x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Clasamentul, mai mult anarhie decât ierarhie

0
Autor: Dan Dumitrescu 27 Oct 2008 - 00:00

Ţipirig, un brunet pe care tradiţia mahalalei îl agăţase de bidinea încă din copilărie, a fost ales printr-un ordin venit de la raion, imediat după instalarea puterii populare, secretar al comitetului orăşenesc de partid. Funcţia şi organul i se potriveau de minune.



 Fiindcă omul nu a ştiut niciodată ce i se întâmplă şi nici nu s-a obosit să afle vreodată. Inerţia era de bază. Se spunea despre Ţipirig că îi era mai uşor să câştige banul decât să-l numere. Tocmai de aceea muşchiul gândului nu i-a tresărit când a fost instalat la consiliul popular, în odaia pe care până atunci o spoise de mai multe ori, pe când era casă a lui Stavride. S-a răscrăcărat autoritar şi s-a proptit în fruntea trebii fără nici o apăsare. Aşa cum văzuse el că procedează şi tovarăşul de la raion.

Gestul, doar gestul a fost suficient pentru ca bietul Ţipirig să devină dintr-o dată tovarăşul Ţipirig, un tovarăş dedicat cauzei, competent şi autoritar deopotrivă. La un moment dat, la tovarăşul Ţipirig a venit în audienţă Adicolon, fostul meşter al celui care preluase puterea în oraş. Avea un necaz Adicolon. Executase nişte lucrări pe la ăia de la cooperaţia de consum şi nu fusese plătit. Despre asta era vorba. Ţipirig l-a ascultat pe Adicolon cu o răbdare plină de fudulie, după care a băgat discursul principial. "Măi Adicoloane, înainte să ajungi aicea la mine ai fost tu la Gealiu, ăla dă e secretar al organizaţiei de bază de la voi? Nu?! Păi du-te, măi Adicoloane, ca să-ţi zic aşa, întâi acolo şi numai dacă nu rezolvă Gealiu te prezinţi la mandea. Ia-o de jos în sus, cum e la statut. Tu n-ai de unde să ştii, da avem şi noi anarhia noastră." Cultura de masă proletară îl ajutase pe Ţipirig să fie sincer. Dacă ar fi ştiut secretarul comitetului orăşenesc de partid ce este aceea anarhie şi-ar fi dat singur vot de blam cu avertisment în urma unei autocritici mânioase. Dar nu ştia! Omul nostru habar n-avea că între anarhie şi ierarhie este o oarecare diferenţă.

Cultura mare şi încăpătoare a fotbalului scoate la iveală noi ţipirigi, parcă mai fuduli şi mai proşti decât originalul. Răscrăcăraţi şi bine înfipţi în trabucul devenirii lor sociale, ţipirigii tranziţiei rumegă inepţii cu o hărnicie de toată fala. Ei fac şi desfac în campionat dictatorial, după cum le e pofta neghioabă.

De-asta clasamentul a ajuns să fie mai mult o anarhie decât o ierarhie.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de