x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cleiul lui Prigoană

0
Autor: Razvan Barbulescu 29 Dec 2009 - 00:00
Silviu Prigoană se înclină în faţa fatalităţii: ce să fac, nenică, îmi iau bidineaua cu clei şi mă duc să lipesc afişe pentru fii-meu. Deşi n-a fost de acord în ruptul capului cu candidatura ăluia mic, Prigoană cel bătrân a fost copleşit de sentimentul patern. Ce tată e ăla care se pune de-a curmezişul viitorului politic al odraslei!

Candidatura americanului Prigoană era previzibilă. Ani de zile, soţul dnei Bahmuţan a fermecat naţiunea în direct, în parteneriat de rating cu Elodia, povestind despre succesele din State ale micului Honorius. Timpul a trecut, iar destinul s-a simţit dator să-l răsplătească, chiar dacă bătrânului Prigoană nu-i convine.

Năvalnicul Honorius vine tare. Privire vulturească, vorbă hotărâtă, păreri sigure, îndoieli puţine. La alegeri, cine se iţea din spatele candidatului la prezidenţiale? Micul Napoleon. Se simţea bine, era de acolo, îşi găsise drumul, locul...Admiraţia filială trebuia să aibă un ecou lărgit ca plenarele de partid. Efect pervers al mândriei de părinte: când îţi lauzi pupilul cu atâta sinceritate, trebuie să te aştepţi ca într-o zi să ţi-l răpească partidul, electoratul, mulţimile. Dulcea ca mierea (constatarea lui Petru Popescu) e înfrângerea lui Prigoană senior. Asta pe de-o parte.

Din perspectiva simplului alegător, însă, eu personal mă obişnuisem cu afişele lui Tudorache. Habar n-aveam cine era. Nu ştiam ce făcuse, cu ce se ocupa, tot apărea pe ziduri cu îndemnul să avem încredere în el. De ce naiba să am încredere în Tudorache era o chestiune la care nu se gândea nici măcar Tudorache. În România, dacă te iţeşti dintr-un afiş pe garduri e ca şi cum ai fi nominalizat la Oscar. Tudorache nu-mi era nici simpatic, nici antipatic. Era ca apa, fără pedigri. Abia acum am aflat că e finul lui Gigi. Dacă se personaliza din capul locului ca fin al lui Jiji, chipul lui Tudorache avea culoare. Dacă Jiji ieşea şi el cu cleiul personal să-i lipească faţa lui Tudorache pe gardurile patriei, România l-ar fi adoptat. Aşa, cleiul familiei Prigoană a învins.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de