Ciroză cu Chivas Regal

· La un om important, totul e considerat important, chiar şi o gripă. Şi nu din cauză că există bolnavi, nu boli, ci datorită transferului de măreţie, pe care celebritatea i-l asigură bolii. La moartea unui actor american cu un recunoscut "dar al beţiei" s-a vorbit şi s-a scris despre "ciroza lui", ca şi cum, o dată cu omul, lumea filmului pierdea şi o ciroză de seamă. Un medic, şi el faimos, s-a referit la ultimele luni de viaţă ale actorului ca la o simbioză dublată de nobleţe între un suferind emerit şi o la fel de sublimă suferinţă. Medicul vorbea despre banala boală a alcoolicilor în termenii cuveniţi personalităţii. Îţi venea să spui: La banii lui, actorul şi-a permis şi o ciroză de cea mai bună calitate. Probabil că licitarea la limbaj se motiva, fiindcă una e ciroza de Chivas Regal şi alta gălbinarea de metilică.


Dicţionarele morţii fac diferenţieri sociale şi de multe alte naturi, deşi moartea e una dintre puţinele însuşiri care nu primesc grade de comparaţie. Numai omul de rând moare, pur şi simplu. Oamenii de seamă dispar, adorm întru Domnul, se sting din viaţă, răposează, adică se repauzează, îşi dau duhul, sufletul, obştescul sfârşit, pleacă în lumea celor drepţi. Democraţia se opreşte la ultima suflare. Nu există grade de comparaţie în moarte, în schimb ierarhizarea momentului se face prin metafore: Unii plătesc tribut naturii, alţii dau hârştioaga popii. Nu ştiu ce-i aia hârştioagă, dar după cum sună cuvântul nu-i o chestiune de onoare. Poate doar naşterea să fie marcată de mai multe accente pe rang în societate, descendenţă, stare materială şi destin.

· Pe o carte de vizită, un obscur şi-a inventariat toate vanităţile. E manager şi director general al unei fundaţii de trei parale şi de apartament, e doctor în pantofi de damă, e membru al mai multor asociaţii de mari rataţi şi de distinşi anonimi, e şi poet, a fost deputat, viceprimar comunal, consilier într-un minister. Dar ce n-a fost şi ce nu este! Cum de a explodat în atâţia mediocri nevoia de a fi cineva, fie şi "în falş", cum academic se exprima coana Leana, e un mister. La ce le-or fi trebuind românilor diplomele, titlurile şi fudulirile astea, parte din ele cumpărate pe sub mână, parte căpătate prin asocierea cu alţi închipuiţi, când n-au din ele nici un folos social, profesional ori financiar? Fiindcă de un câştig moral nici nu poate fi vorba. Ştim toţi că n-au sens şi valoare, că doctoratele sunt apă de ploaie şi că de la magazinul din colţ îţi poţi cumpăra 100 de ştampile, pe care să scrie că eşti cosmoterapeut-şef, împărat, aligator-şef şi titan licenţiat în drept stradal. La stat, e adevărat, doctoratele şi gradele universitare aduc nişte bani, dar la particulari cărţile de vizită pline de trufii intelectualiste nu-s luate în seamă. Dimpotrivă, fac o impresie din cele mai proaste. Îmi imaginez cu ce ochi s-ar uita redacţia la un jurnalist care, venind să se angajeze, ar preciza: Sunt şi doctor în ştiinţele comunicării. Du-te, omule, şi te caută la cap!, i s-ar spune.