x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cît de singular este sindromul "italian"

0
Autor: Daniel Daianu 16 Iul 2008 - 00:00

Parlamentul European a adoptat recent o rezoluţie care incriminează măsuri ale guvernului de la Roma privind tratamentul aplicat unor cetăţeni de etnie rromă.

Parlamentul European a adoptat recent o rezoluţie care incriminează măsuri ale guvernului de la Roma privind tratamentul aplicat unor cetăţeni de etnie rromă.

Doresc însă să lărgesc cadrul de judecare a iniţitativelor autorităţilor din Italia. Întrucît dincolo de propensiuni politice şi condiţionări naţionale istoria arată că atunci cînd circumstanţele economice se deteriorează creşte tentaţia unui(or) guvern (ne) de a adopta măsuri care pot alimenta xenofobia, demagogia, populismul – în cele din urmă, o conduită autoritaristă forte. Înţeleg şi împărtăşesc preocuparea guvernelor din Uniunea Europeană de a răspunde anxietăţilor, frustărilor cetăţenilor pe fondul încetinirii activităţii economice, al creşterii inflaţiei şi al unor factori de nesiguranţă, fiindcă globalizarea are avantaje, dar şi dezavantaje. Sînt date ce arată că zona euro se îndreaptă către stagnare. Deja Irlanda, Spania şi, probabil Italia, se află într-o fază de recesiune economică. Nu m-aş mira ca guvernul Zapatero să fie nevoit să convoace alegeri anticipate, iar popularii să revină la putere şi să facă precum noul guvern Berlusconi. Şi în alte părţi am putea cunoaşte evoluţii similare. Dar una este să pedepseşti acte individuale, pe baza unor norme ce respectă libertăţile civile fundamentale, valorile democraţiei, şi altceva să ai în ve-dere grupuri etnice sau sociale. Aici intrăm într-o zonă extrem de periculoasă…

Este de acceptat ideea că în condiţii de împotmoleală economică şi de tensiuni sociale un guvern caută să dovedească că stăpîneşte situaţia, că nu o lasă să scape de sub control. Drept este, totodată, că înrăutăţirea situaţiei economice, atunci cînd este însoţită de criminalitate în ascensiune, poate genera cereri (de jos) de adoptare de măsuri dure faţă de cei care încalcă legea. În fapt, revenirea dreptei la guvernare în Italia a fost favorizată de o stare de nemulţumire a cetăţenilor italieni, de o psihologie colectivă care reclamă răspunsuri mai ferme ale autorităţilor faţă de acte de criminalitate. Dar chiar aşa stînd lucrurile, nu trebuie să se opteze pentru soluţii facile (quick fix-uri), pentru măsuri care pot să erodeze încrederea oamenilor în capacitatea instituţiilor democratice de a rezolva situaţii dificile.

Opinia mea este că anii ce vin vor fi considerabil mai complicaţi pentru guvernele europene ca urmare a efectelor crizei financiare, ale creşterii preţurilor la energie şi la alimente de bază. Acest buchet de premise nefavorabile va încorda mediul social şi politic şi va accentua înclinaţia a nu puţini să caute ţapi ispăşitori colectivi – aşa cum s-a făcut adesea în istoria Europei, a Lumii. Proiectul UE, de altfel, are şi menirea de a face ca ceea ce a fost întunecat, din acest punct de vedere, în istoria Continentului să nu se repete. Dar existenţa Uniunii nu este o garanţie atotputernică; depinde mult şi de ce face fiecare guvern naţional în conformitate cu norme interne, mai mult sau mai puţin consonante cu legislaţia europeană în materie de drepturi ale omului. Remarc aici că un număr important de europarlamentari s-a opus adoptării rezoluţiei săptămîna trecută. Şi ceea ce importă mai mult, grijile şi nesiguranţa cu care se confruntă zilnic nu puţini cetăţeni ai Uniunii pot întări înclinaţia de a se recurge la măsuri "neortodoxe".

Nu mai amintesc de ceea ce rezultă din lupta împotriva grupărilor teroriste. Trebuie totuşi să  facem în aşa fel ca Uniunea să nu-şi vadă erodate decisiv valorile democratice pe care s-a întemeiat.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de