Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Firmele din Romănia nu se bat in performanţe, ci pe favorurile statului
Firmele din Romănia nu se bat in performanţe, ci pe favorurile statului
Intrebare simplă, anul I la ASE: Căte autorităţi au voie să emită bani intr-un stat? Răspunsul: Numai banca centrală, numită şi autoritatea monetară.
Serios?! Dar bonurile de masă ce sunt? Nu tot bani? Chiar bani cu discount, dacă ne găndim că sunt scutite de la plata taxelor?!
In fine, n-ar trebui să ne pierdem vremea cu astfel de intrebări. E limpede că tichetele de masă sunt pseudomonedă. Enigma e doar de ce nu e deranjată BNR că mai emite şi altcineva bani.
Păi, fiindcă ea e responsabilă nu doar cu emisiunea, ci şi cu inflaţia. Iar bonurile de masă concentrează consumul in zona alimentelor şi a băuturilor nealcoolice, care au cea mai mare pondere in calculul inflaţiei.
Dacă oamenii s-ar abţine de la măncare ca să-şi cumpere aspirator şi televizor, n-ar fi bine. Ponderea electrocasnicelor s-ar mări şi acolo nu se pot emite tichete. Nu se pot controla indirect preţurile cu ajutorul rezervelor strategice. De asta se scumpesc toate celelalte, numai măncarea - nu.
Şi nu doar de asta stă pe loc preţul la măncare, ci şi fiindcă există hipermarketuri ori supermarketuri - intr-un cuvănt market-makers, cei care fac preţurile. Nici un butic nu-şi poate permite să văndă sub preţurile lor, fiindcă nu are putere de negociere cu furnizorii. E greu să convingi 100.000 de comercianţi că atunci cănd va sări preţul gazelor, e nevoie ca acela al alimentelor să stea pe loc - dar e altceva să găseşti inţelegere la cei mari. Mai bine să dispară cei mici, că oricum ne incurcă.
Dar poate că ne inşelăm. Poate că aşa e-n toată Europa Centrală şi de Est. Dacă Romănia, o piaţă cu 21,5 milioane de consumatori, are 500.000 de companii, Polonia, cu 38 de milioane, ar trebui să aibă cel mult un milion de firme. Atătea sunt? Nu, polonezii au peste trei milioane de companii, iar la noi se verifică definiţia oligopolului: acea structură a pieţei in care există un număr mic de producători (ofertanţi) şi un număr mare de cumpărători.
Una peste alta, nici nu-i nevoie de atătea argumente pentru a susţine teza că Romănia e o ţară dominată de oligopoluri. Se vede şi cu ochiul liber cum oamenii continuă să stea la cozi. Cum se concurează cumpărătorii in locul furnizorilor care vănd "in limita stocului disponibil". E exact cum scrie in cărţile de economie cănd se vorbeşte despre trăsăturile pieţelor oligopoliste: intre producători se desfăşoară o concurenţă monopolistă, intre consumatori se desfăşoară o concurenţă perfectă, deciziile firmelor sunt interdependente. Iar bonurile de masă nu sunt decăt contribuţia mică a oligopolurilor de pe piaţa muncii: cartelurile sindicale.
E clar de ce nu există nici un interes pentru creşterea cantităţii de bani din buzunarele oamenilor şi se recurge la tot felul de subterfugii: fiindcă atunci ar fi piaţă. Banii s-ar duce acolo unde ar dori piaţa, nu politicienii care atribuie fiefuri clientelei. Atunci s-ar face şi afaceri pe bune, nu doar cele cu sprijin politic. Fiindcă clientela politică a pus măna pe puterea economică, dar nu prea ştie ce să facă cu ea. De-aia au polonezii PIB-uri triple.
