Codul monologului guvernamental

Să adopţi Codul dialogului social prin asumarea răspunderii este un paradox. Utilizarea unui mijloc de forţă bazat pe avantaje cir­cum­stan­ţiale este o perfectă contradicţie în termeni cu noţiunea de dialog. Mai mult decât o măsură a indiferenţei crase faţă de oameni este o trădare a valorilor care nu ţin de ideologie, ci de rostul politicului într-o socie­tate democratică. Când se ajunge la aşa ceva, vorbim de negarea sensului actului politic. Nu-mi place să vor­besc despre dictatură, dar îmi este greu să găsesc un termen potri­vit care să descrie modul în care se în­cearcă dizolvarea ansamblului in­stituţiilor statului, în pofida preve­derilor clare ale Constituţiei. Parlamentul nu este locul unde se pune automat o ştampilă de aprobare. Este un for de societate şi de dialog.

Sistematic, partidele la gu­vernare au folosit metoda asumării politice, utilizând majoritatea ca pe un berbec în dauna dialogului sincer, onest şi transparent cu repre­zentanţii categoriilor vizate. Guvernul Boc excelează la aceasta, făcând o artă din forţarea unor aprobări, uzând de majoritatea fricii şi de soli­daritatea izolată a unei puteri detaşate de realităţile sociale şi profund detestate de cetăţeni.

Ceea ce se întâmplă este pe termen lung periculos. Lipsiţi de mijloace democratice, legale şi eficiente de dialog şi, când e cazul, de lupta socială pentru drepturi şi şanse, salariaţilor li se interzice să-şi manifeste nemulţumirea socială în România. Suntem, oricum, o so­cietate care suferă acut de rupturi şi diviziuni. Să le accentuăm voit, amplificând fracturile din societate şi lipsa de încredere în actul politic şi în destinul nostru naţional şi european, este iresponsabil.

Metodele sunt talibane şi nu în folosul competitivităţii şi creşterii economice. Să fie clar: nu există creştere durabilă a unei economii fără respectul muncii. Iar într-o ţară modernă respectul muncii începe nu prin discursuri despre lene şi asistaţi sociali, ci prin tratament egal acordat muncii şi capitalului. Aici stau adevărurile fundamentale. Guvernul Boc şi susţinătorii săi au decis să abandoneze munca şi, în numele succesului capitalului, sa­crifică sindicate şi drepturi sociale care stau la baza modelului social european. Această opţiune nu este fără efecte. Competitivitatea este o funcţie de productivitate, iar aceasta depinde de demnitatea muncii. De la salariu la egalitatea funcţională între angajat şi angajator, la siguranţă şi stabilitate, toate afectează calitatea locului de muncă şi deci calitatea muncii.

Guvernul Boc a decis că nu e guvernul întregii Românii şi, conştient că nu are susţinere pu­blică, a ales sinucigaş să se autodefinească însă ca un guvern de dreapta care apără capitalul. Anulând şi îngrădind drastic drepturi consti­tuţional garantate cum e cel la grevă, Guvernul se pune în afara legii. Nu este prima dată. De această dată însă efectele, dacă nu o să fie corectate, vulnerabilizează societatea româ­neas­că. În căutarea unor scuze pentru eşecul guvernării, pentru ineficienţa crasă a administraţiei, pentru prăbuşirea economică şi socială, Guvernul Boc şi aliaţii săi ideolo­gici atacă furibund un ţap ispăşitor: angajaţii. România trebuie să-şi reformeze ansamblul instituţiilor sociale. Ceea ce se întâmplă astăzi continuă însă linia minciunilor şi prăbuşirea valorilor, în numele unei nonreforme a statului.

România devine după statul cu cele mai mici cheltuieli sociale din PIB în Europa şi cel cu cei mai lipsiţi de drepturi angajaţi. Nu trebuie să fii expert în economie să realizezi că acest lucru nu este în interesul pe termen lung al capitalului românesc şi al investitorilor din România. Astăzi, Guvernul Boc sacrifică la pachet competitivitatea muncii în România, consfinţind un rol de subcontractant la preţ redus pentru marile economii dezvoltate. Chiar şi pentru un guvern de dreapta, acest lucru este poate prea mult! Ocolind reforma reală, Guvernul Boc oferă miei sacrificaţi într-un Paşte care nu are nimic creştinesc şi e total lipsit de respectul aproapelui şi de soli­daritate frăţească.