x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cocul ridicol al activistelor şi soia necondiţionată

Cocul ridicol al activistelor şi soia necondiţionată

de Florin Condurateanu    |    25 Sep 2017   •   08:47
Cocul ridicol al activistelor şi soia necondiţionată

Există cunoscători care susţin că pe Nicolae Ceauşescu l-au surpat la temelie mai ales două lucruri: diabetul avansat şi răutatea nevestei. Coana Leana clevetea 24 de ore din 24, invidia tot ce e frumos, nu accepta nicio personalitate care să nu se aplece pupându-i mâna. Cabinetul Doi le înghiţea cu noduri până le alunga nu numai pe iubitele lui Nicuşor, care nu treceau vizionarea ei, dar le mătura şi pe femeile frumoase şi pe soţii lor, căci nu avea voie nimeni să aibă succes. Coana Leana încuiase laudele în fişetul ei. Violeta Andrei era o actriţă cu mult “vino-ncoa”, strălucitoare, talentată, a călcat-o pe nervi pe Baba Cloanţa din Cabinetul Doi şi antipatia a mutat-o şi pe soţul acesteia, ministrul de Externe Ştefan Andrei. Deştept şi rafinat, Ştefan Andrei cucerise vorbe bune de la diplomaţii lumii, a manevrat înţelept rolul obţinut de România în a intermedia tratative între Statele Unite şi China, între Israel şi palestinieni. Ştefan Andrei nu a căutat să năvălească în prim-planul evenimentelor, ci şi-a păstrat o modestie elegantă. După ce a ieşit din puşcăriile unde fusese trimis ca membru al conducerii comuniste, a fost invitat la o emisiune a lui Adrian Păunescu. Era în fruntea distribuţiei talkshow-ului, dar pe scaunul numărul unu ţinea morţiş să se aşeze un ziarist. A făcut fostul ministru de Externe pasul înapoi: „După ce am stat într-o celulă, puteţi să mă puneţi oriunde, chiar în spatele camerelor de luat vederi”. Tot dominatoarea Ceauşeasca a stat la baza trecerii pe linie moartă şi a lui Corneliu Mănescu, o vreme preşedinte al sesiunilor ONU. La televizor erau acceptate de politrucii teleghidaţi de Ceauşeasca numai cântăreţele fără coafuri aspectuoase, intrau în emisiuni cu zeci de agrafe în păr pentru a-l strânge în coc bătrânesc, aşa cum purtau activistele ridicole Lina Ciobanu şi Elisabeta Găinuşe. Coana Leana nu se erija doar în specialistă în polimeri, ea care bâlbâia chiar şi formula CO2, Elena Răutăcioasa nu îi înţelegea pe românii care se aşezau la coadă de cu noaptea pentru nişte unt şi lapte pentru copii: “Nu i-a apucat foamea, uite ce burţi au!”. Bieţii români se umflau cu ciorbă chioară şi pâine. Ceauşeasca ordona umplerea salamului cu soia. Meschinăria ei şi zgârcenia proverbială cereau ca soia să nu fie condiţionată, să se folosească brută şi de aici apăreau riscurile. Noroc cu inginerii români descurcăreţi, care au dat formal din cap, au scos doar o şarjă, două cu soia nepurificată şi apoi au introdus în mezeluri soia prelucrată cum scrie la carte.

×
Subiecte în articol: nicolae ceausescu