x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cliseul omului din popor

0
17 Dec 2004 - 00:00

Am citit, nu demult, in Jurnalul National confesiunile locotenent-colonelului Ion Marin, unul dintre cei insarcinati sa-l pazeasca pe Nicolae Ceausescu in arestul mascat de la Targoviste.

La sedinta fulger din biroul colonelului Kemenici, comandantul Unitatii Militare, se discutase despre masa pe care urma s-o ia Ceausestii. Descoperindu-si aptitudini de temnicer-sef, Kemenici nu-i da voie soldatului sa le duca furculite, cutite, cani de tava. Nicolae Ceausescu era azi dimineata servit de o liota de insi. Acum va trebui sa manance cu mana. Soldatul le aduce in final "cate doua chiftele pe o farfurie cu doua bucati de paine neagra si cate o cana din portelan cu ceai".

Ceausescu refuza ceaiul. Era dulce, iar el suferea de diabet. I se aduce alt ceai. Elena Ceausescu n-a mancat nimic. Povesteste locotenent-colonelul: "Zice el: "Da’ ce-i painea asta?". Era paine neagra. I-am zis ca asta-i painea pe care o mananca soldatul roman".

Am cazut pe ganduri terminand lectura. Unde am mai intalnit eu scena asta? Unde am mai intalnit-o?! Si deodata imi amintesc.

Scena mancarii oferite celui cazut se regaseste in amintirile dedicate arestarii si ducerii Maresalului Antonescu la casa conspirativa din Vatra Luminoasa. Dupa ce Majestatea Sa pleaca din Bucuresti, lasand tara bramburita in seama incolorului Constantin Sanatescu, Ion Antonescu si Mihai Antonescu sunt transportati la casa conspirativa a PCR din Vatra Luminoasa. Ajung aici dupa miezul noptii. Pentru ca Maresalul nu mancase nimic de la ora 1:00 din 23 august 1944, femeia de serviciu, o comunista abia eliberata de la Vacaresti, primeste misiunea sa pregateasca masa. Pe numele ei Ileana din Nadomir, femeia simpla, din popor, va fi eroina unei scene indelung cultivate ulterior de proza comunista dedicata lui 23 august 1944: "Camara pustie, bucataria la fel. Gasii doar un saculet cu malai, cat sa ajunga pentru o mamaliga. Deodata auzii in strada strigatul unui zarzavagiu. Iesii in strada si strigai!

  • - N-am nimic cocoana. Vandui tot.

    Am zarit in cosul zarzavagiului cativa dovlecei si-am intrebat: Cum ii dai?

  • - Sunt pentru porci, cocoana…

  • - Nu-i nimic. Pentru ceea ce avem noi nevoie sunt buni…

    Ileana reveni in bucatarie multumita ca avea ce gati. Puse apa de mamaliga, taie dovlecii si, in timp ce pregatea fiertura, dialoga in gand cu Maresalul: "Da, domnule Maresal, mi-ati trimis fratii la moarte, iar eu acum am sarcina de la partid sa va gatesc. Sa nu va fie cu suparare, dar pana vine un bucatar, o sa mancati ceea ce mananca in tara asta mii de muncitori, si au mancat mii de detinuti politici: mamaliga cu dovleci. Asta o sa aveti la dejun, mamaliga cu zeama de dovleci!"".

    In noaptea de 23 spre 24 august 1944, o femeie din popor ii spune (in gand) Maresalului ca va manca, in fine, ce mananca poporul. 45 de ani mai tarziu, locotenent-colonelul ii zice (pe bune) lui Ceausescu chestia cu painea neagra mancata de popor. Nu stim daca Ileana din Nadomir i-a spus Maresalului direct si ceea ce-i boscorodise in gand. Cum nu stim daca domnul ofiter chiar i-a zis lui Ceausescu sau nu inventeaza un dialog sub influenta literaturii serbede care a inflorit pe seama lui 22 decembrie 1989.

    Sigure sunt, din compararea celor doua scene, cateva lucruri:

    Primul. Ileana din Nadomir avea dreptul sa-l batjocoreasca pe Maresal. Fusese trimisa la inchisoare de regimul acestuia. Locotenent-colonelul Ion Marin n-avea nici un motiv sa-i ticluiasca lui Ceausescu scena cu painea neagra a poporului. Ceausescu nu-l varase la inchisoare. Il facuse ofiter!

    Al doilea. Sterpelita din proza cu imparati si regi ajunsi pe drumuri, scena-cliseu nu-i valabil in cazul celor doi. Si Maresalul, si Ceausescu erau asceti in materie de masa. Maresalul manca doar legume fierte. Ceausescu, doar branza cu rosii. Dovlecii sau painea neagra nu erau o noutate pentru ei. Omul simplu, caruia i se mai spune si din popor, traieste insa cu iluzia unor conducatori care mananca friptane si caviar. Pentru el, burta e cel mai important argument al personalitatii. Explicabil de ce vede in putere doar privilegiul de a hali bine.

    Al treilea. Orice prabusire de cladire starneste acelasi nor de praf. Inecacios. Orice prabusire de regim starneste acelasi nor de clisee. Plicticos.

    .

    .

    NIMIC NU SE PIERDE
    Click pentru a mari imaginea
    OCTOMBRIE 1931. Pretext~nd c` vrea s` participe la s`rb`torirea lui Mihai, Regina Elena vine la Bucure[ti, din str`in`tate, impotriva voin]ei lui Carol al II-lea.
    Studen]ii ii fac o primire c`lduroas`. Gazetele scriu despre asta. Regele ordon` confiscarea gazetelor. In imagine, confiscarea ziarului Ordinea

    .

    .

    .

    .

    LUMEA PRIN CARE TREC
    Doua carti diferite, apartinand unor personalitati fara vreo legatura intre ele - "Extremul Occident", romanul lui Petru Dumitriu, si "Intalnire la Kronstad" de Edgar Reichman - se intalnesc in obsesia lipsei de libertate care poate fi dibuita dincolo de liberalismul capitalist. Pare ciudat, dar atat Petru Dumitriu, cat si Edgar Reichman creioneaza un univers al autoritarismului mascat, resimtit insa ca atare de catre individul aflat in societatea democratica din Vest. In "Extremul Occident", un grup terorist pune bombe, agita o neliniste sociala pronuntata, creand individului obisnuit sentimentul acut al unei ingradiri a libertatii. Antim, eroul lui Reichman, si el exilat din Est, e tinta amenintarilor venite din partea unor grupuri teroriste si e pe cale sa devina victima serviciilor de contrainformatii occidentale. Paradoxal, dar atat in "Extremul Occident" cat si in "Intalnire la Kronstad", armata, ca forma a autoritatii, e vizibila pretutindeni: tunuri, tancuri, militari, nave de razboi, dibuite dincolo de luxul societatii de consum.

    Cum se explica aceasta obsesie a autoritarismului, neintalnita totusi la scriitorii nascuti si crescuti in capitalism? Poate prin ochiul scriitorului din Est, format deja pentru a surprinde semnele puterii autoritare, dincolo de felurimea pestrita si stralucitoare a lumii capitaliste. Poate si mai ales prin scepticismul fundamental cu care se ducea in Vest scriitorul exilat dintr-o istorie ce-l invata ca libertatea e doar o aparenta si, deci, trebuie sa caute, in spatele democratiei, pumnul autoritar al puterii. Am citit aceste carti inainte de 1989 si nu putine au fost momentele in care ii suspectam pe cei doi scriitori de exagerari. Dupa experienta din ultimii zece ani, inclin sa le dau dreptate. Democratia, chiar cea mai laudata fiind, poate ascunde pumnul autoritarismului.

    .

    .

    BARFE
    Discutie despre muieri

    15 aprilie 1946. Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Eugen Cristescu sunt interogati in perspectiva Procesului asa-zisei Mari Tradari Nationale. Seara, dupa pauza, cum nu omite Stenograma sa precizeze, fostul sef al SSI, Eugen Cristescu, e luat la intrebari de anchetatorul Zelea in celula din subsolul Ministerului de Interne. Despre ce discuta cei doi? Despre un subiect in care seful Serviciului Secret e expert. Despre cine cu cine se culca. Vine vorba de Ionel Soneriu. Zice anchetatorul Zelea: "Nevasta lui Giselle traise, mi se pare, cu Mihai Antonescu (…)".

    Raspunde Eugen Cristescu. "A trait si cu Finkels".

    Zelea se intereseaza de banii din Elvetia trimisi acolo de Mihai Antonescu: "Dar prin Ileana Cherciu, credeti ca n-a trimis ceva?".

    Pentru seful SSI e aur cand e vorba de asternut. Raspunde imediat: "Eu am supravegheat-o pe Ileana Cherciu si agentii mi-au facut prostii - ea a aflat - , m-a spus lui Ica, care mi-a facut muzica pe chestia asta".

    Se intelege ce fel de prostii facusera agentii. Avusesera nefericita inspiratie de-a o urmari pe duduia Cherciu: "Ea mai traia si cu unul Comsa, director de la o societate oarecare, om bine platit cu peste 200.000 lei pe luna, si, in acelasi timp, traia si cu Ica Antonescu".

    Seful SSI avea dosarul doamnei cu pricina. Nu stiu ce-l apuca, dar la un moment dat gaseste de cuviinta sa fie corect. Lucru ciudat la ocupantul unui asemenea post: "La un moment dat s-a produs cererea de pasaport a d-nei Cherciu, la Interne. Eu am respins cererea, deoarece ma gandeam ca mai sunt, poate, si femei cinstite in Romania, care vor sa plece in Elvetia, mai curand sa plece acestea. Mihai Antonescu insa i-a aprobat pasaport.

    Intr-o zi m-am pomenit cu un telefon - spunea ca este Secretarul General de la Ministerul Sanatatii, care vrea sa-mi vorbeasca. Cand m-am dus la telefon, in loc de Secretarul General de la Ministerul Sanatatii era Ileana Cherciu, care mi-a spus: "D-le Cristescu, te rog sa vorbesti cu Secretarul General de la Ministerul Sanatatii sa-mi dea un certificat ca sunt bolnava, ca sa pot pleca in strainatate". Eu am spus ca nu pot. Ea mi-a raspuns ca ma credea mai gentil… Eu i-am raspuns ca nu merita alt tratament.

    Ileana Cherciu, atunci, i-a trimis o scrisoare lui Mihai Antonescu, in care ma reclama pe mine. Ea a primit si acel certificat si pasaport si vizele, pe care eu nu eram dispus sa i le dau.

    Am primit, apoi, o stire de la Berna, in care rezidentul meu mi-a spus ca Ileana Cherciu a venit in Elvetia cu Comsa. A venit cu foarte mult bagaj si a dus o viata care a atras atentia Politiei de acolo".

    Zelea mai are o informatie. Tot din teritoriul amorului: "Mihai Antonescu cred c-a trait si cu Odette Kauffman".

    Multi vor fi mirati din aceasta Stenograma de disponibilitatile sexuale ale lui Mihai Antonescu. Noi insa ne miram, amuzati de disponibilitatile celor doi barbati - anchetator si anchetat - de a barfi ca niste muieri. Si unde asta?! Tocmai intr-o celula din subsolul Ministerului de Interne!

    .

    .

    UN SECOL IN IMAGINI
    Click pentru a mari imaginea

    .

    1947. Eva Peron, eroina nationala a Argentinei, in vizita la Paris. O femeie care conduce o tara pentru ca e frumoasa

    .

    .

    .

    .

    .

    SAPTAMANA VIITOARE
    Iubesc un rus sau cat de repede s-a adaptat presa romana la ocupatia ruseasca
  • Citeşte mai multe despre:   editorial,   mihai,   ceausescu,   antonescu,   ileana,   cherciu,   ileana cherciu

    Ştiri din .ro















    PUBLICITATE
     



    Serviciul de email marketing furnizat de