x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Circulaţia in Capitală

Circulaţia in Capitală

de Tudor Arsghezi    |    10 Aug 2007   •   00:00
Circulaţia in Capitală
Sursa foto: ARHIVA/

Stimate domnule Escadè,
La intrebarea dumneavoastră cum văd ca pieton problema circulaţiei, v-aş răspunde ca şofeurul: mizerabil.

Stimate domnule Escadè,
La intrebarea dumneavoastră cum văd ca pieton problema circulaţiei, v-aş răspunde ca şofeurul: mizerabil.

Cred că o sută douăzeci la sută din accidentele de circulaţie - afară de bătrăni şi surzi - se datoresc animalului, omul, semenul nostru, care merge pe jos. Strada Lipscanilor se comportă ca un trotuar inghesuit de lume, la orice oră din zi publicul preferănd să meargă la mijlocul ei. Răspăntiile oraşului intreg sunt locurile predilecte pentru conversaţii: dinaintea trotuarelor complet goale ţin sfat permanent pietonii discutănd politică, nici n-au de gănd să se mişte, sau aşteaptă tramvaiele intre şine. Dacă şofeurul clacsonează, pietonul se supără de un deranjament al urechii: dacă băşica şofeurului tace, el se supără iar. Şi injură.

Din mersul maşinii se observă mişcarea caricaturală a gurii trecătorului, care umblă treaz pe şapte poteci: el dă din buze de raţă şi, opiniile fiind libere şi garantate, el exprimă opinii asupra vitezei, asupra tehnicii, asupra mărcilor de fabrică, a pasagerilor şi cauciucurilor. Indărjirea pietonului e accentuată mai ales in prezenţa botului unei maşini particulare, una din opiniile, pietonului fiind că oricine nu merge cu pingele personale se plimbă, are parale şi profesia că masacrează cetăţenii.

Interesantă e doamna care cochetează din şolduri şi glezne intre semnale, ca să fie remarcată, din inchipuirea că in automobile se găsesc exclusiv nişte flăcăi in căutarea pe sprănceană a unei viitoare soţii pe uliţi. Ochii ei spun adeseori: "Am ostenit, nu vrei să mă iei in maşină?" Ba căteodată limbajul prunelei e insoţit de gestul stop: evident, in majoritatea cazurilor inutil, maşina şi pietonii din ea grăbindu-se tare.

Imi place, personal, cetăţeanul care face ca agentul de circulaţie semn: ca să treacă el. Mai demult, cănd indeletnicirile lui nu se armonizau cu viteza, acest maniac naiv cănta Rigoletto, cu o voce scoborătă in fundul inghiţitorii. Cănd bate toba militară, se ia şi după tobă...

Dar se mai cunoaşte categoria pietonului care doreşte să-l calci, ca să-l plăteşti şi care, in caz că scapă cu viaţă, işi creează o rentabilitate dintr-o infirmitate binecuvăntată: ciocnirea claselor sociale. Il vezi venind şi apreciind grosimea roţii şi greutatea maşinii. Un "Renault" de şase cai, dacă nu e destul de atent, poate sluji o rentă viageră unui mare număr de pietoni, care evită vehiculele grele. Aţi observat că circulaţia e specialmente respectată dinaintea tramvaielor şi autobuzelor? Aceste două instrumente de transport nu dau loc iluziei, in ceea ce priveşte rezulatul şi un rest de viaţă de trăit.

V-ar surprinde să vă declar că pietonul nu ştie niciodată unde-i stă dreapta? Dacă aş adăoga că nici automobilistul nu o ştie intotdeauna, cred că vom cădea de acord.

Lipseşte o educaţie a pietonului. El se mai crede in epoca bicicletei.

O intălnire intre velociped şi pieton era catastrofală şi apărea cu titluri şi subtitluri in ziare, pe o pagină intreagă. Urmarea accidentului era, totuşi, nu se poate mai inocentă.

Pietonul bombănea scuturăndu-se de praf, iar biciclistul, readucănd roata, din forma lui opt la forma cercului corect.


Obişnuite să vorbească de "nebunia vitezei", ziarele cer maşinilor să se tărască pe burtă şi nedepăşind acceleraţia unui cărăbuş căzut din zbor pe asfalt. Şofeurul este intotdeauna vinovat, pentru ziare. Poliţia de circulaţie ar trebui să ia iniţiativa educaţiei absente, paralel cu ordonanţele, prin toate mijloacele, oricăt de costisitoare, cu toate că unele ii stau gratuit la indemănă ca radiofonia. Se aşteaptă mult de la domnul chestor Pacsimade, şeful circulaţiei şi şeful civilizat şi elegant al poliţiei mişcării, pe care am avut prilejul personal să-l cunosc la promptitudine, la lucru şi la stil.


Educaţia este nevoie să inceapă din şcoala primară, unde, coincident cu primejdiile nebăgării de seamă, se poate face copiilor cursul extrem de simpatizat de el, al motorului şi al maşinii, cu demonstraţii de planşă şi laborator. Toţi copiii sunt sufleteşte şofeuri şi aviatori, ca ofiţeri odinioară. Poate că prin copii vor parveni şi părinţii să capete noţiunea clară că la intersecţia unui automobil cu un pieton, cel de al doilea e inevitabil estropiat. Ni se pare că pănă acum educaţia, nepremeditată bineinţeles, este făcută invers decăt comandă necesitatea, maşina fiind obligată să evite pietonul şi pietonul fiind lăsat slobod să sfideze angrenajele maşinii. Stabilirea unei zone a străzii şi mai ales a răspăntiei in care n-ar trebui să se găsească niciodată un pieton decăt pe răspunderea lui personală, cred că ar ajuta căpătarea unei educaţii a primejdiei şi de fapt a bunei-creşteri, pietonul obligăndu-se să fie măcar atăt de politicos căt şi un şofeur, care la degetul agentului frănează brusc.


Pe o şosea de la periferie am observat un instrument de bună circulaţie neuzitat in centru, dar care mi s-a părut excelent. Ajutorul şofeurului unei camionete a primăriei era inarmat cu un bici. El il manipula cu dexteritate şi bun-simţ, atingănd uşor, insă relativ usturător pe pietonul recalcitrant. Ar fi de imaginat poate ceva mai bun, o pocnitoare inocentă, o băşică de fum, un ac minuscul - o alică, o scănteie, ceva cam intre toate acestea, cu destinaţia de a sancţiona stante pede şi fără să facă mai mult rău fizic decăt moral, placiditatea şi impertinenţa Domnului Pieton.

Vedeţi că nu am cultul exagerat al acestui personaj.

Stimate domnule Escadè, bunele mele salutări, şi dorinţa de mult succes ziarului dumneavoastră.

  • apărut in "Opere", volumul VIII, Publicistică, Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă

×
Subiecte în articol: editorial