x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Clientul nostru, vasalul statului

0
Autor: Ionuț Bălan 27 Aug 2018 - 08:11

Am observat ceva tot mergând prin magazine. Prima grijă a vânzătorilor este să bată tranzacţia pe casă, să scoată bonul fiscal şi să ţi-l înmâneze cu solemnitate, de parcă pentru asta ai fi venit, să-ţi împrospătezi stocul de bonuri fiscale.

 

Evident, nu e vina vânzătorilor. Oamenii n-au luat-o razna. Ca urmare a obsesiei mai mult propagandistice a autorităţilor, în condiţiile în care nu în retail e marea evaziune, frica de amenzi a ajuns la cote maxime, iar lucrătorilor din comerţ le-a intrat în reflex ritualul bonului fiscal.

 

Şi, dacă tot am ajuns aici, e bine să amintim că, din acelaşi motiv, magazinele sunt obligate să practice preţuri fixe şi să notifice "organelor" orice modificare a lor. Spre deosebire de alte ţări, pasămite "necivilizate", nu poţi să te tocmeşti în magazin. Astfel, comerţul a fost lăsat fără suflet, care, contrar clişeelor, nu e reclama, ci negocierea.

 

De ce să fie mai importantă eliberarea bonului, iar ceea ce doreşte consumatorul să fie retrogradat pe plan secund?

 

Pentru că asta se întâmplă. Negustorul înmânează mai întâi cu înfrigurare bonul fiscal şi abia apoi dă produsul clientului. Când normal ar fi ca vânzătorul să atragă clientul, să îi mulţumească pentru achiziţie, în stilul "clientul nostru, stăpânul nostru" sau "clientul are întotdeauna dreptate", şi abia apoi să-i dea discret bonul fiscal. Dar nu, clientul este tratat exact ca un vasal al statului.

 

Această atitudine de împărţit dreptatea, de genul "datorită statului existaţi şi fără el sunteţi nimic", precum şi conservarea obedienţei au legătură cu modul defectuos de organizare al instituţiilor. Situaţii asemănătoare apar şi în sistemul bancar. Astfel, băncile afişează anunţuri prin care îţi transmit că, dacă vrei să ai conturile active, trebuie să faci efortul de a-ţi actualiza datele personale. În concluzie, pentru bănci mai importante sunt datele decât să ai bani. În cazul ăsta, ar trebui rebotezate secţii de poliţie, devreme ce au ca obiectiv primordial evidenţa populaţiei.

 


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de