x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Coduri secrete, descifrari publice

0
Autor: Andrei Bacalu 16 Iul 2005 - 00:00

Sunt foarte la moda codurile, mai exact, cartile scrise in jurul unui cod. Ca de exemplu, marele succes de librarie, dar si de public, "Codul lui da Vinci".

Sunt foarte la moda codurile, mai exact, cartile scrise in jurul unui cod. Ca de exemplu, marele succes de librarie, dar si de public, "Codul lui da Vinci", izvor inca nesecat de imitatii, de explicatii fanteziste, de incercari de a profita de pe urma unui subiect neasteptat de popular, nu neaparat reusite, o carte foarte laudata in presa, "Regula de patru", s-a dovedit a fi un esec. Evident subiectul a mai fost abordat de la Edgar Allan Poe (Scarabeul de aur) la Neil Stephenson (Cryptonomicon), de postmoderni ca Thomas Pynchon (Curcubeul gravitatiei) fara a uita autori minori dar agreabili, precum Thea von Harbou (Spionii).

Daca Dan Brown, autorul lui da Vinci, reuseste sa efectueze un delicat masaj al ego-ului unui cititor cat de cat informat, dandu-i acestuia sentimentul de apartenenta la un club foarte exclusiv, altii, ca Ian Caldwell si Dustin Thomason (Regula de patru) combina descrierea vietii dintr-o universitate de prestigiu (traditii inventate, interdictii relativ usor de incalcat, iubiri adolescentine cu sau fara perspective de viitor, lupta pentru un scaun academic de genul "Publica sau pieri...") cu incercarea de a stimula iubirea pentru cultura clasica, pentru cartile rare si vechi. Lucru usor de inteles pentru unul ca mine, candva client serios al Bibliotecii Academiei (inclusiv documentarea "speciala" !), musteriu dar si prieten al anticarilor, trimis in ultimii mei ani in tara la Institutul de Igiena si Sanatate Publica unde biblioteca era plina de incunabule, de editii princeps, de raritati, toate practic necunoscute.

Apar in fictiunile moderne meserii cu totul noi, cum ar fi cea de simbologist, specialist in descifrarea si interpretarea simbolurilor, se construiesc finaluri vag si neconvingator optimiste, deseori neclare, care provoaca cititorului inca animat de speranta unei revelatii o usoara neliniste, o inevitabila dezamagire care poate doar readuce la suprafata amintirea unor dezamagiri mai vechi.

Si incep sa ma intreb de ce oare nu incercam, sau poate ca nu stiu eu, sa descifram mistere reale, enigme mult mai aproape de noi, poate mai putin celebre dar cu nimic mai putin importante decat fanteziile unor autori la moda. Unde sunt si cine incearca sa descifreze tablitele de la Tartaria, placile de la Sinaia, scrieri vechi de cand lumea inca netraduse, inca la fel de misterioase ca in ziua in care au fost aduse la lumina?

Dar intrebarea care ma tulbura cu adevarat, fie si din motive pur personale, este legata de piatra de la Corbi. S-a scris, nu foarte mult, cu siguranta ca nu indeajuns, despre Corbii de Piatra, locul plin de legende de pe valea raului Doamnei, cu biserica sa sapata in stanca, cu cele mai vechi picturi religioase din Romania, cu misterele si povestile care nu inceteaza sa pomeneasca fantastica frumusete a acelor locuri. Valea incepe de pe drumul de la Pitesti spre Campulung Muscel, la podul Belului, trecand prin sate ca Piscani, Darmanesti, Cosesti, Leicesti, Jupanesti, Domnesti, Nucsoara, Corbii de Piatra si mai departe spre lacul Ursului si stana lui Burnei, pana la versantul sudic al Fagarasului. Am fost medic pe acolo acum 40 de ani.

Mi-e cam greu sa folosesc astfel de cifre dar acum aproape 30 de ani am aflat ca un dascal local care isi repara pivnita a descoperit in temelia casei o piatra de marimea unei paini negre taranesti, o piatra grea de un cafeniu aproape negru, culoarea zatului de cafea, acoperita pe ambele fete cu inscriptii, unele vag ideografice (corabii, cai, lancieri ) altele apartinand pe cat se pare unui alfabet misterios, total necunoscut, evident inca nedescifrat. Am tinut in mana aceasta piatra, i-am mangaiat suprafata, am fost alaturi de operatorii care au filmat-o (mi-i amintesc, Petre Iordanescu si Dumitru Cacoveanu), am discutat cu zeci de specialisti in diverse domenii, geologie, istorie, arheologie, paleografie, chiar si criminalistica (e un fals, nu e un fals ?), am cautat pe jos si cu elicopterul urmele unor ipotetice asezari, adrese posibile ale acestui mesaj cine stie cat de vechi.

Nu am gasit raspunsuri pana in ziua de azi. Un modest film documentar cu acest subiect a fost difuzat (cred) intr-o emisiune pentru tineret, a ajuns prin 1978 la un festival de televiziune de la Paris, a ramas (sper) in cine stie ce colt de filmoteca TV. Incercarile de descifrare nu m-au convins, inclusiv cele aparute intr-o revista de stricta specialitate. Nu au mai aparut opinii noi, au venit vremuri si mai grele, nimeni nu s-a mai ocupat de minunata, incantatoarea, pentru mine, piatra de la Corbi.

Oare am mai putea-o regasi? Oare va veni ziua in care cineva va fi in stare sa ne spuna ce inseamna simbolurile care acopera acest misterios elipsoid? Oare exista undeva un om tanar si plin de curiozitate care sa incerce sa gaseasca raspunsuri la intrebarile care inca ma mai framanta si sper ca nu numai pe mine? Nu stiu. Poate ca nu voi ajunge la ziua aceea. Dar sper ca cineva, undeva, candva, va descifra si tablitele pe care le-am pomenit, dar mai ales mesajul pietrei.

Si asa cum spune un mare iubitor de simboluri, mistere si enigme, Jorge Luis Borges, aceasta eleganta speranta imi indulceste singuratatile.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   piatra

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de