi, râzând, împrăştie în România lipsa de respect faţă de cuvântul dat. Cel care insultă femeile, în râsul gros al sicofanţilor dimprejur, face dificilă lupta cu prejudecăţile şi cu atitudinile sexiste. Preşedintele care ţopăie cu lăutarii, se suie la volan după spriţ şi rezolvă probleme politice la cârciumă e un model în faţa căruia discursul oficial despre decenţă sau nevoia de a respecta reguli devine evident făţarnic şi formalist.

Pentru ca să reducem la tăcere cât mai mult partea rea din România, nu trebuie să-i oferim un asemenea acces la putere. Ne exprimă Traian Băsescu? Pentru mulţi, clownul şmecher, dispreţuitor faţă de reguli, care împroaşca vopsea pe reverele celor din jur, e amuzant pentru o clipă. Dar l-am aduce la noi acasă? L-am da de exemplu copiilor? Am vrea să trăim încă cinci ani în circul lui?

P.S. Ca să nu credeţi totuşi că, în această perioadă de campanie electorală, Traian Băsescu nu se ocupa şi de guvernarea ţării, vă pot spune că Secretariatul General al Guvernului, în încercarea de a găsi soluţii împotriva crizei, a luat la puricat toate hârtiile din arhivă din perioada 2001-2004. Ca să nu mai spuneţi că Guvernul Boc nu funcţionează!

×
Subiecte în articol: editorial